- expoziția și-a închis porțile duminică, 16 octombrie
A patra ediție a
manifestării promoționale Expo Agro Moldova și-a închis, duminică, 16
octombrie, porțile. Organizată în Bacău de Centrul de Afaceri și Expozițional, în
parteneriat cu Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR),
cu Oficiul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu
Camera Agricolă Județeană și Direcția pentru Agricultură, expoziția a reunit producători
și asociații de fermieri din mai multe județe, furnizori de imput-uri pentru
agricultură, distribuitori de mașini agricole, crescători de animale,
pomicultori, floricultori și artizani, dar și reprezentanți ai mediului bancar.
La această ediție a expoziției au fost prezenți ministrul Agriculturii, Achim
Irimescu, președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, parlamentari și reprezentanți ai
mediului academic, șefi de instituții și reprezentanți ai autorităților locale.
Ministrul
Agriculturii, Achim Irimescu, a avut cu acest prilej un dialog de circa duă ore
cu fermierii, le-a spus expozanților ce măsuri guvernamentale îi așteaptă în
perioada următoare, a stat de vorbă pe îndelete cu fermierii și a acceptat
orice propunere de dialog pe probleme care privesc bunul mers al unui domeniu atât
de imporatant al economiei naționale. Achim Irimescu a apreciat potențialul
agricol și pe cel al industriei alimentare din județul Bacău. „Sper ca din
acest an situația din mediul rural și situația fermierilor să fie cât mai bună”–
a spus ministrul Agriculturii, după ce le-a vorbit participanților de oportunitățile
din domeniu, dar și de revenirea piețelor agricole.
„Expo
Agro Moldova – a apreciat și Laurențiu Baciu – este la început de drum, dar
sperăm că va prinde un conturmai pronunțat
în anii viitori. Anul agricol 2016 a fost, pentru noi, fermierii, unul atipic,
din punct de vedere al naturii, dar și în materie de subvenții venite de la
stat. Însă am reușit în mare parte să primim banii promiși și mergem mai
departe”.
Stelian și Mihaela Albișteanu i-au prezentat ministrului produsele din ferma de la Poiana Sărată |
Expozanții
cu care am stat de vorbă s-au declarat, în general, optimiști pentru viitorul
domeniului în care lucrează. „Am venit la această expoziție – ne-au spus
fermierul Stelian și Mihaela Albișteanu, fermieri din Poaiana Sărată - cu
produse tradiționale din lapte de vacă, cu brânză de burduf, cu caș, cu telemea
dulce sau sărată, cu cașcaval din lapte de vacă și caș afumat, chiar și cu
lapte, toate făcute în ferma noastră. Avem acolo circa 70 de bovine, 200 de
capre și 150 de oi. Am dezvoltat ferma cu fonduri europene și guvernamentale și
continuăm să o dezvoltăm. Chiar în prezent aplicăm un proiect în valoare de
160.000 de euro. Cu forțe proprii pregătim și lansarea unei pensiuni în
apropierea fermei, care sperăm să fie deschisă în maxim două săptămâni”.
La standul organizat de Lucica Țîmpu |
De
la Gioseni, Lucica Țîmpu a venit și în acest an la Expo Agro Moldova cu produse
similare, preparate de casă din lapte de vacă sau de oaie, dar și cu bunătățile
toamnei dedicate stimulării apetitului și nu numai, cu vin nou, cu must, cu țuică
și cu afinată. „Totul – a precizat Lucica Țîmpu – este produs în condiții
ecologice la noi în gospodărie. Producem, în parte, și pentru piață, dar,
evident, și pentru nevoile proprii”.
Cei
mai mulți producători dintre cei prezenți la expoziție au venit cu produse lactate,
dar s-au remarcat și producătorii de miere de albine sau cei de dulcețuri și
gemuri de casă, pomicultorii care au adus și puieți de măr, de păr, de prun
etc., dar și fructe din propriile livezi. L-am revăzut, la târg, pe
administratorul societății Pomaltoi, din Letea Veche, dr. ing. Florin
Acatrinei, pe zootehniștii din Asociația Județeană Bacău a Crescătorilor de Oi,
pe Gabriela Silișteanu cu preparatele sub marca „Dulcețica mamei”, pe Laura
Rusu cu florile superbe de la Sere Comănești, pe fabricanții de premixuri de la
TCE 3 Brazi, precum și pe reprezentanții Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțata
Românească, din Brașov. De altfel, zona destinată țarcurilor de animale din
Expo Agro Moldova a fost una generoasă în oferte, cu mai multe rase de oi și de
cai sau de porci, dar și cu tradiționalul berbec la proțap.
Florin Acatrinei a vorbit despre pomicultură și altoi |
„Mi-a făcut plăcere
să constat că agricultura județului Bacău are producții bune, dar folosește și
mașini performante, lucruri văzute și la Expo Agro Molodova. Chiar organizarea
acestei expoziții arată că în zonă există interes pentru tehnologii moderne.
Din fericire, vine și statul român din ce în ce mai mult în sprijinul
agricultorilor, iar prima constatare pe care pot să o fac în acest sens și cu
acest prilej este că, iată, se încheie plățile din categoria subvențiilor
pentru perioadele anterioare. Județul Bacău are și industrie alimentară
importantă, care prelucrează materiile prime locale, și aș aminti aici exemplul
Grupului Agricola”.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu