In ferma de afine Plopu |
Oficiul Județean
Bacău al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a organizat
prima caravană de documentare a elevilor din liceele tehnologice din Sascut și
Parincea, cărora le-a prezentat proiecte de succes aplicate prin Programul Național
de Dezvoltare Rurală. Circa 50 de elevi din clasa a XII-a au vizitat, astfel,
patru locații în care au fost aplicate proiectele, în orașul Dărmănești și în
comunele Palanca și Oituz.
„Am
ales – ne-a declarat Andrei Seto, directorul Oficiului Județean al AFIR - elevi
de clasa a XII-a pentru că dacă vor termina liceul și vor lua bacalaureatul
diploma obținută le va permite accesul la fonduri europene. Practic, vor avea
din start 20 de puncte la depunerea unui proiect, ceea ce înseamnă foarte mult.
Iar noi vom deschide o sesiune pentru depunerea de proiecte pe submăsura 6.1 –
Instalarea tinerilor fermieri, unde pot fi obținuți 40 sau 50 de mii de euro”.
Plantații de cătină
și afine în Dărmănești
Ferma de cătină din Dărmănești |
Elevii
au vizitat plantațiile de cătină și de afine din Dărmănești. Prima a fost înființată
printr-un proiect în valoare totală de aproape 20.000 de euro și este
administrată de famila Șerbu. Plantația are peste 8.000 mp, iar ferma a fost
deja dotată cu primele utilaje specifice. Plantația de afine aparține familiei
Pădureț, care a amenajat astfel aproape 8.000 mp printr-un proiect în valoare
de aproape 39.000 de euro. Ambele proiecte au fost depuse prin intermediul
Grupului de Acțiune Locală Valea Muntelui.
Tricotaje lucrate
automat, exportate în Occident
Atelierul de tricotaje Tricovas, din Ciugheș |
În
satul Ciugheș, din comuna Palanca, elevii au văzut și un proiect pentru activități
nonagricole, un atelier de tricotaje al societății Tricovas Company care,
printr-un proiect în valoare de 220.000 de euro, a achiziționat patru mașini
automate de tricotat și mașini de cusut și acum produce exclusiv pentru export,
prin metoda lohn. Sorin Roșu, viceprimarul comunei Parincea, i-a însoțit pe
tineri. „Am vrut să vedem și noi cum sunt aplicate proiectele europene obținute
prin AFIR – ne-a spus viceprimarul. Am constatat că acestea sunt de succes.
Vrem asemenea proiecte și în comuna noastră, chiar am venit aici cu trei tineri
interesați să acceseze asemenea fonduri, au o bază materială, doar proiectele
trebuie puse pe hârtie”.
Ambițiile unui tânăr
zootehnist
Ferma zootehnică Albișteanu |
De
asemenea, elevii au putut vedea ferma zootehnică a lui Ciprian Albișteanu, din
Poiana Sărată (Oituz), dezvoltată printr-un proiect în valoare de 36.000 de
euro. Acolo, sunt crescute 50 -60 de vaci de lapte și 200 de capre. Laptele
este prelucrat în fermă, iar produsele sunt comercializate în piețele din Onești,
Târgu Ocna și Târgu Trotuș), dar Ciprian are ambiția să ajungă și în Bacău. În
plus, visul său este construirea unei agropensiuni, tot cu fonduri europene,
pentru a închide ciclul de producție cu valorificarea produselor în propia fermă.
Dacă depune un proiect pe agropensiune, poate obține până la 200.000 de euro,
90% nerambursabili.
„De obicei, în
clasă cuvintele sunt doar cuvinte, iar elevii sunt mai mult sau mai puțin
receptivi. Dar, exemplele pe care le-am văzut le-au arătat ce se întâmplă în
realitate. Au văzut oameni vrednici, au văzut că se poate. Societatea de acum îi
încurajează, din păcate, și în direcții negative. Ei sunt tineri, deștepți, dar
trebuie să-și stimuleze creativitatea, iar exemplele la fața locului sunt cea
mai bună școală. Aici au interacționat direct cu oamenii care au rezultate.”
Prof. Aurelia Dascălu, Liceul tehnologic „Jacques M.
Elias”, Sascut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu