Radu GEORGESCU
- analiza cuprinde perioada 8 – 12 februarie
Cu o creștere a PIB de 3,7% în 2015, cu perspectiva majorării la 4% în
acest an, și valori pozitive ale dobânzilor, într-o perioadă în care tot mai
multe bănci centrale le-au introdus pe cele negative, fondurile speculative (şi
nu numai) caută locuri în care să obţină randamente cât mai bune.
Cum Rezerva Federală americană a lăsat de înţeles că nu va majora dobânda
foarte des în acest an, ieşirile de capital din piaţa românească s-au oprit,
asistând chiar la o înmulţire a intrărilor.
Interesul mare pentru leu, care a devenit în această perioadă francul
elveţian al zonei, se datorează faptului că dobânda de politică monetară a BNR
este de 1,75%, iar pozitive sunt şi randamentele interbancare, cele la depozite
sau titlurile de stat. De altfel, guvernatorul BNR a afirmat la începutul
săptămânii că instituţia pe care o conduce nu va experimenta introducerea
dobânzilor negative.
Aşa că la începutul perioadei analizate, euro scădea brusc de
la 4,5013 la 4,4763 lei. În următoarele trei şedinţe media a fluctuat între
4,4826 şi 4,4907 lei, pentru ca la finalul intervalului aceasta să fie
stabilită la 4,4744 lei, minim al ultimelor două luni.Citește mai multe în secțiunea FINANȚE-BĂNCI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu