Se afișează postările cu eticheta Georgescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Georgescu. Afișați toate postările

duminică, 25 septembrie 2016

Congresul CECCAR Contabilul viitorului: cu abilități digitale și confident al antreprenorului




Membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania (CECCAR) au analizat, timp de două zile, la cel de al XXI-lea congres al organizației, modul de exercitare a acestei profesii în era digitală. La lucrările congresului au participat și reprezentanți ai autorităților centrale, ai instituțiilor statului, ai mediului de afaceri și ai unor organizații, dar și reprezentanți ai unor organizații profesionale din 20 de țări. Filiala CECCAR din Bacău a fost reprezentată la Congres de o delegație condusă de președintele acesteia, Marcel Bulinschi. Congresul a fost și un eveniment aniversar, pentru că CECCAR a împlinit, în această lună, 95 de ani.

Delegația băcăuană la Congres: Eugen Tăbăcaru, Elena Andrieș,
Marcel Bulinschi, Consyantin Păstrăv, Radu Făghiean
și Sebastian Popa
Tema din acest an a congresului a fost „Profesia contabilă în era digitală”. Contabilii trebuie să folosească, în viitor, inteligența artificială pentru a completa zona de servicii tradiționale cu prestații care au o valoare adăugată mai mare – a fost concluzia de bază a dezbaterilor. „Anumite procese pot fi automatizate, în prezent – a spus președintele CECCAR, Robert Șova. În trecut, era nevoie de mulți oameni pentru a emite facturi. Contabilul viitorului va avea nevoie de abilități digitale pe lângă cele profesionale”.
Experții contabili băcăuani alături de Robocontabil -
mascota Congresului
Inteligența artificială trebuie să fie un partener strategic al contabililor, iar ei să trebuie să devină îndrumători și confidenți ai antreprenorilor – s-a rătat în dezbateri. Rolul contabilului este de a aduce echilibru între interesele mediului de afaceri și ale reglementatorilor, în contextul în care acestea nu sunt întotdeauna convergente. ”Contabilul trebuie să ofere servicii prin care să traducă rezultatele financiare într-un limbaj pe care omul de afaceri să-l înțeleagă” - a mai spus Robert Șova.
A fost analizat rolul expertului contabil în era digitală și modul în care reacționeză el la acest proces, ce relații va avea profesionistul contabil cu managementul firmelor, dar și felul în care vin noile tehnologii digitale în sprijinul contabilului. O idee interesantă lansată în dezbateri a fost legată de viitorul acestei profesii, în care s-ar putea vorbi de contabilitatea fără contabili, chiar de un posibil „robocontabil”. Speakerii au acceptat un astfel de posibil viitor, iar președintele ANAF, Dragoș Doroș, a dat ca sigură vremea în care raportările contabile vor fi făcute direct de această instituție, nu de experții contabili din firme și instituții, „pentru că ANAF va ști totul”.

Marcel Bulinschi, Robert Șova și directorul general al CECCAR,
Florin Dobre
„A fost cel mai reușit dintre congresele profesiei contabile din România la care am participat. Aceasta, prin personalitățile prezente: primviceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, secretarii de stat din ministerele Finanțelor, Justiției, Educației și Economiei, dar și europarlamentarul Theodor Stolojan și europarlamentarii și specialiștii din alte țări. Tema generală a dezbaterilor a fost foarte interesantă, ținând cont că informatizarea și digitalizarea vor opera tot mai mult în activitatea profesioniștilor contabili. Astfel, pentru viitorul acestei profesii eu sunt optimist și nu cred că robo-contabilul va elimina de pe piață profesionistul. El va fi doar un ajutor foarte important pentru cel din urmă. În știința contabilității va prima raționamentul profesional”.
Marcel Bulinschi, președintele Filialei Bacău a CECCAR

Petru Done

duminică, 5 iunie 2016

Euro se consolidează la 4,50 lei



Radu GEORGESCU

Analiza cuprinde perioada 30 mai – 3 iunie. 

Săptămâna trecută investitorii au ales să îşi protejeze poziţiile, înainte de alegerile locale, ceea ce a provocat deprecierea leului faţă de principalele valute. Cursul euro a crescut de la 4,5039 la 4,5216 de lei, medie care nu a mai fost atinsă din data de 1 februarie.
Acalmia de pe pieţele internaţionale, unde se aştepta publicarea datelor privind piaţa muncii din SUA, a permis leului să se redreseze uşor la finalul perioadei, cursul coborând la 4,5189 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5130 şi 4,5190 de lei, cu închiderea la 4,5140 – 4,5170 lei.
Media dolarului american a fluctuat între 4,0361 şi 4,0599 de lei, nou maxim al ultimelor trei luni. Reducerea semnificativă luna trecută a numărului de noi locuri de muncă din SUA, a produs o scădere puternică a dolarului pe pieţele internaţionale, astfel că în piaţa locală cotaţiile au coborât vineri seară de la 4,057 la 3,977 de lei.
Moneda elveţiană, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,103 şi 1,111 franci/euro, a cunoscut o creştere a cursului de la 4,0743 la 4,0901 lei, maxim al ultimei luni.
Evoluţia leului din perioada următoare va fi influenţată de rezultatul alegerilor locale, care ar putea avea repercursiuni asupra spectrului politic, printr-o schimbare a actualului Executiv tehnocrat, în cazul în care va fi înaintată o moţiune de cenzură.
Efecte mult mai ample pot avea unele evenimente externe, precum rezultatele referendumului din Marea Britanie privind menţinerea în Uniunea Europeană sau o decizie de înăsprire a politicii monetare de către Rezerva Federală americană.
Reamintim că, ultimul raport CFA România estimează pentru următoarele şase luni un curs de 4,48 de lei, în creştere faţă de prognoza din aprile, care anticipa o mediană de 4,45 de lei. Pentru următoarele 12 luni, euro este văzut la 4,50 de lei, în creştere faţă de luna trecută când prognoza se situa la 4,4550 de lei.
Perechea euro/dolar a avut o evoluţie ascendentă, crescând de la 1,1097, minim al ultimelor două luni şi jumătate, la 1,1216 dolari. Vineri euro a atins un maxim al ultimei luni, de 1,1374 de dolari, iar pieţele americane au închis la 1,1364 de dolari.
Deprecierea dolarului a fost provocată de faptul că angajatorii din SUA au creat în luna mai doar 38.000 de noi locuri de muncă, cel mai slab rezultat din ultimii șase ani. Aceasta ar putea avea ca efect menţinerea dobânzii de către Fed la 0,25 – 0,50%, în contrast cu ultimele declaraţii ale oficialilor băncii centrale americane. Astfel, Janet Yellen, preşedinta Fed, a declarat că „este momentul potrivit ca FED să crească dobânzile de referinţă, într-un mod prudent şi gradual”.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru septembrie la 1,1197 – 1,1372 de dolari iar uncia de aur cu scadenţa la finalul lunii, între 1.203 şi 1.222 de dolari.

miercuri, 16 martie 2016

Clădirile hidroizolate: mai sigure, mai confortabile, mai rezistente



Radu GEORGESCU

Lucrările de hidroizolare ale unei clădiri sunt necesare atunci când infiltrările de apă, de la ploaie sau depunerile de zăpadă, au ca efect apariția mucegaiului, prăbușirea tencuielii. În lipsa intervenției unor specialiști apare riscul prăbușirii unor părți sau, chiar, a întregului acoperiș.
De asemenea, „una dintre cele mai importante caracteristici ale unei clădiri este eficienţa energetică, care permite menţinerea căldurii în interior - explică Ciprian Conduraru, directorul firmei Conduraru Grup Hidroizolaţii. Totodată, trebuie împiedicată infiltarea apei, mai ales cea provine de la nivelul acoperișului. Pentru rezultate cât mai bune recomand alegerea unei companii specializate. Dacă hidroizolarea este făcută de neprofesionişti pot fi lăsate crăpături prin care apa va trece la fel de uşor ca şi înainte. Ceea ce va aduce cheltuieli suplimentare, fiind necesară reluarea procesului”.

Citește mai multe în secțiunea CONSTRUCȚII