marți, 8 decembrie 2015

O tradiție care se naște în județul Bacău: Apicultori l-au prăznuit pe ocrotitorul lor spiritual, Sf. Ambrozie



Prăznuirea Sfântului Ambrozie, ocrotitorul stuparilor, al albinelor și al topitorilor de ceară, trecută în calendarele creștine ortodox și romano-catolic pe 7 decembrie, a fost marcată pentru prima dată în România de apicultorii din județul Bacău. Membrii Filialei Județene a Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) au participat, cu acest prilej, la slujbe religioase care au fost ținute în Bacău, la Biserica Trei Ierarhi, și la Târgu Ocna.

„Ziua de 7 decembrie – ne-a spus, cu acest prilej, vicepreședintele filialei, Relu Grigoraș - este zi de mare sărbătoare pentru apicultori. Sfântul Ambrozie ne protejează în mod direct. Noi, la prăznuirea sfântului, am vrut să îmbinăm partea materială, de zi cu zi, a muncii apicultorilor, cu cea spirituală, pentru că de multe ori în activitatea noastră suntem la mâna lui Dumnezeu, iar o astfel de sărbătoare vrem să o trecem în calendarul acÎiunilor noastre an de an”.

Un an greu pentru apicultori

Anul 2015 a fost unul greu în apicultură. „Sf. Ambrozie – a precizat Relu Grigoraș - ne ocrotește tot timpul. Dar, anul apicol 2015 a fost unul mediu din punct de vedere al realizărilor noastre. A fost un an dificil meteorologic și am ieșit destul de greu din toamna 2014, cu familiile de albine un pic slăbite, chiar cu mortalități destul de importante. Culesul albinelor la salcâm a fost, apoi, unul bun spre foarte bun, dar a urmat o perioadă mai grea, iar culesul la tei și polifloră a fost mai dificil”. În medie, în zona Bacău, pe familia de albine s-au obținut doar 18 kilograme de miere. În plus, și vânzarea mierii merge destul de greu. Este încă multă miere pe stoc, pentru care apicultori nu au contracte de livrare. Cererea este mică, mai ales la mierea de salcâm, care nu s-a vândut aproape deloc.

Alte piedici: chimizarea culturilor agricole și subvențiile

Apicultorii acuză și tratamentele chimice care se efectuează la cultura mare agricolă și care afectează familiile de albine. „Noi – a mai spus vicepreședintele filialei ACA - înțelegem și acceptăm dreptul fermierului de a-și întreține culturile. Dar, avem și noi drepturi, iar ei au, față de acestea, obligații. În ideeea că tratamentele chimice se cam fac după ureche, le cam aplică fiecare cum vrea, cu ajutorul unor muncitori necalificați. De asemenea, deși guvernul ne-a subvenționat într-o anumită măsură activitatea, avem probleme la APIA și cred că numai în instanța de judecată le vom rezolva. Subvențiile sunt destul de mici, iar legea nu e tocmai bine întocmită, dar acum și fără acești bani suntem în pericol să rămânem. Avem senzația că oriunde în țară asemenea lucruri merg normal, numai în Bacău nu”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu