duminică, 6 decembrie 2015

Bursa vinului VinEstST 2015 își închide astăzi, 6 decembrie, porțile



 A treia ediție a manifestării promoționale VinEst – Bursa Vinului 2015 Bacău își închide astăzi,  6 decembrie, porțile la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx) „Mircea Cancicov”. Organizată de societatea Centrul de Afaceri și Expozițional și de partenerii săi Selgros Cash & Carry, Casa Cotnari și Hotel Decebal Bacău, manifestarea a fost, practic, o expoziție națională cu participare internațională dedicată viei și vinului și a prezentat o variată gamă de vinuri naționale și internaționale, utilaje, echipamente și accesorii dedicate vinului, tehnologii moderne de îmbuteliere și de păstrare a nobilei băuturi.

Eugen Burcă a venit cu noile cupaje
de la Domeniile Burcilor traian
„A fost – ne-a declarat Corneliu Pricope, directorul general al CAEx - un eveniment important pentru cei care practică viticultura. Am avut intenția și în acest an să dezvoltăm evenimentul, iar prezența marilor producători a însemnat un plus de calitate. Ne dorim, însă, pentru edițiile următoare, să vină aici mult mai mulți producători, dar și piața băcăuană ar trebui să aibă, pentru ei, o ofertă mai generoasă, o cerere mai concretă. Și consumatorul băcăuan dacă devine mai elevat, mai aplecat spre calitate, vom avea mai multă participare și la astfel de evenimente”.
Degustările de vinuri, demonstrațiile culinare, produsele vânătorești și voia bună au făcut din cele trei zile de manifestări o adevărată sărbatoare a vinului, în care a fost derulat și un program dedicat demonstrațiilor culinare, susținute de chefi de la Grand Hotel Ceahlău Piatra Neamț, Stone Park Focșani și de la Condor Resort Roman.
Somelierul Cristian Bunea, cu noul cupaj alb Recaș,
lansat în reîeaua Selgros
Vinurile alese au fost aduse la târg din România, Republica Moldova, Italia, Franța și din America de Sud - vinuri de masă seci, demiseci și dulci, demidulci albe, rose și roșii din toate sortimentele. Cel mai important producători de vinuri băcăuan, Eugen Burcă, administratorul Domeniilor Burcilor din Traian, a lansat, cu acest prilej, două cupaje, un roze și un cupaj roșu, iar Crama Oprișor, din Oltenia, a venit cu o varietate impresionantă de vinuri, dintre care nu au lipsit celebrul Passarowitz 1718, Caloianul, Rusalca Albă, Măiastrul, Drăgaica Roșie, Cupola Sanctis sau vinul La Cetate. De la celebra cramă din Cricova (Republica Moldova), cea mai mare din Europa, au putut fi degustate cupajul Poduri, din 1993, un Cabernet suvignon din 2000 sau vinurile cu fermentare în sticlă. Somelierul băcăuan Cristian Bunea a prezentat, în standul Selgros, două vinuri Recaș cu destinație horeca, un cupaj alb și unul roșu lucrate sub îndrumarea cunoscutului maestru somelier Sergiu Nedelea.
Nu puteau lipsi, de la manifestare, nici cavalerii Ordinului Vinului, care are un Scaun și în Bacău, sub președinția lui Eugen Burcă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu