Cine și cum mai alocă finanțare serviciilor sociale?

Criza economică despre care spunem, statistic, că ar fi început la finele anului 2008, ne-a arătat cât de importante sunt investițiile pe care o autoritate publică trebuie să le facă atunci când și unde este mai multă nevoie de ele. Vizavi de această realitate, cel mai uzitat exemplu a fost cel al efectelor unor asemenea investiții pe care guvernul american le-a făcut în infrastructură, domeniu în care milioane de oameni rămași de izbeliște datorită Marii Crize din anii 1929 – 1933 și-au găsit de lucru prin măsurile de relansare economică (Planul New Deal). De pildă, două milioane de tineri au muncit în folosul comunității, la plantat copaci, la ecologizare etc., cu 30 de dolari pe lună. Astfel de măsuri se impuneau.

Și astăzi, după criza începută în 2008, auzim păreri de același gen: investițiile comunității în proiecte economice ar reduce sărăcia, șomajul etc. Alții privesc, însă, mai adânc: nici investițiile în serviciile sociale nu sunt de trecut cu vederea. De ele au tot la fel de mulți oameni nevoie.

În România, în anul 2005 a apărut Legea 350 pentru finanțarea de către autoritățile locale a activităților non-profit de interes public. Ea trebuie să stimuleze furnizorii privați de servicii sociale preluate chiar de la administrațiile locale. Pentru că ei sunt mai flexibili, mai rapizi. Nu este normal ca primăria să administreze cantina socială, căminul pentru persoane vârstnice, adăpostul pentru oamenii străzii etc.

Se întâmplă, însă așa? Sunt și cazuri pozitive, dar sunt și destule locuri în care se poate mai bine. Unii observă, de exemplu, dezechilibre flagrante în distribuția banilor. Cineva vorbea, într-o primărie, de fonduri alocate sportului – altfel o activitate absolut necesară, benefică - de 72 de ori mai mari decât pentru proiectele sociale. La alții, banii pentru domeniul social nu ajung nici măcar pentru o lună în funcționarea unui adăpost. Unii dau bani buni pe pliante și afișe, lucruri cu care cei din adăpostul pentru nefericiții soartei nu se pot înveli.

Acum câteva zile am văzut, în Bacău, lucrări de renovare exterioară a ceea ce știu că numeam „Cantina socială”. M-am gândit, însă, și la ce o fi înăuntru. Să dea Dumnezeu să fie și acolo bine!