Avem fermieri

Fermieri băcăuani studiază un utilaj de ierbicidat

Odată scăpați din frâu, după evenimentele din 1989, noi, românii am trecut rapid granița de vest fie și numai cu ochii și ne-am oprit în Germania, în Franța sau tocmai în dorita Americă. Încetul cu încetul ne occidentalizam, nu chiar la propriu, pentru că nici astăzi n-am reușit să o facem deplin, ci mai ales la figurat, adică într-un sens deosebit de cel propriu. Iar unul dintre exemple vine din agricultură, unde bieții țărani deveneau în ochii tuturor „fermieri”, iar proaspetele lor proprietăți funciare erau „ferme”. Suna al dracului de frumos!

În câțiva ani, nu mulți, am început totuși să ne înfrânăm și să vedem lucrurile mai aproape de adevărata lor valoare. Ce fermieri, care fermieri, care ferme? – ne întrebam, cam ironic, văzând ce se alegea de câte o inițiativă privată în agricultura noastră capitalistă, din care ieșea, gros, praful. Și, cum să-i spui unui biet țăran, chiar dacă are în bătătură două vaci, un porc și câteva găini, dar și unul sau câteva hectare de pământ, fermier, când el abia are cu ce-și duce traiul. Tot mai mulți specialiști în ale agriculturii băteau drumurile Occidentului și vedeau, acolo, ferme și fermieri adevărați și veneau cu alte convingeri, pe care ni le împărtășeau și nouă. Chiar și în DEX, definiția pentru substantivul „fermier” este „proprietar sau arendaș al unei ferme”.

Am început, deci, să ne deșteptăm, dar atât de mult încât cuvântul fermier a început să cam pută sau măcar să capete un sens peiorativ, unul de bășcălie. Ce fermieri, care fermieri, care ferme?

Acum, la peste 25 de ani de atunci, lucrurile încep să stea cu totul altfel. Marțea trecută am bătut drumul până la București, pentru anuala Conferință Națională a celei mai importante organizații profesionale a agricultorilor români, numită, pe scurt LAPAR. Adică Liga Asociațiilor de Producători Agricoli. Cu un autocar am mers, de la Bacău în Capitală și înapoi. În mai bine de opt ore, și la dus și la întors, am avut cu adevărat senzația că fac drumul alături de niște fermieri veritabili. Erau băcăuani, dintr-o zonă a țării cotată ca fiind cea mai săracă. Dar erau cu adevărat fermieri: după ceea ce au discutat absolut tot timpul, după cum au pus problemele, după termenii pe care îi foloseau, vorbind de tehnologiii, de soiuri, de rase, după câte știu despre agricultură și despre politicile agricole, dar și după ce mijloace de muncă au acasă, chiar și mai modeste, în calitatea lor de agricultori. Ba și după ce studii au făcut în anii din urmă. Nimic nu-i trăda că nu ar fi și ei fermieri, adică chiar proprietari de ferme sau arendași sau și una și alta. Evident, nu aveau morga fermierilor americani, nu plesneau de bunăstare, de opulență. Sunt la un nivel mult mai mic, cu mult mai mari probleme. Sunt ca la noi, dar sunt fermieri. Au în vene alt fel de sânge.