Conferinţa a fost precedată de Adunarea generală a filialei Bacău (în mijloc, preşedintele Marcel Bulinschi) |
Filiala Bacău a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - CECCAR a fost reprezentată, la sfîrşitul săptămânii trecute, de o delegaţie la lucrările Conferinţei Naţionale a acestui corp profesional. Delegaţia a fost condusă de preşedintele filialei, Marcel Bulinschi. Conferinţa a analizat Raportul privind activităţile desfăşurate de CECCAR în anul 2011 pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege şi hotărârile precedentei Conferinţe Naţionale, Raportul privind rezultatele activităţii financiare a CECCAR la 31 decembrie 2011 şi Raportul Auditorului statutar privind activitatea financiară a CECCAR anul trecut.
S-a mai analizat execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi activitatea de investiţii la sfârşitul anului 2011, dar şi Programul de activitate pe anul în curs şi bugetul aferent acestui program. A fost analizată, de asemenea, şi activitatea comisiilor de disciplină de pe lângă filialele Corpului, precum şi modul în care în lunile anterioare au fost organizate adunările generale ale filialelor. Între alte puncte de pe ordinea de zi s-au aflat şi propuneri de modificare a organigramei CECCAR. În finalul lucrărilor s-a procedat la reîntregirea a jumătate din Consiliul Superior al CECCAR, aşa cum prevede statutul acestei organizaţii.
În cursul anului 2011, CECCAR a avut o contribuţie foarte importantă la modificarea unor acte normative, a unor reglementări din domeniul profesiei contabile. Este vorba îndeosebi de Legea contabilităţii şi de OG 65/1994 care reglementează activitatea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi. De asemenea, tot anul trecut s-a procedat la actualizarea şi reeditarea Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, ca urmare a obligaţiilor statutatre care decurg pentru CECCAR ca membră a Federaţiei Internaţionale a Contabililor. "Au fost şi alte iniţiative legislative anul trecut - ne-a declarat Marcel Bulinschi -, pentru a aduce un suflu nou, pentru a performa activitatea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România".
Filiala CECCAR Bacău este una dintre cele mai puternice din ţară, cu poeste o mie de profesionişti, dintre care peste 60% sunt experţi contabili activi, care îşi desfăşoară activitatea atât în cadrul unor societăţi de expertiză contabilă, cât şi în cabinetele individuale de contabilitate. "Avem o activitate foarte diversificată - a precizat Marcel Bulinschi. Practic, asigurăm exercitarea profesiei pe mai multe misiuni: ţinerea contabilităţii, examinarea contabilităţii, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, expertiza contabilă judiciară şi extrajudiciară, misiuni de cenzurat, de audit statutar, de înfiinţare de noi societăţi comerciale etc. Toate, în sprijinul patronilor, al acţionarilor, al altor entităţi neeconomice. Suntem, practic, între primele zece filiale din ţară. De mai bine de un an avem şi un sediu nou în Bacău, care are o sală de activităţi multiple cu profesioniştii contabili şi care poartă numele unui ilustru profesionist contabil originar din judeţul Bacău, Ion Ionescu de la Brad".
Breasla profesioniştilor contabili este, ea în sine, una dintre cele mai bine organizate. CECCAR a fost înfiinţată în anul 1921, iar astăzi este reprezentată în toate judeţele ţării. "Corpul nostru de profesionişti - a mai spus preşedintele filialei băcăuane - susţine şi promovează practicile profesionale de înaltă calitate, cu grijă pentru competenţa, aptitudinile şi etica celor implicaţi în profesie".
Următorul eveniment major în viaţa acestei organizaţii este Congresul al XIX-lea al profesiei contabile, care va avea loc în perioada 7 - 8 septembrie, pe tema "Guvernanţa corporativă şi profesia contabilă; competenţe şi responsabilităţi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu