Exporturile de
semipreparate din carne de la Agricola Bacău au crescut semnificativ în primele
opt luni ale anului şi au ajuns la 236 de tone, comparativ cu 98 de tone anul
trecut, în aceeaşi perioadă. „Creşterea exporturilor la semipreparate şi
produse tip ready-meal în 2014 - spuneLucica Benedic, directorul companiei
Europrod, societate din Grupul Agricola - a fost parte a strategiei noastre de
dezvoltare, în contextul în care începând cu 2010 piaţa internă a
semipreparatelor s-a contractat, stabilizându-se ulterior. Din cele 1.251 de
tone de produse semipreparate pe care le-am comercializat pană la 31 august (cu
17% mai mult decât anul trecut), 236 de tone am exportat către partenerii
noştri externi. Anul acesta am adăugat în portofoliul clienţilor deja
existenţi, din Anglia şi Olanda, clienţi de pe pieţele din Franţa şi Danemarca,
astfel încât am reuşit
să creştem cantităţile exportate cu 140%”
 |
| Lucica Benedic |
Pentru Europrod, cifra de afaceri corespunzătoare
primelor 8 luni se ridică la 18,4 milioane de lei (cu 14% mai mult faţă de
primele opt luni din 2013), din care exporturile reprezintă 20%. „Luna septembrie o vom încheia cu
vânzări de 165 de tone de semipreparate şi produse ready-meal, din care 35 de
tone către partenerii externi. Dorim în continuare să dezvoltăm parteneriatele
externe şi acţionăm în acest sens. Cât priveşte piaţa internă, ne confruntăm în
continuare cu efectele diminuării puterii de cumpărare resimţite mai acut din
2010 încoace, care induc consumatorilor din România o percepţie uşor diferită a raportului calitate – preţ. Preţul este în
continuare un criteriu important în alegerea produselor ready-meal, iar poziţia
de top în această categorie nu se menţine uşor. Tocmai de aceea, păstrând
calitatea produselor, mizăm pe inovaţie, una dintre cele mai puternice
caracteristici ale brandului Agricola şi pe diversitatea gusturilor şi cerinţelor
din această piaţă” - a adăugat Lucica Benedic.
Astfel, ca urmare a rezultatelor unor teste de gust,
au fost redefinite reţetele pentru Nuggest și Cordon Bleu de Pui Agricola
- produse congelate tip ready-meal cărora le-a fost redesenat şi ambalajul (cutie
personalizată), fiind îmbogăţite informaţiile nutritive şi sugestiile de pregătire.
De asemenea, Şniţelul de pui Agricola ambalat la pungi personalizate de 640 de grame,
dedicat operatorilor HoReCa, a fost îmbunătăţit atât în ce
priveşte gustul, cât şi din punct de vedere al aspectului exterior, la sugestia
clienţilor Europrod. Se află
în pregătire o gamă de trei sortimente de produse ready-meal refrigerate (Şniţel,
Nuggets, Cordon Bleu de pui) ambalate la tăviţă, cu un gramaj de 200 grame şi
un preţ la
raft de până la 7 lei, special pentru clienţii noştri din retailul modern. De asemenea,
ne gândim şi la o gamă de mixuri de legume cu carne, congelate, gătite deja,
care trebuie doar încălzite, ambalate la tăviţe de 300 g, cu un preţ de până la
10 lei la raft.
Europrod îşi propune să ajungă, până la sfârşitul anului 2014, la o
creştere de 10% a volumelor vândute, respectiv de 12% a cifrei de afaceri
comparativ cu anul trecut.