Se afișează postările cu eticheta cas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cas. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Obligațiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10 sau 5%

·         anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor Publice

Administrația Județeană Bacău
a Finanțelor Publice
Persoanele fizice care au depus Declarația Unică până la 31 iulie 2018 și își achită integral obligațiile fiscale estimate pentru anul 2018 până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificație de 5% din totalul sumei datorate. Totodată, persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenți, au ca termen de plată data de 30 iunie 2019 și vor beneficia de o bonificație de 10% dacă își achită obligațiile până la 15 decembrie 2018.

De asemenea, pentru contribuabilii care vor alege să-și achite obligațiile fiscale până la 15 martie 2019, reducerea este de 5% din suma totală datorată, dacă Declarația unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenți, la începutul anului 2019, au același termen de plată, 30 iunie 2019, și vor beneficia de bonificația de 10% dacă își achită obligațiile până la 31 martie 2019.

Declarația Unică trebuie completată și depusă de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică.
Începând cu anul 2019, Declarația Unică se va depune exclusiv online.

luni, 19 martie 2018

Declaraţia Unică pentru impozitarea veniturilor independente a devenit oficială


·         în acest an, declarația trebuie depusă până pe 15 iulie şi se va efectua o singură plată

·         din 2019, termenul este 31 martie

·         pentru drepturile de autor se face stopaj la sursă

 

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care face din declarația Unică pentru impozitarea veniturilor independente un document oficial. Astfel, în Declarația fiscală 600 sunt comasate șapte declarații, iar documentul va fi depus o singură dată – în acest an până pe 15 iulie, iar de la anul până pe 31 martie. Obligațiile fiscale aferente drepturilor de autor vor fi reținute la sursă. De asemenea, plata impozitului se face o singură dată și se pot oferi reduceri de maxim 10% (5% pentru depunerea online a declarației și 5% dacă se face o plată anticipată pentru veniturile estimate pentru anul în curs până la final de an).
Contribuabilul poate trece în declarație și un venit estimat zero. În plus, în cazul drepturilor de autor, pentru cei care sunt și salariați nu se mai rețin contribuțiile la sănătate și pensie (CASS și CAS).
Ministrul Finanțelor Publice a precizat, cu această ocazie, că în Administrația fiscală  județeană va avea o structură care va  îndruma metodologic contribuabilii față de noul mecanism. Mai mult, în fiecare consiliu local va fi o persoană responsabilă cu acest subiect.
Contribuţia pentru pensii (CAS) reprezintă 25% dintr-un venit ales de contribuabil cel puţin egal cu 22.800 de lei pentru anul 2018, iar contribuţia pentru sănătate (CASS) reprezintă 10% din 22.800 de lei pentru anul 2018 (12 salarii de bază minime brute pe ţară).
Contribuabilul care plăteşte venituri din drepturi de proprietate intelectuală, asocieri cu persoane juridice, arendă şi asocieri cu persoane juridice va stabili, declara şi plăti impozitul pe venit, CAS şi CASS prin reţinere la sursă la momentul plăţii venitului. Reţinerea la sursă nu se aplică dacă venitul estimat pentru fiecare sursă de venit este mai mic decât 22.800 lei, pentru anul 2018 (12 salarii de bază minime brute pe ţară). Reţinerea la sursă a impozitului pe venit cu impunere finală se menţine şi pentru veniturile obţinute din dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, premii şi jocuri de noroc şi alte surse.

vineri, 2 martie 2018

A apărut proiectul Declarației Fiscale Unice pentru persoanele fizice


  • Declarația Unică va înlocui șapte declarații fiscale, iar în acest an poate fi depusă până pe 15 iulie
Proiectul Declarației Fiscale Unice
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat, sâmbătă, 3 martie, pe site-ul propriu (mfinante.ro) proiectul Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Atașat sunt prezentate precizările privind noul mecanism de impozitare pentru această categorie de contribuabili.

„Declaraţia unică“ va comasa şapte declaraţii: D200 - veniturile realizate din România, D201 - veniturile realizate din străinătate, D220 - venitul estimat/norma de venit, D221 - norme de venit în agricultură, D600 - venitul bază pentru CAS (pentru fondul de pensii de stat), D604 - stabilire CASS (fondul asigărilor de sănătate) pentru persoane fără venit, D605 - stopare CASS persoane fără venit.
Termenul pentru depunerea Declarației Unice pentru acest an este 15 iulie, dar din 2019 declaraţia se va depune exclusiv online, până pe 31 martie (inclusiv), pentru anul fiscal precedent realizării veniturilor şi estimarea anului în curs.

Cum va putea fi depusă Declarația Unică

1. Prin sisteme electronice de transmitere la distanţă – SPV (Spațiul Privat Virtual). Se folosește sistemul de identificare prin utilizator și parolă.
Măsuri:
  • se transmite către contribuabil, prin poștă, parola de înrolare în SPV;
  • persoanele înrolate în SPV pot solicita, prin acest sistem, precompletarea declarației unice și transmiterea acesteia de către ANAF;
  • se transmite prin SPV formularul precompletat;
  • declarația unică se descarcă și se completează cu celelalte informații de contribuabil și se transmite prin SPV, urmând a fi semnată cu certificatul calificat al MFP.
2.  Prin mijloace electronice - e-guvernare (semnătură electronică bazată pe certificat calificat)
ü   Contribuabilul poate să opteze pentru descărcarea și completarea unui formular inteligent gol (neprecompletat) de pe portalul ANAF și depunerea lui electronică prin sistemul e-guvernare cu semnatură electronică.
3. După completarea cu asistența ANAF și a Primăriei a formularului unic inteligent și transmiterea  acestuia la ANAF de pe calculatorul Primăriei sau al ANAF, fie prin SPV, fie prin e-guvernare;
4. Pe suport de hârtie (doar pentru anul 2018).

Bonificații pentru achitarea anticipat a impozitelor

Penru anul 2018, MFP analizează posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale estimate datorate. Astfel, persoanele care vor achita integral până la 15 iulie 2018 obligaţiile fiscale datorate vor avea o reducere de 10%, iar pentru plata acestora până la 30 septembrie 2018 o reduceree de 5%. Dacă Declaraţia Unică se depune pe suport de hârtie, reducerile sunt de 5% dacă obligaţiile fiscale sunt plătite până la 15 iulie şi de 2% dacă se face plata până la 30 septembrie. Impozitele se plătesc la venitul estimat pentru anul curent, nu la venitul realizat în anul precedent.
Încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se face în funcţie de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent. Iar calitatea de asigurat se dobândeşte de la data depunerii declaraţiei, nu de la data efectuării plăţii, ca în prezent.

sâmbătă, 3 februarie 2018

Măsuri pentru simplificarea depunerii Declarației 600


Administrație Finanțelor Publice Bacău

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că este în curs de elaborare un proiect de act normativ care să stabilească un mecanism mai simplu de declarare și plată a CAS (contribuția în sistemul de pensii) și CASS (contribuția în sistemul de sănătate) datorate de persoanele fizice, prin Declarația 600. Măsura este luată în contextul prorogării termenului de depunere a Declarației 600, noul termen pentru depunerea acesteia fiind 15 aprilie. „Se are în vedere – spun cei din minister - reducerea numărului de declarații depuse de persoanele fizice prin unificarea unor formulare, ca un pas important în îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare privind reducerea numărului de formulare solicitate de ANAF și depunerea unui formular pe an pentru cei care au venituri din activități independente”.
Ministerul a mai transmis că proiectul de act normativ va face obiectul dezbaterii publice și consultării cu categoriile de persoane fizice care au obligația plății CAS și CASS. „Termenul preconizat pentru finalizarea noului mecanism este 1 martie, astfel încât să se asigure timpul necesar pentru informarea persoanelor fizice cu privire la obligațiile declarative și de plată a contribuțiilor sociale” – a precizat ministerul.
În Bacău au depus deja Declarația 600 circa 1.000 de contribuabili.