Se afișează postările cu eticheta Moldavia Wine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moldavia Wine. Afișați toate postările

luni, 17 iunie 2019

Arome rafinate la primul Regal privat de vinuri din Bacău


Municipiul Bacău a găzduit, timp de trei zile, la sfărșitul săptămânii abia încheiate, prima ediție a expoziției private de vinuri „Moldavia Wine 2019”. A fost un veritabil festival al vinurilor, organizat de compania SITAEL Team în spațiul Restaurantului Decebal și a reunit 21 de expozanți – producători de vinuri, crame de renume și distribuitori. Între partenerii Moldavia Wine 2019 s-a numărat și Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OECV). Iar invitatul special al evenimentului a fost prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași.

Manifestarea a fost salutată de Luminița Maricica Coșa – prefectul județului Bacău, de președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și de viceprimarul Constantin Scripăț. La deschiderea evenimentului au mai fost prezenți Freddy Abramovici - președintele Filialei Nord-Est a Uniunii Naționale a Patronatului Român, consilieri județeni și oameni de afaceri băcăuani.
La deschiderea expoziției a conferențiat prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași, care a vorbit despre poziția industriei viticole în România, în raport industria similară din Uniunea Europeană și din lumea întreagă.
La Moldavia Wine 2019 au expus Casa COTNARI, Domeniile JIDVEI, Domeniile PANCIU, Crama AVEREȘTI, Strunga Winery, Crama Sâmburești, Vin de Măcin, Crama GITANA, Crama RĂTEȘTI, Crama Ștefănești, Crama Aramic, Crama LA SALINA, Crama 1000 de chipuri, Crama ROTENBERG, Crama GRAMMA, Crama Lechburg, Crama Trantu, Crama JELNA, Domeniile URLAȚI, Crama ȚIBU și AURVIN. Au fost organizate și patru standuri proprii cu produse tradiționale (produse din păstrăv de pe Valea Muntelui, de la familia Paliștan, lactate de la capre rasa Saanen, porc, curcan și berbecuț la proțap rumenite de Daniela și Nicu, din Mărgineni) și cu produse de artizanat, din ceară, de la familia Ghenade din Traian.

Vinuri pentru tinerii responsabili

Vinurile din expoziție au fost degustate de sute de băcăuani. Au fost vinuri noi, din soiuri renumite, obținute pe domenii viticole cunoscute și oferite de crame de renume. Casa Cotnari a venit cu o gamă de vinuri frizzante, precum Tămâioasa românească – un vin spumant dulce, Feteasca neagră – un vin spumant demisec și o Frâncușă. „Dar – am aflat de la Cătălin Panțiru, director zonal Horeca, reprezentantul Casei de Vinuri Cotnari -, am adus și gama de vinuri Zaz, pe care vrem să o promovăm în rândul tinerilor preacuți și responsabili, să-i mutăm dinspre bere, dinspre whisky, să-i ducem ușor către vinuri. E un vin mai ușor, dar mai sprințar, mai fresh. Și etichetele sunt mai ochioase. E vin pentru tinerii între 25 până în 40 de ani, care nu sunt neapărat consumatori de vin”.

Aroma rafinată al Pelinului de mai

În standul Cramei Urlați l-a întâlnit pe somelierul Sorin Ailenei. Prezenta un vin foarte interesant, ZZPelin, un vin cu adaos de macerat din Pelin, un vin frizzante, digestiv, foarte bine echilibrat. „Este un vin recomandat pentru după-amiezile călduroase de vară, de preferință lângă o piscină, alături de domnișoare – ne-a spus somelierul. De altfel, vinul roze este creat special pentru ele. Celebrul artist francez Gallé a conceput chiar o sticlă în formă de femeie, iar noi celebrăm cu ZZPelin aceasta, pentru că acest vin ar trebui să te ducă pe cele mai înalte culmi. Acest vin vorbește de la sine, iar vinul care nu spune o poveste este doar un simplu produs alimentar”. Pentru bărbații care își doresc mai multă putere am văzut o Fetească neagră din gama Paganus, gama care oferă consumatorilor cele mai bune vinuri din fiecare an de producție. „Soiului – a precizat Sorin Ailenei - i se spune Fetească, pentru că are aceleași toane ca și o fată mare. Băut cu cine trebuie creează amintiri de neuitat. Aceste vinuri pot fi găsite și în rețeaua Horeca, dar și în unele magazine specializate”.

Vinuri cu autografe pe etichete

La standul Domeniilor Țibu am stat de vorbă cu somelierul Răzvan Măgirescu. Domeniile Țibu sunt pe Dealul Vișanului, de lângă Iași. Poate și pe acest motiv, dar sigur și pentru calitatea vinului, pe eticheta unui vin Aligote sec de Țibu și-a pus autograful actorul Dorel Vișan. Dar crama este în negocieri avansate pentru un gest similar și cu Florin Piersic, pentru un vin Traminer. „Am adus în expoziție cinci soiuri de vinuri albe și unul roșu, din gama îmbuteliate, din gama 2018 – ne-a spus somelierul. Dintre cele albe ne lăudăm cu Traminerul demisec și cu un Aligote sec. Am mai adus și două vinuri albe demidulci, un Muscat Ottonel și un cupaj de Muscat cu Fetească regală și un Sauvignon blanc sec. Vinul roșu este un Merlot. Pe Dealul Vișanului, de lângă Iași, sunt 40 ha de vie pe rod, de 25-30 de ani, și 37 ha de vie tânără, plantată cu fonduri europene. Noi ne adresăm în special evenimentelor și oferim sticle de vin personalizate. Dar vindem și prin magazinele proprii. Facem parte dintre cramele mari din Moldova”.

Ce spun cunoscătorii


Băcăuanul Dan Mandrea a condus ani buni fosta societate Vinalcool. Un cunoscător în domeniu, deci nu-l puteam ocoli. „Astăzi – ne-a spus domnul Mandrea -, lumea are mai puțin cunoștință de arta producerii și consumării vinului. Este necesar ca oamenii să cunoască producătorii cei mai importanți de vinuri, calitățile vinului, dar și cum trebuie să bei și să apreciezi un pahar de vin. E o cultură și în acest domeniu. Din ce am degustat cu acest prilej, am apreciat foarte mult vinurile din Podgoria Panciu. Fosta Vinalcool Bacău a colaborat mult cu cei de la Panciu. Și vinurile de Cotnari sunt deosebite”.
Moldavia Wine 2019, se poate spune, s-a bucurat cu atât mai mult de succes cu cât în aceeași perioadă în țară au mai avut loc evenimente similare, precum cele de la Constanța, Oradea și Brașov.


Prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea și Corneliu Pricope
- managerul SITAEL Team

„Moldavia Wine este un târg de vinuri și de produse tradiționale. Am văzut în expoziție branduri cunoscute, dar puse la un loc au putut oferi vizitatorului cunoștințe în plus despre vinuri. Manifestarea este importantă și pentru producătorii de vinuri, dar și pentru cei care lucrează în restaurante și, în general, în Horeca, pentru că au putut face comparații între produse.”
Prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea

vineri, 14 iunie 2019

S-a deschis Regalul de vinuri „Moldavia Wine 2019”


Vineri, 14 iunie, în Bacău a fost lansată prima ediție a unui veritabil festival al vinurilor, „Moldavia Wine 2019”. Evenimentul este organizat de compania SITAEL Team în spațiul Restaurantului Decebal și reunește, până pe 16 iunie, inclusiv, 21 de expozanți – producători de vinuri, crame de renume și distribuitori. Între partenerii Moldavia Wine 2019 se numără și Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OECV). Invitatul special al evenimentului este prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași.

„Vreau să mulțumesc expozanților noștri și producătorilor de vinuri, care au venit la prima ediție a Moldavia Wine din Bacău – a spus, deschidere, managerul companiei SITAEL team, Corneliu Pricope. Au acceptat invitațiile, pentru a dezvolta această industrie în zona Moldovei, pentru a vorbi despre arta vinului, 21 de crame care vor să etaleze cele mai alese vinuri pentru acest sezon. Este un eveniment privat, dar destinat comunității băcăuane, dedicat vinului care înseamnă dialog, cunoaștere, dezvoltare de afaceri, chiar punți de legătură între instituții, regiuni și chiar între țări”.
Manifestarea a fost salutată de Luminița Maricica Coșa – prefectul județului Bacău, de președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și de viceprimarul Constantin Scripăț. La deschiderea evenimentului au mai fost prezenți Freddy Abramovici - președintele Filialei Nord-Est a
Uniunii Naționale a Patronatului Român, consilieri județeni și oameni de afaceri băcăuani.
Tot la deschiderea expoziției a conferențiat și prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași, care a vorbit despre poziția industriei viticole în România, în raport industria similară din Uniunea Europeană și din lumea întreagă.
La Moldavia Wine 2019 expun Casa COTNARI, Domeniile JIDVEI, Domeniile PANCIU, Crama AVEREȘTI, Strunga Winery, Crama Sâmburești, Vin de Măcin, Crama GITANA, Crama RĂTEȘTI, Crama Ștefănești, Crama Aramic, Crama LA SALINA, Crama 1000 de chipuri, Crama ROTENBERG, Crama GRAMMA, Crama Lechburg, Crama Trantu, Crama JELNA, Domeniile URLAȚI, Crama ȚIBU și AURVIN.

Astăzi începe în Bacău Regalul de vinuri „Moldavia Wine 2019”


  • evenimentul are loc la Restaurantul Decebal, în perioada 14-16 iunie

Cele mai alese vinuri românești vor putea fi degustate, timp de trei zile, în perioada 14-16 iunie, în Bacău, la prima ediție a „Expo Moldavia Wine  2019”. Evenimentul este organizat de compania SITAEL Team în spațiul Restaurantului Decebal și va reuni 21 de expozanți – producători de vinuri, crame de renume și distribuitori. Între partenerii Moldavia Wine 2019 se numără și Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OECV), condus de somelierul Cristian Bunea. Invitatul special al evenimentului este prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași. Despre acest eveniment am stat de vorbă cu organizatorul, Corneliu Pricope, managerul SITAEL Team, și cu somelierul Cristian Bunea.

Corneliu Pricope: „Vinul poate genera dezvoltarea unei regiuni sau a unei națiuni”

Expo Moldavia Wine 2019 deschide un eveniment pe termen lung. Nu într-o singură ediție, conjunctural și efemer. Am dorit să consolidăm poziția Bacăului pe harta Moldovei, în organizarea de evenimente cu orice tematică, pentru emulația mediului de afaceri, astfel încât businessul să se poată conecta la realitățile locale și pentru ca acestea să genereze noi afaceri.
Responsabilitatea noastră este să încheiem acest eveniment pe plus, astfel încât cei de acum să vină și la următoarele ediții și să determine participarea și a altor producători sau distribuitori de vinuri. Însă la această primă ediție, expozanții acoperă cam toate regiunile istorice ale României, preponderent însă din Moldova și Dobrogea.
Băcăuanii vor avea ocazia să deguste vinuri de calitate, vinuri noi, dar și să dialogheze cu prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, personalitate internațională în domeniu. Vineri, 14 iunie, de la ora 12,00, prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea va susține o conferință, adresată profesioniștilor în domeniu, dar și celor doritori de cunoaștere și va înmâna diplome de participare și apreciere producătorilor de vinuri.

Cristian Bunea: „Știința de a degusta și de a aprecia un vin”

Moldavia Wine își are rădăcina acum patru ani, la prima Bursă a Vinului de la noi, într-un parteneriat cu Centrul de Afaceri și Expoziții. Avem, însă, și acum același scop: promovarea vinului ca vehicul cultural, ca vector al prieteniei, al cunoașterii. Vinul, în definitiv, este un element de construcție al relațiilor între popoare, chiar al deciziilor politice. Din istoria recentă știm, de exemplu, că la noi vinul de Lechința a fost băut cu plăcere și de Nikita Hrușciov al URSS. Multe decizii politice au fost luate, de altfel, lângă un pahar de vin.
OECV a susținut și susține evenimentele dedicate vinului. Vrem să contribuim la refacerea a ceea ce numeam „Bacău – pol economic al Moldovei”. Să-l aducem și pe harta vinului, așa cum declaram acum doi ani.
Alături de partenerul Corneliu Pricope, vrem să constatăm, la acest eveniment, o evoluția a numărului de participanți și a calității publicului vizitator. Vrem să inducem, împreună, știința de a degusta și de a aprecia un vin. Vrem promovarea și cunoașterea zonelor vitivinicole românești, dar și a regulilor minime de comportament în fața vinului. Sadoveanu spunea: „Pentru sete v-am lăsat izvoarele reci, pentru desfătarea gustului este vinul”.
Moldavia Wine are loc în zona ultracentrală a Bacăului. Vizitatorii pot veni aici lejer, fără mașină, de exemplu, deci pot degusta liniștiți vinurile.

Primul sosit: Casa de Vinuri Cotnari

Primul expozant care a acceptat invitația la Moldavia Wine din Bacău a fost Casa de Vinuri Cotnari, comparată de somelierul Cristian Bunea cu celebra Marchesi Antinori din Toscana Italiei (a zecea cea mai veche afacere de familie cu vinuri din lume). Podgoria Cotnari are prima mențiune istorică din Secolul al XVIII-lea, dar cronicarul Nicolae Costin scria că viile Cotnari erau cunoscute încă înainte de întemeierea Moldovei la 1359, iar Radu Rosetti scria că acestea datau din 1250.
Casa de Vinuri Cotnari este un proiect ambițios, început în anul 2007, prin înființarea în podgorie de noi plantații, formate din tradiționalele soiuri Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca și Feteasca Neagră. În podgoria Cotnari s-a păstrat tradiția, putându-se regăsi doar vechi soiuri românești: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Francușă, Busuioacă, Fetească Neagră.
Casa de Vinuri Cotnari a luat naștere din inițiativa celei de-a doua generații a principalilor acționari de la SC COTNARI SA, cel mai mare producător din podgoria Cotnari. Casa de Vinuri Cotnari este o societate distinctă, cu sediul în Castelul Vlădoianu, ce deține terenuri și vii plantate în anul 2007, Crama Vlădoianu – o cramă modernă, finalizată și Crama Axinte – o cramă achiziționată recent, care urmează a fi modernizată.
Vinurile de Cotnari au fost mereu aproape de inima domnitorului Ștefan cel Mare și au calități excepționale, prin limitarea producției medii de struguri la hectar la doar 70-80% față de celelalte podgorii ale României sau din țările viticole.

Alți expozanți

Domeniile Jidvei
„Pasiunea, curajul și dedicarea sunt motorul care ne-a adus până aici și care ne poartă mai departe. Povestea ultimilor 20 de ani este o poveste despre muncă, efort și curajul de a face lucrurile altfel. Primul loc e doar primul pas. Îți mulțumim că ne ești alături într-o nouă etapă a poveștii Jidvei.”

Vinuri de Măcin
La poalele Munților Măcin, între Dunăre și Deltă, străbătută de razele calde ale soarelui și răcoarea vântului, se întinde cea mai veche podgorie din Dobrogea, podgoria Sarica Niculițel, furnizorul oficial al Casei Regale a României. Printre soiurile de renume ale podgoriei, menționăm doar câteva dintre ele: Aligote, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra etc. Multe dintre sortimente au fost medaliate cu aur și argint la diverse concursuri interne și internaționale, precum Aligote de la Curtea Regala, Renatus, Trei Brațe și multe altele.

Gitana Winery
Vinurile Gitana sunt vinuri complexe și elegante, care reușesc să cuprindă în esența lor specificul și caracterul zonei din care provin, Valul lui Traian. Vinul Gitana reprezintă rezultatul împletirii armonioase dintre generozitatea naturii și munca omului. Este rodul pasiunii pentru vinificație a familiei Dulgher, susținut de un terroir excepțional. „Vinăria Gitana este fructul generozității, al naturii și al muncii omului, rezultatul întâlnirii unui terroir excepțional și al pasiunii familiei Dulgher pentru vin. Întotdeauna vom susține maniera calității, prestigiului și al know how-lui pentru a dărui un vin expresiv și seducător” - spune Petru Dulgher, proprietarul vinăriei. 

Crama Gramma
Construită după modelul podgoriilor de familie din regiunea franceză Provence, Gramma produce vinuri din trei sortimente: Aligote, Fetească Regală și Fetească Albă. Pentru că întotdeauna, exprimarea corectă și armonioasă denotă echilibru fizic și psihic, „Vinul gramatic” este un concept destinat să deschidă o nouă direcție în comunicarea vinurilor: cea a conversației inteligente și a limbajului fără cusur.

Crama Jelna
Povestea vinului de Jelna este dusă mai departe, în Transilvania, de Daniel și Ovidiu Moldovan, care în 2011 s-au gândit să încerce să reincludă Jelna pe harta vinurilor, cu o plantație de 26 ha, cu soiurile: Sauvignon Blanc, Fetească albă, Fetească regală, Muscat Ottonel, Pinot Noir. Jelna este renumită în special pentru calitatea vinurilor albe pe care le produce.

1000 Chipuri
„Într-o lume a vinului plină de chateau-uri, domenii și alte nume celebre, noi suntem chipuri, pentru unii anonime, pentru cei care ne cunosc probabil niște inconștienți, care nu vor să producă milioane de sticle, ci fericire pe chipul câtorva oameni” – spun producătorii.

Casa de vinuri Ștefănești
A repus pe harta viticolă a României DOC-ul Ștefănești - Argeș, în pericol de dispariție după o perioadă în care viticultura a intrat în regres în zonă. În 2016 am construit o nouă cramă, mai modernă, chiar în mijlocul plantației pe dealul Marcea. De-a lungul celor 7 ani de existență, casa de vinuri Ștefănești a reușit să aducă pe piață mai multe vinuri, toate mărci înregistrate: Sumedru, vinul de „linie”, pentru evenimente, a cărui variantă în roșu se lansează cu ocazia celebrului foc al lui Sumedru, și Marcea. Dar Marcea este gama de top la ora actuală. Mai ales Marcea Reserve, vinuri de colecție învechite în baricuri de stejar pentru cel puțin 6 luni și păstrate în sticlă minim alte 6 luni, îmbuteliate în serii limitate.

Lechburg
În Crama LECHBURG se maturează exclusiv vin DOC certificat bio, din care 20% vin roșu și 80% vin alb. Filosofia de lucru a cramei e bazată pe asigurarea unui echilibru corect între tradiție și progres, formulă performantă care asigură condițiile pentru a obține vinuri de înaltă calitate, vinuri niciodată banale.

Domeniile Panciu
Din 2005, Domeniile Panciu sunt inima și sufletul vinurilor provenite din cele peste 120 ha de viță de vie situate în această zonă având ca misiune fabricarea unui produs Natural de Calitate autohton Românesc, cu valorificarea continuă a potențialului podgoriei Panciu. Cele 120 ha cuprind 9 soiuri albe și 4 Roșii: Fetească Albă, Fetească Regală, Șarba, Aligote, Galbena de Odobești, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românescă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Băbeasca Neagră, Feteasca Neagră, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon. Munca grea și dedicată a echipei se fructifică prin prezența pe piața a unui portofoliul ce cuprinde vinuri liniștite albe, roze și roșii, frizzante și spumante, toate încadrate în 3 game: Domeniile Panciu, Panciu Riserva și Casa Panciu.

Crama Rotenberg
Mihail Rotenberg: „După o îndelungată carieră internațională în domeniul rețelelor de calculatoare și a telecomunicațiilor, am decis să mă dedic în exclusivitate vinului de excepțională calitate și am înființat Cramele Rotenberg. Pentru a face vinuri cu adevărat «mari», toate elementele care influențează calitatea vinului și anume strugurele, fermentarea și butoiul în care se maturează vinul se află sub controlul nostru. Am obținut astfel vinuri roșii seci de «lumea veche» de mare complexitate.”

Crama Trantu
Cu experiență în vinuri de dinainte de ’89, Iota Trantu s-a lansat în calitate de proprietar de cramă și oenolog specializat în România postcomunistă din 1999, devenind creator al propriilor sale vinuri. Misiunea sa, este de a crea vinuri de calitate care să reflecte caracterul strugurilor și al terroir-ului podgoriei Murfatlar. Soiurile de struguri cultivate sunt Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Traminer Roz, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot. Investițiile permanente în tehnologie, oameni și etichetă asigura premisele dezvoltării de produse premium, încununarea eforturilor continue de păstrare și transmitere a unei tradiții locale, vechi de 2000 de ani. Brandurile de vin (de la cel mai ieftin la cel mai scump) sunt Elixir, Noblesse si Crama Trantu.

Expozanți
Casa COTNARI, Domeniile JIDVEI, Domeniile PANCIU, Crama AVEREȘTI, Strunga Winery, Crama Sâmburești, Vin de Măcin, Crama GITANA, Crama RĂTEȘTI, Crama Ștefănești, Crama Aramic, Crama LA SALINA, Crama 1000 de chipuri, Crama ROTENBERG, Crama GRAMMA, Crama Lechburg, Crama Trantu, Crama JELNA, Domeniile URLAȚI, Crama ȚIBU și AURVIN.

Parteneri
TELE MOLDOVA+, OEVE - ORDO EQUESTRIS VINI EUROPAE, Consulat România, Scaunul Cavaleresc Bacău, Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), Romania Hypermarche S.A., „CORA” Bacău, Restaurantul „La Betola”, Effect Design, Revista Zile și Nopți, Radio MESAGERUL FM.