luni, 9 martie 2020

S-a declanșat conflictul de muncă la Chimcomplex Borzești


Sindicatul Chimistul din societatea Chimcomplex Borzești (Onești) a declanșat conflictul de muncă. Până la sfârșitul săptămânii abia încheiate, în combinat urma să aibă loc încă o rundă de negocieri privind un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM), dar privind și revendicările salariale ale angajaților, lansate încă de la finalul anului 2019. În luna februarie, la Chimcomplex a avut loc și un protest spontan al salariaților.

„Am anunțat conducerea combinatului încă de pe 5 martie – ne-a declarat luni, 9 martie, liderul sindicatului, Anișoara Mondan, aflată chiar în drum spre Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, unde mergea să declare acțiunea. Nu am ajuns la nicio înțelegere până acum. De la ITM vom primi un răspuns în maxim cinci zile, timp în care vom constitui o comisie de conciliere”.
Reprezentativitatea Sindicatului Chimistul Onești a fost contestată de sindicatul Chimistul al sucursalei Râmnicu Vâlcea după extinderea companiei Chimcomplex prin preluarea mai multor instalații de la societatea Oltchim, pe motiv că oneștenii reprezintă interesele doar ale 30% din totalul angajaților. Conducerea Chimcomplex a formulat un punct de vedere și asupra acestei situații, pe care l-am primit de la directoarea de comunicare Georgiana Stavarache. „Compania - spun oficialii ei - refuză să fie arbitru în lupta de putere între cele două sindicate, însă trebuie să țină cont de solicitările ambelor organizații și să rămână imparțială. Am analizat această situație atipică și am venit în sprijinul salariaților cu o soluție temporară astfel încât ei să nu sufere diminuările de drepturi care apar din blocarea negocierilor până la aprobarea unui nou CCM”.

Ce vor salariații de la Borzești și ce li s-a propus

Patronatul de la Chimcomplex a propus menținerea nivelului beneficiilor aplicabile în prezent, dar primele anuale (de de Paști, de Crăciun și de Ziua Chimistului, precum și Prima de vacanță din luna iunie, de 1.000 lei net) să fie acordate sub formă de tichete de masă, de tichete cadou și de
vouchere. Patronatul a propus acordarea unor prime nete pentru Paști și Crăciun de 150 de lei fiecărui angajat. De asemenea, s-a fost propus ca tichetele cadou de 2.020 de lei să fie acordate cu ocazia unor evenimente, iar fiecărei salariate o primă de 150 de lei, de 8 Martie. La fel, și fiecărui angajat care are copii în vârstă de până la 18 ani. Sindicatul de la Borzești mai reclamă că voucherele de vacanță la Râmnicu Vâlcea sunt de 1.950 de lei. La Borzești se vor reduce până la 450 de lei, iar diferența până la 1.950 de lei să vină prin tichete de masă. S-a mai propus și acordarea salariilor în funcție de nivelul inflației.
Salariații de la Borzești vor, însă, o mărire a salariului minim cu 200 de lei net, acordarea valorii primei de vacanță sub formă de tichete de masă în locul voucherelor de vacanță, majorarea sporului pentru lucrul în zilele de sâmbătă (ca duminica) și mai multe zile de concediu de odihnă. Sindicatul a mai cerut, pentru angajații care ies la pensie, câte 150 de lei net pentru fiecare an lucrat la Chimcomplex Borzești.

„Compania noastră a tratat întregul proces de negociere a CCM-ului cu responsabilitate și a dat dovadă de bună credință și deschidere în discuțiile cu angajații. Deși se află într-o situație financiară dificilă, a propus oferte îmbunătățite, deoarece bunăstarea angajaților este principala noastră preocupare. Avem încredere însă în angajații noștri că vor lua cea mai bună decizie. Am devenit împreună cel mai mare combinat chimic din România și sperăm că împreună vom decide să rămânem stabili pe piață, să funcționăm și să dezvoltăm orașul Onești în continuare.”
Conducerea Chimcomplex Borzești

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu