Ștefan cel Mare și Sfânt |
Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cel mai de
seamă domnitor al Moldovei, născut, potrivit legendei, la Borzești, a devenit patron
spiritual și ocrotitor al Municipiului Onești, alături de Sfântul Ierarh
Nicolae. Hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi de Consiliul Local (CL).
„Sfântul Ștefan cel Mare – a spus
primarul Nicolae Gnatiuc – nu a fost
declarat ocrotitor în nicio comunitate mare din România. Cultural, spiritual și
religios declararea sa ca ocrotitor al Oneștiului cred că va duce la creșterea
numărului celor interesați să viziteze orașul. Sper ca în acest an să marcăm
evenimentul și prin ridicarea unui monument închinat marelui și sfântului
voievod”.
Hotărârea a fost apreciată și de Protopopiatul
Onești. „Se cuvenea ca Ștefan cel Mare și Sfânt să fie și ocrotitorul
municipiului Onești – a spus protopopul Ioan Bârgăoanu, prezent la ședința CL.
În numele arhiepiscopului nostru, IPS Ioachim, vă mulțumesc și vă felicit
pentru această hotărâre și vă propunem să organizăm o ședință solemnă la care
să-l invităm și pe starețul Mănăstirii Putna, unde se află mormântul
voievodului”.
Primarul Nicolae Gnatiuc a dat
asigurări că o astfel de ședință de CL va fi programată, ședință la care să fie
invitați și IPS Ioachim și starețul Mănăstirii Putna. Părintele Bârgăoanu a
propus să fie aleasă
Sf. Nicolae și Sf. Ștefan cel Mare |
Pe stema municipiului Onești se
află deja reprezentat celebrul Stejar din Borzești, din legenda care vorbește
despre copilăria lui Ștefan cel Mare și apoi despre ridicarea Bisericii din
Borzești pe locul acestui stejar. Dar pe sigla, steagul și pe alte efigii ale
Protoieriei Onești vor apărea curând și icoana cu cei doi sfinți ocrotitori ai
orașului, Sf. Nicolae și Sf. Voievod Ștefan cel Mare, iar în fiecare an
Protopopiatul Onești va organiza manifestări dedicate ocrotitorilor
municipiului.
Sf. Nicolae a fost ales ocrotitor al Oneștiului pentru
că în oraș există Biserica ortodoxă cu acest hram, construită în perioada
1843-1849 de marele hatman Alecu Ciaur Aslan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu