Europa stă cu ochii pe noi și
atunci când ne plătim sau nu facturile. O face în diverse moduri, inclusiv prin
instituții și companii de studiere a bunăstării financiare. Una dintre acestea
este compania suedeză Intrum, considerată cea mai importantă companie de
colectare a datoriilor și de gestionare a creditelor bancare din lume, cu o
istorie de peste 100 de ani. Intrum realizează, de trei ani, „Barometrul
bunăstării financiare”, cu date colectate din 24 de țări, inclusiv din România.
Cel mai recent Barometru Intrum este cel din
2019 și vizează patru indicatori. În el, România ocupă locul al 21-lea la
capacitatea de a plăti la timp facturile, locul al 6-lea la libertatea de
credit, locul al 23-lea la economisirea pentru viitor, dar și locul al 13-lea
la alfabetizarea financiară. Bunăstarea financiară per total ne plasează,
astfel, pe locul al 19-lea.
Așadar, libertatea de credit ne plasează în
lotul fruntaș, dar la capacitatea de a plăti la timp facturile suntem la coadă.
La noi - arată barometrul -, 85% dintre consumatori au încredere că vor
plăti facturile lunare în termenul scadent, pe când media Europei este de 77%.
Și chiar dacă după achitarea facturilor, majoritatea consumatorilor rămân cu
peste 50% din salariu pentru alte cheltuieli, România se clasează pe locul 21
atunci când este calculat indicatorul referitor la capacitatea de a plăti la
timp facturile. Și, deși încrederea este mare, 43% dintre respondenți au
întârziat cel puțin o dată în ultimele 12 luni cu plata facturilor, iar 72%
dintre aceștia au declarat această întârziere ca un eveniment izolat.
După
români, numai letonii, portughezii și grecii stau mai rău.
În schimb, românii se împrumută mai abitir decât
majoritatea europenilor, iar numărul lor e mai mare cu 3% decât media din cele
24 de țări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu