joi, 3 octombrie 2019

A apărut cel mai complet ghid turistic al Văii Trotușului


La Editura Magic Print din Onești a apărut cel mai complet ghid turistic al Văii Trotușului. Lucrarea, „Valea Trotușului. Ghid turistic vizual” aparține profesorului Corneliu Stoica, și este a 20-a din panoplia de cărți publicate de autor, toate (cu o singură excepție) la cunoscuta editură oneșteană.

„Valea Trotușului. Ghid turistic vizual” poate fi socotită, practic, o mică enciclopedie turistică ilustrată în care poți găsi informații utile despre geografia zonei, despre istoria și economia ei, despre tradițiile locale, spiritualitate și cultură. Poți descoperi, prin intermediul imaginilor, cele mai interesante locuri, cele mai frumoase biserici și mănăstiri, stațiuni turistice, locuri de mare atracție turistică, rezervații naturale, situri arheologice, muzee și case, dar și personalitățile locului. Sunt date despre natura zonei, despre așezarea geografică, despre relief, climă și rețeaua hidrografică, despre fauna ei. Afli date din istoria trotușeană, despre populație și așezările umane. Despre economia zonei și despre căile de comunicații. Dar și despre castelele trotușene și despre muzee și case memoriale. Inedit, aici un capitol este dedicat și „arheologiei industriale”, marilor aglomerări industriale care astăzi aproape nu mai există.
Ceea ce urmează este efectiv un ghid care poate fi folosit atunci când ai nevoie. Cu date succinte despre fiecare localitate, de la Ghimeș până la Adjud, dar și din Oituz sau Moinești. Este o lucrare care poate interesa și localnicul, dar și vizitatorul străin, pentru că este o prezentare dinamică, bazată pe 1.000 de ilustrații, dar și cu mult material cartografic, cu planurile celor șapte orașe trotușene. Oricine dorește, se poate astfel orienta ușor și poate găsi orice obiectiv turistic din zonă.
De ce era nevoie de un ghid turistic al Văii Trotușului? „Nu prea există multe asemenea ghiduri făcute profesionist, într-o ținută modernă, care să ofere informații pluridisciplinare tuturor celor care ar vizita o anumită zonă – ne-a declarat autorul. La ora actuală nu cunosc un ghid mai complet pentru Valea Trotușului, cu excepția celor tradiționale, dar de la edituri străine (Hachette, Michelin, Lonely Planet)”. Un ghid cu peste 300 de pagini și într-un format care permite lesne să-l porți cu tine.

„Am muncit câteva decenii la această carte. Am lucrat în paralel la mai multe proiecte (enciclopedii, albume, monografii de orașe, micromonografii de biserici, de personalități, de instituții). Colaborez de cel puțin 15 ani cu Editura Magic Print și am devenit un fel de autor de editură. Acum am 69 de ani, sunt profesor de istorie, comăneștean, dar adoptat de orașul stațiune Târgu Ocna.”
Corneliu Stoica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu