marți, 24 septembrie 2019

Bacăul invadat de turbane indiene


În week-endul trecut am văzut prin Bacău o mulțime de străini, toți bărbați, în grupuri de câte trei-patru. Străini ușor de recunoscut după înfățișarea lor, dar și după îmbrăcăminte. Unii purtau celebrul pagri, turbanul indan al bărbaților care arată că vin India sau de primprejur.

Bărbații măslinii pe care îi vedem astfel auzim că sunt veniți la muncă pe șantierele de construcții, dar și pe la service-urile auto sau prin alte firme. Vin oameni de prin toată lumea să muncească la noi. Ai noștri sunt cam de multișor prin Occident, iar cei care am mai rămas începem să simțim povara anilor.

Practic, nu prea mai avem domeniu în care să nu se simtă nevoia de forță de muncă. Pe vitrinele unor magazine sau restaurante vedem afișată câte o notiță originală: „Căutăm colegi noi!”. Un fel de exprimare eufemistică, pentru a evita formulări mult mai dure.

Un domeniu văduvit de lucrători și acum 40 de ani a rămas agricultura. Culmea este că și în acest domeniu se caută acum mai mult lucrători calificați care să manevreze mașini sofisticate. În vest, unele societăți comerciale angajează firme din Ungaria pentru a le lucra terenurile.

Dar, apropo de străinii pe care îi vedem tot mai des printre noi. Guvernul tocmai a suplimentat cu 10.000 contingentul de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă din România, în urma solicitărilor repetate ale reprezentanților mediului de afaceri.
Decizia de suplimentare a contingentului a fost adoptată după ce, în primele opt luni ale  anului 2019, numărul de avize de muncă/detașare eliberate a crescut cu peste 165% față de prima jumătate a anului trecut. Și numai de la începutul anului au fost înregistrate 19.173 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare/detașare în muncă, 16.540 aprobate.

Un comentariu: