- avem mai mulți urși și râși
Evaluarea din acest an a populațiilor speciilor de carnivore strict
protejate (urs, râs, pisică sălbatică) de pe teritoriul județului Bacău se apropie
de final. Acțiunea a fost programată în perioada 30 aprilie - 10 și este
realizată de gestionarii fondurilor cinegetice. Situațiile centralizate vor fi
înaintate Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, împreună cu propuneri
de plafon maxim de intervenție, în funcție de nivelul pagubelor înregistrate, de
situația efectivelor reale comparativ cu cele optime, de tendința și structura
populației.
Acțiunile de evaluare a populațiilor de urs,
râs și pisică sălbatică mai au loc pe 8 și 9 mai în fondurile Societății de
Vânătoare și Pescuit Sportiv Bacău și pe 9 și 10 mai în
cele ale Asociației Colț
Alb din Plopu și Berzunți.
La aceste acțiuni au fost invitați și
reprezentanți ai institutelor de cercetare, ai universităților, ONG-urilor și
custozii/ administratorii ariilor naturale protejate, pentru fondurile
cinegetice care se suprapun cu ariile naturale protejate.
Mai mulți urși în județ
„Analizând
datele comparative din anii trecuți - ne-a informat
Petrică Ilieș, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM)
Bacău - se constată o evoluție
pozitivă a populațiilor de urs pe toate fondurile cinegetice care oferă condiții
propice de habitat pentru carnivorele mari și pentru care au fost calculate
efective optime. De asemenea, se constată prezența exemplarelor de urs, în
special tineret, în cuprinsul fondurilor cinegetice care nu au avut stabilite
efective optime și care nu reprezintă areal pentru specie”. Acest fenomen are
la bază manifestările de teritorialitate ale exemplarelor mature, precum și creșterea
numerică a populației, astfel încât exemplarele tinere de masculi sunt împinse
în afara arealului și obligate să se adapteze în habitate forestiere care nu
oferă cele mai bune condiții de adăpost și hrănire. Fenomenul a generat în
ultimul an numeroase conflicte, datorită faptului că ursul, un animal cu o
capacitate de adaptare extraordinară, a învățat faptul că așezările omenești
oferă oportunități de hrănire facilă.
Au reapărut râșii
Un alt fenomen
interesant - a precizat Petrică Ilieș - a fost observat la populației de râs (Lynx lynx),
specie la care vânătoarea a fost interzisă încă din anul 2012. Au fost
semnalate exemplare chiar și pe fonduri cinegetice unde această specie
dispăruse de câțiva ani. Râsul este o specie nocturnă, foarte discretă,
teritorială și dificil de observat. Cu toate acestea, în anul 2018 au fost
observate exemplare cu un comportament oarecum social, de exemplu o familie
formată din doi adulți și doi pui, pe un fond cinegetic în care râsul nu mai
fusese observat de mai mulți ani.
„Măsurile de protecție instituite
în ultimii ani au avut în general efecte pozitive asupra mărimii populațiilor
de carnivore strict protejate, care însă nu sunt susținute de condițiile de
habitat. Cauza o reprezintă exploatările forestiere, reducerea suprafețelor
acoperite de păduri precum și creșterea activităților de exploatare a
resurselor pădurii (ciuperci și fructe de pădure). În aceste condiții, este
posibilă creșterea numărului de conflicte între om și animalele sălbatice,
precum și creșterea fenomenului de braconaj cinegetic.”
Petrică Ilieș, directorul executiv al APM Bacău
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere