Atenți la ceea ce le aduce deja progresul tehnologic în meseria lor,
profesioniștii contabili membri ai Filialei Bacău a Corpului Experților
Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) s-au întâlnit, la un
workshop, cu reprezentanții a trei dintre furnizorii de programe și de tehnică informatică.
Reuniunea a avut loc la scurt timp după ce la
Congresul al XXII-lea al CECCAR dezbaterile s-au axat pe viitorul profesiei
contabile, punctele forte ale dezbaterilor fiind atunci „Gândirea integrată.
Globalizarea. Tehnologia”. Acum doi ani, la precedentul congres s-au analizat,
însă, chiar provocările și oportunitățile profesiei contabile în era digitală.
Tema reuniunii de acum a fost „Tehnologia –
viitorul profesiei. Calculatorul și programele informatice în sprijinul realizării
misiunilor profesioniștilor contabili”, iar interlocutorii au fost reprezentanți
ai firmelor Volt, din Alba Iulia, TH Invest, din Iași, și Computers Group, din
Bacău.
Cei de la
Volt au venit cu noutăți despre transmiterea declarațiilor contabile on-line automat prin aplicația
„VOLT TDec” și au vorbit despre asistarea contabililor în procedura de
semnare și transmitere online a declarațiilor fiscale în format pdf
cu semnătură electronică, inclusiv transmiterea automată de rapoarte generate
de casele de marcat cu jurnal electronic AMEF.
Programatorii din
Iași au făcut o nouă prezentare a cunoscutului program contabil WINMENTOR, dar
și a noii variante WinMentor Enterprise, programe pentru depunere de declarații
contabile on-line. Firma are și o ofertă personalizată de program pentru
membrii CECCAR, la jumătate din prețul normal.
Reducerea
costurilor de printare-copiere prin închirierea de echipamente de birotică
a fost prezentată de Computers Group din Bacău. Firma a venit și cu prezentarea
softului de salvare automată a datelor ACRONIS (back-up), dar și cu sfaturi
pentru securizarea operațiunilor pe calculator prin intermediul internetului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu