Plecasem
bucuros, ieri, pe la prânz, cu două bidoane de apă plată luate din stocul pus
la dispoziție de Primăria Bacău în zilele în care la robinete nu a mai curs permanent
apă potabilă. Știam că avaria de pe conducta care aduce Bacăului apă de la
Valea Uzului tocmai fusese remediată, iar conducta fusese din nou umplută cu
apă, și mă gândeam că bidoanele luate de la Primărie erau ultimele.
Nici
nu am intat bine în casă, că am și auzit de o nouă avarie pe aceeași conductă,
chiar în preajma locului primei avarii. Nu-mi venea să cred, dar cu hazardul nu
te joci. Mi-am amintit, însă, imediat de concitadina care, la rând la apă chiar
pe scările primăriei, începuse să facă vocalize tot mai sonore, cerând
socoteală pe tema apei oprite la robinete bietului distibuitor de apă, altfel
om pașnic și la locul lui. „Nu mai suport!” – striga concitadina, iar eu,
neavând ce face, m-am oferit să o lămuresc pe aceeași temă că marți seara, cel
târziu, vom reintra în normal cu apa de la robinete. Nu știu dacă o fi fost
vreun semn anume că n-am convins-o pe doamna ofuscată, dar, iată, realitatea
m-a contrazis drastic: conducta de apă s-a spart din nou.
Pe
cine să dai vina? Ar fi destui, dar concret nu prea știi la cine să te răstești.
Până la urmă, primarul nu cred că e primul vinovat pentru ceea ce trebuia făcut
de multă veme. Mă tot gândesc cam cum ar fi, Doamne ferește!, să se adeverească
avertismentele speciliștilor: penuria de apă ar putea fi una dintre principalele
probleme ale acestui secol! Nu din cauza unor avarii pe conductele îmbătrânite,
ci din cauze naturale desprinse dintr-un fel de scenariu al Apocalipsei. În
lume apa potabilă se găsește tot mai greu.
Zic, astfel, ca tot omul speriat de viitorul necunoscut: ferește-mă,
Doamne, de foc și de apă, dar de apă nu chiar de tot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu