- anunțul a fost făcut chiar de ministrul Apărării Naționale, care a efectuat o vizită de lucru în Bacău
În prim plan: Hans Klemm, Gabriel Vlase, Mihai Fifor, Nicolae Burnete |
Armata Română va colabora fără nici un fel de
dubiu cu societatea Aerostar, din Bacău, pentru programele majore de înzestrare
pe care le are – a spus, vineri, 5 mai, la Bacău ministrul Apărării Naționale,
Mihai Fifor. „Aici – a precizat ministrul - se va face cu siguranță mentenanța
pentru avioanele F16 pe care Forțele Aeriene le au în dotare, iar Aerostar este
într-o fază foarte avansată de negociere cu Lokheed Martin și pentru F16, dar
mai ales pentru sisteme HIMARS, la fel și cu Raytheon pentru programele
referitoare la sistemele de rachete Patriot”.
Ministrul
Apărării Naționale, Mihai Fifor, s-a aflat vineri în Bacău alături de ministrul
Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, dar și de ambasadorul SUA în România,
Excelența Sa Hans Klemm. Primul obiectiv vizitat a fost societatea Aerostar,
unde la întrevedere au fost prezenți și președintele Consiliului Județean,
Sorin Brașoveanu, și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula. Vizita a fost
făcută la scurt timp după ce la Aerostar a venit și președintele Klaus
Iohannis, pe 26 aprilie.
Vizita la Aerostar |
„Am făcut
această vizită – a declarat Mihai Fifor - la invitația colegilor noștri din
Bacău Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și senatorul Dragoș
Benea. Oricum voiam să o facem de ceva vreme, pentru că în opinia noastră în
acest moment în România Aerostar Bacău reprezintă un etalon, punctul de reper
pentru industia aeronautică din această parte a Europei. Este o întreprindere
cu state vechi în domeniul aeronautic, cu care Armata Română colaborează de
foarte multă vreme”.
Ministrul a
mai avut în agenda sa de lucu în Bacău și vizite de informare în Baza 95
Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” și la Batalionul 630
Parașutiști „Smaranda Brăescu”.
Cu amănunte referitoare la această
vizită vom reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu