duminică, 1 aprilie 2018

Economistul Radu Făghiean a preluat președinția Filialei CECCAR Bacău


  • Marcel Bulinschi a fost ales președinte al Comisiei de disciplină a filialei
Radu Făghiean și Marcel Bulinschi
Conducerea Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost preluată oficial, de la sfârșitul săptămânii abia încheiate, de economistul Radu Făghiean. Preluarea mandatului vine după încheierea celor două mandate în această funcție permise de regulamentul organizației a expertului contabil Marcel Bulinschi. Evenimentul a avut loc în Adunarea generală anuală a membrilor filialei.

„Îmi doresc ca mandatul de președinte pe care l-am început – a spus Radu Făghiean - să fie unul al unității, un mandat în care și eu să contribui la întărirea unității membrilor CECCAR, și să realizăm cât mai multe activități, în care mă bazez pe sprijinul colegilor mei”.
Profesioniștii contabili din județul Bacău, membri ai Filialei CECCAR s-au reunit pe 30 martie pentru a analiza activitatea desfăşurată anul trecut pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de actele normative și de hotărârile organelor superioare ale Corpului. La adunare a participat și reprezentanta Consiliului Superior al CECCAR, Cristina Dorneanu, care a transmis participanților mesajul președintelui CECCAR, Robert Aurelian Șova.
Membrii filialei au mai analizat în adunare execuția bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2017, Raportul cenzorului asupra gestiunii filialei la 31 decembrie a anului trecut și Raportul Comisiei de disciplină privind activitatea din 2017. De asemenea, au fost analizate și aprobate Programul de activitate pe anul în curs și bugetul de venituri și cheltuieli. În 2017, filiala Bacău a depășit cu 13,46% veniturile propuse și a cheltuit numai 78,17% din ce și-a propus. Pentru acest an, bugetul a fost prevăzut la dimensiunile celui precedent.
Tot în adunarea generală au fost validate alegerile de noi membri în Consiliul filialei și a președintelui Comisiei de disciplină. Noii membri în Consiliu sunt experții contabili Lenuța Matanie și Octavian Gill Miftodi, precum și contabilul autorizat Daniela Ciobanu. Iar noul președinte al Comisiei de disciplină este Marcel Bulinschi, comisie în care a intrat ca membru și Sebastian Popa.
În aceeași adunare au fost validate și propunerile pentru delegația care va reprezenta filiala la Conferința națională a CECCAR, eveniment care va avea loc în perioada 13 – 15 aprilie la Alba Iulia (Lancrăm).
La finalul adunării, Marcel Bulinschi a mulțumit colegilor pentru sprijinul și colaborarea pe parcursul celor două mandate de președinte pe care le-a avut.

„Numai împreună am putut realiza tot ce am realizat, ceea ce a făcut ca Filiala Bacău să fie astăzi una dintre cele mai bune din CECCAR. În cei opt ani de mandate am avut o colaborare foarte bună cu executivul filialei, comisiile acesteia și conducerea superioară a CECCAR. Am fost vizitați de președintele organizației, Robert Aurelian Șova, și de directorul general, Florin Dobre, care s-au aplecat asupra problemelor noastre. În fapt, totdeauna am căutat soluții pentru orice problemă. Le mulțumesc și beneficiarilor serviciilor noastre care au înțeles rolul profesionistului contabil. Unitatea organizației ne poate ajuta să realizăm totul și o spun după o experiență de 34 de ani de expert contabil. Iar dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot expert contabil m-aș face”.
Marcel Bulinschi, expreședintele Filialei CCECCAR Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu