Se afișează postările cu eticheta Sebastian Popa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sebastian Popa. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 iulie 2019

CECCAR i-a premiat pe cei mai buni profesioniști contabili din Bacău


  • evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român

Filiala Bacău a Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a marcat, vineri, 12 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român, sărbătoare care a ajuns la ediția a XV-a, la 98 de ani de la înființarea CECCAR (pe 13 iulie 1921). Cu acest prilej au fost premiați cei mai buni profesioniști contabili și cele mai bune societăți de expertiză și de contabilitate.

La acest eveniment au venit și reprezentanți ai instituțiilor băcăuane cu care filiala CECCAR colaborează permanent. Au fost prezenți șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice, Paul Vincențiu Stupu, Ovidiu Cojocaru – directorul Colegiului Economic „Ion Ghica”, prof. univ. dr. Mihai Deju – de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, chestorul Vasile Oprișan și comisarul șef Silviu Munteanu - de la Inspectoratul de Poliție Județean și Brîndușa Bucătaru – de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Președintele Filialei CECCAR Bacău, Radu Faghiean a prezentat mesajul Consiliului Superior al CECCAR, semnat de președintele Corpului, prof. univ. dr. Aurelian Șova și adresat profesioniștilor contabili băcăuani. „La numai doi ani până vom sărbători Centenarul CECCAR – a spus în mesaj președintele organizației naționale -, tradiția profesiei contabile de la noi ne dă dreptul să ne simțim mândri de realizările înaintașilor noștri. Prezentul este, însă, la fel de onorant și avem reprezentanți în organismele internaționale ale profesiei. Dar forța CECCAR constă și în reprezentarea la nivel național, prin filialele din fiecare județ și prin implicarea noastră în dezvoltarea profesiei”.
Participanții au audiat și o expunere pe tema „Mit și adevăr în externalizarea serviciilor financiar contabile”, prezentată de expertul contabil Sebastian Popa.

Topul local al membrilor CECCAR

Ca în fiecare an, Filiala CECCAR Bacău a evidențiat cei mai buni profesioniști și cele mai bune societăți de profil, după rezultatele din anul 2018.
La categoria „Societăți de expertiză contabilă”, primele trei premiate au fost Infinity Consulting, Tas Expert și DMP Contab, iar la „Societăți de contabilitate” pe podium au urcat Laviriscont, Evicontmar și Stoina Contab.
Primii trei experți contabili din clasament au fost Radu Faghian, Natalița Ohan și Cătălin Burlui, iar primii trei contabili autorizați Maria Dartu, Cristina Moscu și Rodica Baltă.
Premianții de pe primele locuri au primit trofee și diplome, dar diplome de merit au primit și ceilalți ocupanți ai primelor zece locuri din clasamente, precum și colaboratorii și partenerii Filialei Bacău a CECCAR, „pentru contribuția la dezvoltarea profesiei contabile”.
Doi dintre seniorii profesioniștilor contabili din Bacău, Mihai Cobzaru și Ioan Mocanu, îmi spuneau, la acest eveniment, că Ziua Contabilului Român a fost marcată pentru prima oară la noi în Bacău, în primii ani 1990. De atunci a devenit o tradiție la CECCAR, singurul organism abilitat pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat.

duminică, 1 aprilie 2018

Economistul Radu Făghiean a preluat președinția Filialei CECCAR Bacău


  • Marcel Bulinschi a fost ales președinte al Comisiei de disciplină a filialei
Radu Făghiean și Marcel Bulinschi
Conducerea Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost preluată oficial, de la sfârșitul săptămânii abia încheiate, de economistul Radu Făghiean. Preluarea mandatului vine după încheierea celor două mandate în această funcție permise de regulamentul organizației a expertului contabil Marcel Bulinschi. Evenimentul a avut loc în Adunarea generală anuală a membrilor filialei.

„Îmi doresc ca mandatul de președinte pe care l-am început – a spus Radu Făghiean - să fie unul al unității, un mandat în care și eu să contribui la întărirea unității membrilor CECCAR, și să realizăm cât mai multe activități, în care mă bazez pe sprijinul colegilor mei”.
Profesioniștii contabili din județul Bacău, membri ai Filialei CECCAR s-au reunit pe 30 martie pentru a analiza activitatea desfăşurată anul trecut pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de actele normative și de hotărârile organelor superioare ale Corpului. La adunare a participat și reprezentanta Consiliului Superior al CECCAR, Cristina Dorneanu, care a transmis participanților mesajul președintelui CECCAR, Robert Aurelian Șova.
Membrii filialei au mai analizat în adunare execuția bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2017, Raportul cenzorului asupra gestiunii filialei la 31 decembrie a anului trecut și Raportul Comisiei de disciplină privind activitatea din 2017. De asemenea, au fost analizate și aprobate Programul de activitate pe anul în curs și bugetul de venituri și cheltuieli. În 2017, filiala Bacău a depășit cu 13,46% veniturile propuse și a cheltuit numai 78,17% din ce și-a propus. Pentru acest an, bugetul a fost prevăzut la dimensiunile celui precedent.
Tot în adunarea generală au fost validate alegerile de noi membri în Consiliul filialei și a președintelui Comisiei de disciplină. Noii membri în Consiliu sunt experții contabili Lenuța Matanie și Octavian Gill Miftodi, precum și contabilul autorizat Daniela Ciobanu. Iar noul președinte al Comisiei de disciplină este Marcel Bulinschi, comisie în care a intrat ca membru și Sebastian Popa.
În aceeași adunare au fost validate și propunerile pentru delegația care va reprezenta filiala la Conferința națională a CECCAR, eveniment care va avea loc în perioada 13 – 15 aprilie la Alba Iulia (Lancrăm).
La finalul adunării, Marcel Bulinschi a mulțumit colegilor pentru sprijinul și colaborarea pe parcursul celor două mandate de președinte pe care le-a avut.

„Numai împreună am putut realiza tot ce am realizat, ceea ce a făcut ca Filiala Bacău să fie astăzi una dintre cele mai bune din CECCAR. În cei opt ani de mandate am avut o colaborare foarte bună cu executivul filialei, comisiile acesteia și conducerea superioară a CECCAR. Am fost vizitați de președintele organizației, Robert Aurelian Șova, și de directorul general, Florin Dobre, care s-au aplecat asupra problemelor noastre. În fapt, totdeauna am căutat soluții pentru orice problemă. Le mulțumesc și beneficiarilor serviciilor noastre care au înțeles rolul profesionistului contabil. Unitatea organizației ne poate ajuta să realizăm totul și o spun după o experiență de 34 de ani de expert contabil. Iar dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot expert contabil m-aș face”.
Marcel Bulinschi, expreședintele Filialei CCECCAR Bacău

luni, 11 decembrie 2017

CECCAR Bacău: Piața serviciilor contabile are un nou lot de profesioniști



Tabloul experților contabili și contabililor autorizați din județul Bacău s-a îmbogățit, de duminică, 10 decembrie, cu încă 17 nume, după ce o nouă grupă de absolvenți ai stagiului profesional au depus jurământul. Ceremonia a avut loc la sediul filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - CECCAR, la care au fost prezenți președintele filialei, Marcel Bulinschi, directorul executiv al acesteia, Constantin Păstrăv, și președintele Comisiei de disciplină, Sebastian Popa, dar și reprezentanți ai unor societăți comerciale, experți contabili cu multă experiență.

Candidații la calitatea de expert contabil și contabil autorizat, cu mâna în dreptul inimii, au rostit jurământul împreună cu președintele filialei care a ținut mâna dreaptă pe Biblie. După care fiecare nou membru al filialei a depus jurământul scris și semnat.
Mesajul absolvenților către profesorii lor și către conducerea filialei CECCAR a fost transmis de Radu Octavian Andrian, după care actuala promoție a înmânat cheia CECCAR colegilor care vor absolvi cursurile de stagiari anul viitor.
Experții contabili cu experiență prezenți la ceremonie, între care Constantin Păstrăv – directorul executiv al filialei și Sebastian Popa – președintele Comisiei de disciplină a filialei, le-au împărtășit tinerilor colegi motivele pentru care ei au ales această profesie și i-au sfătuit cum să acceseze comandamentele ei oriunde s-ar afla. Pasul făcut la intrarea în profesie este unul spre o mulțime infinită de probleme – au precizat experții -, dar care vor aduce satisfacție pe măsură ce vor fi rezolvate. Respectarea standardelor și normelor este condiția sine qua non a moralității și a eticii în această profesie – au mai fost sfătuiți noii profesioniști contabili.
La final, asistența a omagiat activitatea șefei Biroului stagiu al filialei, Cojocaru Valerica, aflată în prag de pensionare. De asemenea, toți participanții au fost colindați de un grup de copii.

„Colegii noștri care au depus jurământul au intrat, astfel, într-un organism profesional deosebit de important. Cine nu cunoaște cât de importante sunt serviciile financiar-contabile? Fără evidență contabilă nu se poate face activitate într-o entitate economică. Fără sfaturile și serviciile unui expert contabil sau ale unui contabil autorizat managerii sau administratorii societăților comerciale nu-și pot desfășura activitatea în condiții optime. Dar, intrarea în CECCAR presupune și drepturi și obligații” .
Marcel Bulinschi, președintele Filialei CECCAR Bacău