Ghiță Mocanu în atelierul său |
La 31 martie, Ghiță
Mocanu (1938 - 1993), pictorul și profesorul oneștean care a făcut celebru Cercul
de desen „Ion Diaconescu”, ar fi împlinit 80 de ani și s-ar fi bucurat pe viu
de recunoștința și admirația celor care i-am fost elevi și a tuturor
iubitorilor de frumos. Profesorii și elevii școlii gimnaziale din Onești care
îi poartă numele, fosta Școală nr. 5, au dedicat memoriei admirabilului
profesor și sensibilului artist plastic o serie de acțiuni înscrise în
Programul „Săptămâna altfel”.
Școala
„Ghiță Mocanu” a organizat, astfel, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu
Rosetti”, manifestări tematice prin care elevii să afle aspecte din activitatea
profesorului și artistului. „Un sprijin permanent – spune directoarea școlii,
Otilia Bârgăoanu - am primit și din partea unor colegi inimoşi şi devotaţi, prof.
înv. primar Geta Constandiș și Doina Brumă – coordonatori, Nicoleta Sălbatecu –
coordonatoarea trupei de teatru «Alfa», cu care s-a
realizat o înregistrare a unei poezii mult îndrăgită de Ghiță Mocanu, «Ora de dictare», Diana Manea – observator
și Camelia Cartaș - responsabila IT a proiecțiilor de imagini pregătite pentru
elevi și profesori”.
Elevi în sala Cercului de desen |
A
fost proiectat, cu acest prilej, un film autobiografic al regretatului profesor,
iar o emoţie evidentă a apărut în momentul în care în sală a fost auzită vocea sa.
Mărturisirea
de credinţă a profesorului Ghiță Mocanu era că doar cine iubeşte copiii trebuie
să reprezinte călăuza pedagogiei moderne. „A reuşit atât de bine să-şi motiveze
discipolii – a pecizat Otilia Bârgăoanu - tocmai pentru că a ales să transmită
elemente de limbaj plastic prin unele activități ludice. Bogata sa experiență
didactică, internă şi internaţională, a pus bazele unei noi generaţii de
dascăli. Şi astăzi Cercul «Ion Diaconescu-Ghiţă Mocanu» are porţile larg
deschise în fiecare sâmbătă pentru învăţăceii talentaţi sau curioşi, care se
pregătesc aici sub egida doamnelor Geta Constandiș și Doina
Brumă”.
Autoportret |
Având
convingerea că învăţarea e mult mai eficientă prin joc, Ghiță Mocanu a ales să
transforme totul într-o poveste şi s-o lase mărturie peste timp și sub forma
unei cărţi: „Călătorie în Ţara lui Cromo Împărat”, care poate fi răsfoită la
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”. Biblioteca gazduiește, timp de o lună, şi
o expoziţie cu lucrările consacratului pictor, în care sunt prezentate lucrări
semnate Ghiță Mocanu aduse pe simeze de oneștenii care le dețin.
„Pace eternă,
domnule profesor, pentru că aici, la noi,în Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță
Mocanu, se formeză în continuare artişti, a căror recunoştinţă şi respect vor
trece peste nemărginirea timpului!”
Otilia
Bârgăoanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”Holul Școlii Ghiță Mocanu - o veritabilă expoziție cu lucrări ale pictorului |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu