Sucursala „9 Mai” a BCR Bacău |
Clienții BCR care au avut, în luna ianuarie,
surpriza să constate că din conturile de card le lipsesc anumite sume după ce
le-au folosit la unele bancomate din Bacău au fost anunțați că vor primi banii
înapoi. De la conducerea Sucursalei „9 Mai” a acestei bănci am mai primit și
asigurarea că acum bancomatele sunt sigure, că la ele pot fi folosite cardurile
fără probleme.
În
cursul lunii ianuarie, în mai multe orașe din zona Moldovei au fost
identificate ATM-uri (bancomate) unde au fost montate dispozitive de copiere a
benzii magnetice (denumite skimmer). BCR a luat, atunci, toate măsurile în
vederea blocării cardurilor afectate, a anunțat clienții și a întreprins toate
măsurile legale pe care le are la dispoziție pentru identificarea suspecților.
„Banca noastră – am mai aflat de la conducerea sucursalei băcăuane – este
asigurată pentru situații de acest gen, de care însă ne dorim cu toții să numai
avem parte”.
BCR a
reamintit clienților, cu această ocazie, cum să se folosească fără riscuri un card
bancar:
·
Protejați cu mâna introducerea codului PIN când
efectuați tranzacții la ATM sau POS;
·
Nu răspundeți niciodată mesajelor primite via
SMS / e-mail prin care vi se solicită date personale (numărul de card, data
expirării cardului, codul PIN);
·
Nu scrieți niciodată codul PIN pe spatele
cardului;
·
Nu introduceți codul PIN pe site-uri de internet
și nu-l divulgați telefonic;
·
Anunțați imediat furtul sau pierderea cardului
la unul din numerele de telefon +40213111001 sau +40213110216 valabile 24 de
ore din 24;
Activați serviciul SMS alert oferit
de banca emitentă a cardului – prin care sunteți înștiințat de fiecare tranzacție
efectuată cu cardul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu