Primăria orașului
stațiune Slănic Moldova a făcut, miercuri, 10 ianuarie, o plată la E.ON în
contul datoriei la energia electrică și gazul metan furnizate în instituțiile
publice și pentru iluminatul stradal. Domeniul public al stațiunii a rămas în
noaptea de marți spre miercuri pe întuneric, fapt care s-ar putea repeta. În
plus, de luni se reiau cursurile în școlile din localitate, unde elevii ar
putea sta fără lumină și căldură.
„Am vorbit cu furnizorul de utilități și i-am rugat să lase să treacă,
măcar, sărbătoarea Revelionului pe Vechi, care va fi sărbătorit duminică – ne-a
declarat primarul Gheorghe Baciu. În principiu au înțeles, numai că durează
două zile până se face decontul după plata pe care am făcut-o acum”.
Nopți sinistre la
Slănic
Situația
creată afectează și turismul din stațiune. Unitățile de cazare și de
alimentație publică sunt alimentate în continuare cu energie electrică și gaz
metan, dar nopțile fără iluminat stradal sunt sinistre.
„Prima problemă este iluminatul stradal, care nu funcționa total, dar acum
deloc – ne-a spus administratorul vilei Teleconstrucția, Mircea Șova. Dacă
școlile, unde cursurile încep de luni, nu vor avea alimentare cu utilități va
fi altă problemă sensibilă. Revelionul pe Vechi, sărbătorit duminică, nu poate
fi afectat, pentru că hotelurile, pensiunile și restaurantele au energie
electrică. În plus, Revelionul pe Vechi e mai puțin sărbătorit la noi față de
Crăciunul pe Vechi și sunt mai puțini turiști acum. Pe străzi însă, noaptea,
fără iluminat e sinistru. Noi sperăm, totuși, că se va găsi o soluție”.
Și alți oameni de afaceri din stațiune cred că fără iluminat stradal și
fără căldură în școli vor apărea probleme sensibile. „Nu e prima oară când
suntem într-o asemenea situație – a opinat Valentin Bucur, managerul unuia
dintre cele mai căutate restaurante din stațiune. Să precizăm că și în nopțile
normale luminile ardeau numai pe unii stâlpi. Dar și la începutul verii, la blocurile
ANL s-a sistat alimentarea cu gaz metan timp de trei luni. Acum, fără iluminat
public noaptea riscul e maxim, mai ales datorită câinilor vagabonzi, care sunt
foarte mulți. Nu știu cum se vor găsi soluții”.
Gheorghe Baciu |
O speranță de la
bugetul Consiliului Județean?
„Noi – a mai spus primarul Gheorghe Baciu - depindem de bugetul de la
Consiliul Județean. Dacă această instituție ne dă niște bani, avem de unde
plăti până la capăt, dacă nu, din ceea ce generăm noi, nu putem plăti. Cred că
joi vom ști sigur ce se va întâmpla, cum se va rezolva sau cum va evolua
situația”.
Pe
facturile la utilități ale primăriei din Slănic Moldova apar datorii care au
ajuns la circa 225.000 de lei. „Am preluat o datorie istorică de 250.000 de lei
și am reușit să achităm mai bine de 50% din restanțe plus ce s-a mai generat –
a precizat Gheorghe Baciu. Am luat măsura să reducem iluminatul noaptea, să nu
consumăm, și am făcut o economie de 7.473 de lei pe lună. Dar nici așa nu am
reușit să achităm debitul. La acest moment avem, la energie electrică 141.423
de lei de achitat, iar la gaz metan 84.442 de lei”.
Compania E.ON încă nu s-a pronunțat public în această situație, dar de aici
sperăm la un răspuns în zilele următoare. Nici de la Consiliul Județean nu vin
vești bune, pentru că repartizarea sumelor din bugetul de stat abia aprobat va
ajunge abia în 10-15 zile.
Sorin Brașoveanu |
„Bugetul statului a
fost aprobat, dar trebuie să primim sumele repartizate din el. După calculele
noastre, cel mai devreme putem avea situația clară cam pe 5-7 februarie. La
Slănic e o situație destul de delicată. Ar fi trebuit o conciliere cu E.ON,
pentru că e vorba totuși de o unitate administrativ-teritorială. Nu ar trebui
blocat un oraș întreg. Iar noi nu putem da un răspuns clar în următoarele
câteva zile. Oricum, trebuie căutată orice soluție și poate vor avea un sprijin
și de la Prefectură”.
Sorin
Brașoveanu, președintele Consiliului Județean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu