„Pentru un primar bun, comuna este o gospodărie mai mare”

• spune edilul comunei Căiuți, Gabriel Orândaru

Om al locului, din moși strămoși, Gabriel Orândar, primar de un an în comuna Căiuți, spune că nu a plecat niciodată de aici. Numele Orândaru – spune edilul - ar veni de la substantivul arendaș. Familia sa se trage din satul Popeni, dar edilul a lucrat, întâi, ca tehnician la Romsilva, a făcut liceul la „Grigore Moisil”, în Onești, iar până în 2008 a încercat mici afaceri în comună. Din 2008 a lucrat numai pentru primărie. Are 43 de ani, este căsători și are doi copii.

După un mandat de consilier local și alte două de viceprimar, domnule Orândaru, anul trecut v-a îmboldit inima să fiți și primar. Cum vedeți viața de primar, ce vă propuneți în această calitate?

Până nu am ajuns la primărie, ca viceprimar, apoi ca primar, nu prea aveam idee ce viață are un primar, ce menire are el. Ca viceprimar e un pic mai ușor. Acum, ca primar, depinde ce îți dorești și ce poți să faci, dacă vrei să rămână ceva după tine și nu alergi numai după nimicuri, să treacă timpul și doar să mai iei iar un mandat. În comună sunt probleme care îi afectează pe oameni, dar și modul în care le rezolvi îi afectează. Dacă nu le rezolvi pe toate, ci numai pe acelea „populiste”, nu ai făcut nimic. În timp vor apărea remușcările. Apoi, viața de primar este și ea trecătoare. Poți avea un mandat, două, trei, important este ce rămâne după ele.

Dacă dumneavoastră gândiți așa, înseamnă că aveți pe listă obiective, ținte mari de atins. Care sunt ele? Ce-i mai trebuie comunei Căiuți din punctul dumneavoastră de vedere?

Eu numesc comuna o gospodărie mai mare. Cu multe probleme, numai că nu le poți rezolva pe toate dintr-odată. La noi? E nevoie de apă, de canalizare, de drumuri și școli. Avem deja 16 proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, din iunie trecut. Am realizat proiectul unei gropi de gunoi de grajd, cu finanțare 95% din fonduri europene și guvernamentale și 5% din fonduri proprii, cu dotări de utilaje, un proiect de circa cinci 500.000 de lei. Nu e un proiect de mare valoare, dar e foarte util. Avem deja cereri pentru contracte de depozitare de gunoi de grajd de la comunele din jur. Sperăm să obținem și o extindere a rețelei de apă și canalizare până la nouă kilometri, de la șapte cât avem acum, cu o stație de pompare, pentru că în zonele în care ne extindem nu mai este posibilă căderea liberă a fluidelor până în stația de epurare. Avem și o finanțate pentru opt kilometri de drumuri comunale asfaltate, în patru puncte diferite, în satul Popeni, la Biserica din Pralea și în zona gării. Mai avem un proiect amplu, în care am pus mult suflet, reabilitarea Conacului Rosetti.

Cât de extinsă este rețeaua de canalizare din comună și cât de folosită de locuitori este ea?

Se întinde pe trei sate, cu stație de epurare. În proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare problema mai grea este pe partea de canalizare. Pentru că trebuie făcută și o revizie la vechea rețea. Oamenii se abonează la astfel de servicii. Apa o gospodărim noi și avem un tarif modic, până în doi lei pe metrul cub. Cred că dacă ar lua în administrare aceste rețele o societate comercială sigur tarifele ar fi mult mai mari.

Cât de prosperi mai sunt căiuțenii? Cu 30 de ani în urmă lucrau în industria oneșteană mulți dintre ei, aveau o sură de venit. Acum lucrurile s-au schimbat. Are comuna potențial economic?

O parte dintre locuitorii comunei lucrau în industria lemnului, chiar aici, la noi, într-o fostă fabrică de cherestea. Aveam și o linie de tren îngustă, pentru o mocăniță care aducea lemn din pădure, din parchetul Pralea. Acolo era exploatare de lemn, unde lucrau alți consăteni. Dar foarte mulți lucrau pe platforma petrochimică Borzești. Acum totul s-a restrâns, populația a mai îmbătrânit. Astfel, mulți au devenit pensionari, deci tot mai au ceva venit. Iar cei mai tineri sunt mai mult plecați din țară, după muncă. Nu sunt foarte mulți, dar sunt. În comună avem câteva societăți comerciale, mai ales în comerț, iar unii consăteni lucrează prin Onești.

Oricum, exploatarea lemnului se face și acum.

Continuă, dar prelucrarea lemnului se face numai într-o mică făbricuță. Și trebuie să se știe că exploatarea lemnului la noi nu se face samavolnic, deci nu avem probleme cum sunt în alte zone.

Are comuna Căiuți intelectuali? Profesori, medici, ingineri etc.

Avem, dar avem ca prioritate și atragerea de oameni buni, pregătiți profesional. Încercăm să aducem doctori buni, profesori. Unii dintre profesorii noștri sunt acum pensionari, alții nu mai sunt. Din acest punct de vedere, nu e nici rău, dar nici bine. Mai avem nevoie de oameni ca ei. Ne străduim să creăm condiții ca astfel de intelectuali să vrea să rămână în comună. Chiar pentru școli avem planuri de reabilitare a clădirilor, de dotare cu săli de sport etc. Și pentru locuințele specialiștilor căutăm soluții și ne gândim la un bloc cu apartamente sau ceva similar în zona primăriei. Dar, unii dintre ei, au deja case construite aici.

Populația comunei a mai scăzut? Cum stați cu natalitatea?

Numărul locuitorilor a mai scăzut. Nici natalitatea nu e grozavă. Dar dintre toți, peste 3.000 de oameni sunt din categoria de forță de muncă activă.

Are comuna Căiuți valențe turistice? Lumea știe deja de zona Pralea, de Conacul Rosetti, de Podul lui Ștefan cel Mare, dar și de obiective apropiate comunei. Pe internet sunt prezentate cabanele din zonă.

Conacul Rosetti

Am amintit deja de Conacul Rosetti. Trebuie să-l reabilităm. Am depus proiectul la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, dar a fost respins pe un  motiv pe care noi îl considerăm de mică importanță, respectiv nedefinitivarea cadastrului. Am făcut contestație și așteptăm răspunsul, pentru că între timp am făcut demersurile pentru intabularea definitivă. Proiectul are o valoare de patru milioane de euro și dorim foarte mult să-l realizăm, pentru că acest monument este o emblemă a comunei, fiind monument istoric de gradul întâi. Acolo putem înființa un centru cultural, cu muzeu, cu bibliotecă. L-am preluat de la Ministerul Culturii. În spatele conacului este și un parc, care a fost în arealul conacului, dar a ajuns în proprietatea Romsilva. Ne-au promis că îl vom prelua, dacă dăm la schimb o altă suprafață de pădure, pe care o avem. Vrem să readucem parcul la starea lui apropiată de aceea inițială. Și sediul ocolului silvic de la noi este într-o fostă anexă a conacului. Eu consider că acest conac este cel mai important obiectiv al comunei.

Podul lui Ștfen cel Mare

Avem și pensiuni interesante, frumoase, în zona Pralea. Problema este că în acea zonă e mai greu cu alimentarea cu energie electrică. De aceea, am depus un proiect pentru dezvoltarea zonei și cuplarea unei părți din satul Pralea la rețeaua de electricitate. S-a deschis sesiunea de proiecte pe GAL Valea Trotușului și folosim această oportunitate. Cele trei cabane din zonă sunt administrate de Romsilva. La Podul lui Ștefan cel Mare venim să marcăm unele evenimente istorice. Este un monument comun, la granița cu comuna Ștefan cel Mare. Acolo a fost și un bust al domnitorului, iar acum am descoperit și cine l-a făcut, dar bustul a dispărut de mulți ani. Vrem să repunem un bust pe vechiul piedestal. Vrem să ridicăm și la Pralea un monument, o cruce, pe care să o sfințim în luna august, la împlinirea a 100 de ani de la luptele date acolo în Primul Război Mondial. Acele bătălii sunt considerate hotărâtoare pentru deznodământul războiului. Într-o casă a familiei Rosetti a fost spital de campanie, iar în satele Boiștea și Boiștea de Jos, la granița cu comuna Coțofănești, a fost comandamentul trupelor române în 1917. Din clădirea casei aceleia au rămas doar ruine.

Valea Trotușului la Căiuți

Prima atestare documentară a satului Căiuți, satul de reședință a comunei cu același nume, datează din 23 mai 1812, când Divanul Cnejiei Moldovei a poruncit Isprăvniciei din județul Bacău să cerceteze jalba răzeșilor de pe moșia Căiuți împotriva abuzurilor vătafului Ion Grecu. Însă conform „Enciclopediei județului Bacău” (ediția a II-a, 2008) satul exista și în secolul al XVII-lea. Alte două hrisoave, din 1818 și 1827, certifică apariția târgului Căiuți. Satul se numea, inițial, Poșercani, dar numele lui ar veni, după unii de la maghiarul Kájuc (Căiuți), după alții de la crescătorii de cai mici și iuți de altădată.

Comuna de astăzi are nouă sate – Căiuți, Pralea, Blidari, Boiștea, Florești, Heltiu, Mărcești, Popeni, Vrânceni - și, la 1 iulie 2016, conform Direcției Județene de Statistică, avea 5.403 locuitori.

Principala avuție naturală a comunei este pădurea de brad și fag de la Pralea și de stejar de la Boiștea. De aici și multiplele valențe turistice. Principalele obiective, în acest sens, sunt bisericile de lemn din Pralea (1755) și Heltiu (1795), Conacul Rosetti, în care se adunau deseori unioniștii, între care Cuza, Alecsandri și Negri, casele de vânătoare Pralea și Bradul, Monumentul Eroilor din Căiuți și gara (1884). La granița cu comuna Ștefan cel Mare se află podul construit în vremea voievodului Ștefan cel Mare.

Din comuna Căiuți se trage și gimnasta Lavinia Agache.