- magazinele sunt în București-Băneasa și Hunedoara
După
numai două zile de la deschiderea celui de-al cincilea magazin din București,
pe 14 iunie, compania Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de
construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, va inaugura,
pe 16 iunie, și magazinul din Hunedoara și va ajunge, astfel, la 47 de unități
la nivel național.
Magazinul din București-Băneasa este și cea
mai mare investiție a companiei, de circa 36 de milioane de euro. Dedeman
Băneasa are o suprafață construită de aproximativ 30.000 mp. și, ca o noutate,
pe lângă parcarea supraterană cu 497 de locuri, dispune și de o parcare
subterană cu 264 de locuri. În noul punct de lucru din București vor lucra 280
de angajați.
În Hunedoara, noul magazin are o suprafață
de vânzare de aproximativ 12.500 mp. și dispune de o parcare supraterană de 313
locuri. Totul cu o investiție de circa 11,5 milioane de euro.
Având în vedere că cele două inaugurări au
loc la începutul sezonului estival, rafturile magazinelor au fost pregătite cu
sute de oferte speciale la produse pentru grădină (mobilier și utilaje), dar și
pentru petrecerea timpului liber (șezlonguri și balansoare, piscine și
pavilioane, grătare și produse pentru camping)
iar clienții cu planuri mari vor descoperi soluțiile complete pentru
construcții și renovări (materiale de construcții, acoperișuri, varuri și
vopsele, instalații termice și instalații sanitare, scule electrice etc.). Din
portofoliul celor două noi magazine nu lipsesc nici serviciile auxiliare menite
să scurteze drumul de la plan la realitate: serviciul de proiectare băi şi
bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea
mărfurilor şi retur de produse.
Cel puțin alte două unități Dedeman
urmează a fi deschise până la finalul anului. Acum, compania cu sediul central
în Bacău are 47 de magazine, două centre logistice, un parc auto propriu, peste
45.000 de produse care acoperă 11 domenii, peste 9.800 de angajaţi, iar suprafaţa
unui magazin este între 7.500 – 18.000 mp.
„Este o premieră pentru
noi să deschidem două magazine în aceeași săptămână, dar clienții noștri din
zona Băneasa și cei din Hunedoara merită acest efort. Mulți dintre ei ne cunosc
deja din celelalte magazine din București, respectiv din Deva, și suntem
bucuroși că acum am reușit să aducem produsele și serviciile Dedeman mai
aproape de ei.”
Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu