vineri, 19 august 2016

Platforma industrială Carom a rămas nevândută



Zvonurile și articolele publicate în presă referitoare la preluarea platformei industriale Carom Onești de către „noii acționari ai Rafo”, investitorii din Republica Moldova în frunte cu Vitalie Ceban, nu se confirmă. Platforma industrială, atât cât a mai rămas din ea după dezafectarea majorității instalațiilor, fusese scoasă la licitație de ZRP Insolvency SPRL București, lichidatorul judiciar al proprietarului Carom, compania Energy Bio Chemicals București (aflată în faiment), pentru 11,5 milioane de euro (exclusiv TVA). Numai garanția de participare la licitație era de 1,15 milioane de euro.

Bunurile vizate la licitație erau terenul fostului combinat de cauciuc sintetic oneștean, construcțiile care au mai rămas în picioare, mijloacele fixe, stocurile de materii prime și produse etc. „Am avut trei anunțuri de licitație publicate – ne-a declarat Lidia Ivășchescu, specialist în marketing la firma lichidatoare, ZRP Insolvency SPRL -, dar nu s-a materializat nimic. Probabil va urma un nou anunț de licitație”.
De societatea Carom a fost interesat și Grupul Societățile Comerciale Române, patronat de Ștefan Vuza, care prin societatea Chimcomplex Borzești a efectuat un audit cu privire la bunurile pe care le mai are fostul combinat de cauciuc sintetic. Chimcomplex este singura uzină de pe Platforma Industrială Borzești care mai funcționează, rafinăria fiind în stare de conservare, iar Carom aproape în totalitate demolat.
Alte zvonuri din piață, dar încă neconfirmate, spun că de Carom ar fi interesați tot proprietarii de la Rafo, însă nu se spune care dintre ei, pentru că de aproape o lună rafinăria are alt acționar majoritar, compania Result-4-You, din Belgia, în locul firmei Andres Capital a lui Vitalie Ceban, din Republica Moldova.
Carom, pavilionul central
Carom a fost singurul producător de cauciuc sintetic din România, dar fabrica și alte multe produse adiacente sau complementare. Combinatul a fost privatizat în iunie 2003, când fosta Autoritate pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a vândut 51% din acțiuni societății Tender din Timișoara, pentru 5,5 milioane de euro. Un an mai târziu, Tender a predat printr-un contract de novație combinatul companiei Balkan Petroleum, firmă controlată de Marian Iancu și care deținea și Rafo. În 2005, Balkan Petroleum a preluat efectiv 75% din Carom. Dar, în 2008 Carom a fost vândută companiei austriece Energy Bio Chemicals, pentru aproximativ 17,5 milioane de euro.
Din anul 2007, însă, Carom se află în „dizolvare cu lichidare (începută lichidarea)” – conform datelor de la ANAF, iar în anul 2015 nu mai figura cu nici un salariat, iar cifra de afaceri era zero. Pe „lista rușinii” (lista datornicilor la bugetul consolidat al statului) publicată de Fisc figurează (la 30 iunie 2016) cu datorii la bugetul de stat de aproape 945 de milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu