Mihai Gospodin și Klaus Munzer au tăiat panglica inaugurală |
Hotelul
Perla, o legendă a turismului românesc legată de faima Stațiunii Slănic
Moldova, ea însăși supranumită „Perla Moldovei” pentru izvoarele sale de ape
minerale, a fost inaugurat oficial vinei, 15 iulie, după etapa de renovare și
modernizare integrală prin care a trecut în perioada 2015 – 2016. Evenimentul a
avut loc în prezența unei numeroase asistențe formată din reprezentanți ai
partenerilor firmei patronatoare a hotelului, ai arhitecților și
constructorilor, ai unor instituții și organizații județene și ai autorităților
locale.
Clasificat
acum cu patru stele, Hotelul Perla a fost modernizat – conform cu o investiție
de circa 8,5 milioane de euro făcută de un german care a ajuns în stațiune acum
aproape doi ani. Modernizarea lui a însemnat dotarea corespunzătoare standardelor
de clasificare turistică a celor 91 de camere, amenajarea unui centru de
relaxare și spa, a unei baze de tratament, a două săli de conferințe (care
poartă numele lui Mihai Eminescu și George Enescu), a unui restaurant și a unui
salon tirolez, dar și a unei galerii comerciale, a unei terase la ultimul etaj și
a unui club de noapte.
Hotelul Perla |
Despre
această investiție și despre noul Hotel Perla au vorbit Marius Savin -
administratorul hotelului, Cristian Lefter - fondatorul firmei Lef Proiect Bacău,
proiectantul investiției, Mihai Gospodin – managerul hotelului, Gheorghe Baciu
– primarul orașului Slănic Moldova și Klaus Munzer – investitorul în acest
proiect.
Primarul
orașului Slănic Moldova în timpul mandatelor căruia au fost făcute investiții în
renovarea și modernizarea Hotelului Perla, Andrei Șerban ne-a declarat cât de
mândru este că a reușit, ca edil, să fac o stațiune despre care toți turiștii
vorbesc frumos. „Dovadă - a argumentat Andrei Șerban - este și că am reușit să
atrag investitori care au și alte planuri pentru Slănic, iar mândria mea este că
în 2004 am luat în primire «o groapă de gunoi», iar în 12 ani am
reușit să fac aici una dintre cele mai frumoase stațiuni din România. Am în
credere în acești investitori, pentru că știu că în următoarea perioadă vor să
deschidă și alte unități în Slănic. Iar eu sper ca astfel Slănicul să redevină
cu adevărat Perla Moldovei”.
Voi reveni cu amănunte de la eveniment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu