marți, 5 iulie 2016

După inundații, ecologizare pe Valea Șulței




Valea Pârâului Șulța, din zona localității Coșnea – Agăș, arată altfel de la sfârșitul săptămânii abia încheiate. Un grup de 14 elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, din Bacău, ajutați de angajați ai Direcției Silvice a județului și de membri ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Von Spiess” Mărgineni și ai Asociației Eco Land, din Bacău, dar și de primăria din localitate, au adunat într-o singură zi nu mai puțin de 50 de saci de gunoaie (în special PET-uri) și le-au expediat rampelor de colectare și de sortare a deșeurilor. „Cantitatea adunată - ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice, inginerul Adrian-Vasile Titianu – a fost în acest an mai mică decât anul trecut, deoarece multe PET-uri și gunoaie au fost luate de ape la ultimele inundații. Important, însă, cred că este operațiunea în sine, iar noi ne implicăm în fiecare an în diverse acțiuni de protejare a mediului, de ecologizare a unor arii afectate de poluarea cu deșeuri de tot felul. Acum, pe Valea Șulței, am sprijinit inițiativa celor două ONG-uri organizatoare și grupul de elevi de la Colegiul Economic. A fost o acțiune care a avut și un caracter educativ, pentru că cine participă la ea va înțelege mult mai bine importanța protejării mediului natural. Și a fost un exemplu și pentru alții”.
Elevii și reprezentanții organizatorilor au ajuns, însă, în zona Coșnea- Agăș cu o zi înaintea operațiunii de ecologizare, unde au amenajat o veritabilă tabără de vară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu