Pensia suplimentară pune pe jar breasla jurnaliștilor

Legea privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori (de creație) legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, abia promulgată de președintele Iohannis, pune pe jar breasla dezbinată a ziariștilor. Propunerea legislativă privind completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006 se referă la dreptul jurnaliștilor de a beneficia numai în anumite condiții de o indemnizație de 50% din pensia care li se cuvine, așa cum se întâmplă deja de mulți ani cu alte bresle de creatori. Veste bună pentru slujitorii condeiului, dar tocmai acele „anumite condiții” în care se va acorda pensia suplimentară stârnește deja nemulțumirea majorității jurnaliștilor, pentru că una dintre condiții este ca ei să fi cotizat timp de cinci ani într-o asociație profesională „de utilitate publică„.

Normele de aplicare a acestei noi legi încă nu au apărut, dar singura astfel de organizație „de utilitate publică” ar fi doar Uniunea Ziariștilor Profesioniști (UZP) din România. Blogul propriu al UZP nu dezvăluie numărul de membri pe care îi are, însă cu siguranță acolo nu pot fi mai mulți câteva sute, poate și mai puțini, pentru că beasla jurnaliștilor este, de 25 de ani, una dintre cele mai dezbinate sau mai corect spus neorganizate. Pe lângă UZP au mai funcționat și ale asociații profesionale, multe dedicate special unor domenii anume, precum cele ale ziariștilor care scriu despre sport, despre agricultură etc., dar ele nu par considerate… de utilitate publică.

Noua lege face, astfel, dreptate numai unei infime părți a breslei, mii de astfel de profesioniști fiind neînregimentați în UZP. Pot adera de acum încolo, dar cei aflați deja în pragul pensiei doar peste cinci ani s-ar putea bucura de bruma de adaos la pensie.

Ce să mai vorbim despre ziariștii pensionari, unii deja spetuagenari, chiar octogenari! Pentru ei, cinci ani de acum încolo de cotizare la UZP este, pe bună dreptate, doar ca o himeră sub forma pensiei suplimentare. Iar pensiile multora sunt, ca la atâția alți români, un fel de luare în râs: cât să acopere cheltuielile cu medicamentele și ceva dintre facturile la utilități. La o pensie de 1.200 de lei, de exemplu, jumătate în plus ar fi ceva. Dar la sub o mie de lei, pensia suplimentară e frecție la un picior de lemn. Deși, orice bănuț în plus e oricând bine-venit.

Să ne gândim, însă, și că foarte mulți dintre confrații noștri, încă tineri sau cu ani întregi până la eventuala pensie, vor avea la soroc surpriza să constate că nu se aleg cu mai nimic, pentru că publicațiile pentru care au lucrat amar de ani nu le-au plătit și contribuții la bugetul de pensii.