Cel
puțin declarativ, pentru a nu spune ciar „propagandistic”, autoritățile ne arată
că supraveghează tot mai mult ce mâncăm sau ce purtăm, cum ne distrăm, cum călătorim
și pe unde ne facem veacul sub iluzia că avem timp liber. Totul sub imperiul
siguranței pe care trebuie să o simțim din partea acestor autorități. Nu e de
mirare că apropierea Paștelui pentru majoritatea românilor, adică Paștele
ortodox, un eveniment căruia îi dedicăm prin tradiție tot ce avem mai bun, de
la cele puse pe masă până la ce îmbrăcăm și, mai nou, și cum ne distrăm în
zilele pascale, a intrat deja sub lupa celor plătiți să ne supravegheze mișcările.
Ne-am obișnuit deja cu acțiunile, dar și cu sfaturile celor de la Protecția
consumatorilor, ale celor de la inspectoratele pentru situații de urgență, ale
medicilor și, evident, ale polițiștilor, binevenite desigur.
Mai
nou, pe această scenă a intrat și Antifrauda, adică Direcția Generală Antifraudă
Fiscală din ANAF, prin „Operațiunea Helios”. De ce? „Pentru prevenție și
combaterea evaziunii fiscale din perioada Sărbătorilor” când, paradoxal,
activitatea economică se intensifică. Așadar, verificările inspectorilor
antifraudă vor viza întreg lanțul economic. ~n prima etapă - spun inspectorii
-, când mărfurile intră pe teritoriul României, are loc verificarea
documentelor în vamă, la granițe, pentru achizițiile intracomunitare și pentru
toate importurile. Concret, se controlează declarațiile vamale ale importurilor
și documentele de transport rutier al mărfurilor. Urmează etapa a doua, a
controlului operativ, când echipele mobile de control vor opri camioanele și
vor verifica dacă doumentele menționate anterior nu au fost cumva modificate pe
drum. Mărfurile ajung însă în depozite după acest filtru, adică în centrele en
gross, dar nu scapă de control, în a treia etapă a Operațiunii Helios.
Inspectorii vor verifica marfa și documentele (subetapa de control efectiv),
prin încrucișare cu informațiile din primele două etape ale operațiunii, și
monitorizează autovehiculele care transportă marfa din en gross la revânzători.
Ultima etapă este verificare modului în care vânzările către consumatorii
finali sunt fiscalizate.
Ave Helios! Dar, apropo: de ce
Helios? Păi, Helios era, în mitologia greacă, Soarele. Adică, Antifrauda vrea să
scoată, de Paști, totul la lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu