Circa
1.000 de băcăuani s-au înscris pe listele deschise de compania Aerostar pentru
a vizita, sâmbătă, 16 aprilie, întreprinderea, în acțiunea „Ziua Porților
Deschise”. Numărul soicitanților – spun oficialii companiei – a juns însă la
câteva mii. „Ne aflăm – au transmis organizatorii - în neplăcuta situație de a
nu putea onora toate cererile înregistrate și, ca urmare, s-au stabilit priorități
în raport cu data primirii solicitărilor, a legăturilor pe care solicitanții le
au cu societatea, precum și cu condițiile de siguranță pe care le putem asigura
pentru vizitatori cu această ocazie”.
Pe
liste am văzut numele celor interesați de această întreprindere, între care
familii întregi, dar și două grupuri de la Uniunea Generală a Pensionarilor din
România și alte două grupuri de la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, sau
clase întregi de la Colegiul „Grigore Antipa”, de la Colegiul „Anghel Saligny” și
chiar un grup de la Liceul Tehnologic Făget, din Ghimeș Făget.
„Ziua Porților Deschise” la Aerostar a devenit o tradiție în
această companie și este organizată în preajma datei sale aniversare, ziua de
17 aprilie. În 2016, compania împlinește 63 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu