Mustăriile din Bacău încep să dea semnal de toamnă lungă

Printre tradițiile pe care, noi românii, suntem pe cale să le pierdem se numără, de ani buni, și cea a mustăriilor. Poveștile bunicilor despre mustăriile de altădată par incredibile când auzim de grătarele sfârâind gros cu pastramă de oaie și mici, de butoaiele cu must dulce sau înăsprit, dar și de renumiții  lăutari care făceau dintr-o seară la mustărie o întâmplare de neuitat. Unde sunt mustăriile de altădată - ne-am obișnuit să întrebăm de ani buni încoace?

Lumea se schimbă. Alte gusturi, alte idealuri pun stăpânire pe noi. Dar nu pe toți. Rămânem, totuși, cu nostalgia vremurilor trecute, așa cum le-am cunoscut din cărți sau din poveștile altora și le mai căutăm, toamnă de toamnă, urma. Un loc sigur rămâne, în acest sens, Restaurantul "Green Park" din Bacău. De ieri, 17 septembrie, la Parc s-a deschis mustăria. Snopi de papură îmbracă gardurile, bostani galbeni și știuleți de porumb apar din loc în loc, pe la felinare și pe sub copaci, coșulețe împletite și ștegare ornează  restul. Lângă grătare, stau stivă butoaie pântecoase - care cu must, care cu țuică sau cu vin de casă. Chelnerițele pe care le știai la fuste "mini"și toc înalt, poartă acum costume care îți aduc aminte de celebra Ancuță a lui Sadoveanu. Aceasta este mustăria de la "Parc". "O deschidem an de an - spune administratorul reastaurantului și societății "Grup Prac" din Bacău, Gheorghe Dospinescu. Am rămas și noi cu nostalgia mustăriilor de altă dată și cred că dacă am sări un an peste acest obicei nu am mai fi noi înșine".

Notez pe un colț de hîrtie "asortimentul" cu care te îmbie țărăcunța cu ochi șăgalnici: pastramă de oaie, cîrnăciori de oaie (proaspeți sau afumați), mititei, drob de miel, frigărui sau tochitură moldovenească. Parcă și simt în nări mirosul de mujdei și parcă și văd feliile galbene de mămăligă. De la grătar vine un damf de îți ia mințile, nu poți rezista și dai comandă de două porții. Mustul? Bun dulce, cum nu te-ai fi așteptat în asemenea vremuri, dar, după o vară toridă, se spune că vinul este altfel. După gustul de usturoi îi pui în valoare toate valențele. Tăiate felii, bucățile de pastramă îți fac cu ochiul mai ceva ca țărăncuța care ți le-a adus, iar combinația dintre mujdeiul de usturoi și hreanul cu oțet face praf orice înfrânare de a le gusta înainte de a mai spune celorlalți "poftă bună". Ar crăpa centironul dacă ți-ai pune mintea cu tot ce vezi pe grătar. Mănânci și nu poți crede că tot mai poftești. Dai de fundul copului în care ai pus must și te uiți cu jind la butoiul de lângă gard. Parcă ar mai merge o oală! În spatele nostru, cineva comandă, din start, doi litri. Să fie! Privesc discret și înțeleg că are unde să încapă.

După-amiaza abia începe, iar băcăuanii abia acum se urnesc din case. Parcul se umple încet, dar constant. Lotul chelnerilor se "întărește", iar la celalălat gard se ițesc muzicanții. Vremea ține cu băcăuanii. Se anunță o seară subțire la mustărie și îmi imaginez destule neveste care cu greu își vor convinge consorții să mai plece acasă. Așa, măcar de dorul de altădată, pentru că cine știe cât de lungă va fi toamna aceasta, cu toate semnele ei bune.