Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, pe site-ul
propriu și pe pagina sa de Facebook, „Ghidul pentru consumatori. Situația Astra”,
care include și un set de întrebări și răspunsuri pentru situații frecvent întâlnite
în cazul societății Asigurare-Reasigurare Astra, pentru care Autoritatea a
decis retragerea autorizației de funcționare și a solicitat intrarea în
procedura de faliment a acesteia.
Lista potențialilor creditori de
asigurări (asigurați, beneficiari ai asigurării sau persoane păgubite în cazul
asigurării de răspundere civilă) se va publica de Fondul de Garantare a
Asiguraților – FGA până la sfârșitul lunii septembrie. Persoanele
care nu se regăsesc în listă se pot adresa direct FGA.
Conform legii, falimentul unei
societăți de asigurare este hotărât de o instanță judecătorească, iar FGA va
efectua plățile către creditorii de asigurări de la data rămânerii definitive a
hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment, în limita plafonului
legal, de 450.000 de lei/creditor de asigurare.
În situația unor daune produse
anterior deciziei ASF și pentru care a fost deschis dosar de daună la asigurător,
dar și în situația producerii în viitor a riscurilor asigurate în perioada de
valabilitate a contractului de asigurare, asigurații/beneficiarii asigurării/
persoanele păgubite se pot adresa FGA.
Cererile de plată se
depun la FGA
Decizia ASF în cazul Astra a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 august, iar cererile de plată trebuie depuse nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Creditorii se pot adresa FGA și ulterior, dacă dreptul de creanță s-a născut după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment.
Cererile tip vor fi puse la dispoziție de Fond, însă acesta va începe să
plătească doar după ce va exista o decizie definitivă în justiție cu privire la
falimentul Astra. Acest lucru ar putea dura încă 3-4 luni, dacă asigurătorul
contestă în justiție hotărârea de deschidere a procedurii de faliment. ASF
prezintă, în ghidul menționat, și pașii care trebuie urmați în acest caz. Decizia ASF în cazul Astra a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 august, iar cererile de plată trebuie depuse nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Creditorii se pot adresa FGA și ulterior, dacă dreptul de creanță s-a născut după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment.
Cine poate solicita despăgubiri de la FGA?
Poate cere despăgubiri orice persoană asigurată, un beneficiar al asigurării sau un păgubit (în cazul asigurării de răspundere civilă) - se menționează în ghidul ASF. Contractele de asigurare încheiate cu Astra sunt valabile până la data expirării sau până la data denunțării acestora - se subliniază în ghid. Plata va fi efectuată în lei, pentru creanțele certe, lichide și exigibile, prin intermediul poștei sau al unei bănci autorizate de BNR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu