joi, 9 iulie 2015

Românii din Grecia nu-și mai primesc salariile sau muncesc la negru



  • mulți dintre ei se întorc acasă ori pleacă în alte țări

Culesul portocalelor, un „paradis” aproape pierdut
Românii care muncesc în Grecia au ajuns într-o situație disperată – ne anunță FADERE (Federația Asociațiilor de Români din Europa). Foarte mulți dintre ei nu și-au mai primit salariile, din lipsă de cash, iar o mare parte vor pleca în concedii în România și vor aștepta să vadă ce se va întâmpla până în septembrie, când vor lua o decizie cu privire la viitorul lor.  Alții s-au întors deja în țara sau au plecat în special în țările nordice, în Marea Britanie sau în Germania.
De la apariția primelor semne de criză economică și politică, foarte mulți greci nu au mai dorit să mai angajeze români cu acte în regulă, ci doar la negru.
FADERE a desfășurat un un proiecte de sondare a situației românilor din Grecia și a constatat că în Grecia locuiesc oficial 50.000 de români, dar după datele asociațiilor de români numărul real este de 200.000. FADERE mai spune că diferența de 150.000 de români se poate datora tocmai muncii la negru în Grecia.
„Poate că odată vom ajunge și noi, în România, ca în acele țări în care  guvernele intervin pentru sprijinirea comunităților ajunse în crize cauzate de factori externi” - a opinat Daniel Țecu,  președintele  FADERE.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu