Cu franchețe, despre franc

Domnul Mugur Isărecu, guvernatorul BNR, este, poate, unul dintre puținii bancheri care vorbesc cu franchețe despre creditele bancare. „Creditul – spune domnul guvernator – are două etape. Una de mare fericire, care durează două-trei zile după ce iei banii, a doua care durează până la treizeci de ani, în care trebuie să dai banii înapoi”. Cu alte cuvinte, când iei banii de la bancă îți fată vaca, iar când te apuci să plătești ratele îți tot moare câte un vițel.

Oamenii, de toate categoriile, îi ocărăsc adesea pe bancheri. O fac des, când ar vrea ceva împrumuturi, dar sunt refuzați, o fac și în alte situații, pe care le-aș numi, cu îngăduință, minore. Însă cel mai mare cor de ocări s-a pornit în ultimul timp, de când paritatea leu – francul elvețian a luat-o razna, adică de când Banca Centrală a Elveției a hotărât să elimine pragul de apreciere a francului, de 1,2 franci la un euro, ceea ce a produs panică pe toate piețele valutare. În România, însă, parcă a venit Apocalipsa. Întărirea francului față de leu a fost inevitabilă, iar cei care aveau credite în moneda elvețiană s-au trezit că vor avea de plătit rate cu atât mai mari.

Să fim înțeleși, nu spun deloc că aceasta ar fi o bagatelă, o sperietură de copil: nu-i deloc ușor să constați că ratele au crescut, iar echilibrul tău financiar s-a dus, încât începi să te gândești zilnic, cu groază, cum vei plăti alte rate și facturi, cum vei mai întreține traiul zilnic.

Firesc, cei loviți de soartă au privit imediat către instituțiile statului, de la care așteptau reacții în ajutor, exact așa cum primarul unei comune este așteptat să rezolve până și supărările dintre amorezi. Iar dintre instituții, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a fost prima care s-a pronunțat. Însă, tot vorba guvernatorului BNR, până la urmă numai negocierile directe dintre clienți și bănci în problema creditelor ar fi cea mai bună rezolvare a problemei, deoarece bancherii nu au de gând să piardă nici un sfanț, iar statul nu prea are mijloace să-i oblige. Cert este că opinia publică s-a împărțit, și de această dată, în două tabere. Pe de o parte clienții păgubiți, asociațiile și avocații care îi reprezintă, iar de cealaltă parte băncile care au în portofolii astfel de credite.

Dar, să recunoaștem, tot cu franchețe, că și unele bănci au venit cu soluții, pe care clienții le vor aprecia după cum vor crede de cuviință. Important este că steagul alb a fost arborat.