Cine se mai teme de insolvență? Bacăul e campion național

După ultimele date făcute publice de Oficiul Național al Registrului Comerțului, județul Bacău este, de departe, campion la capitolul firme intrate în insolvență de la începutul anului. Ca număr, firmele nu ar fi atât de multe, comparativ cu situația prin care am trecut în ultimii trei-patru ani. Sunt numai 58 de cazuri consemnate în lunile ianuarie și februarie. Dar, dinamica acestui „indicator” te lasă mască: 81,25%, pentru că anul trecut, în aceeași periodă de început de an numai 32 de firme au căpătat un asemenea statut.

Doar cu două excepții, în toate celelalte județe dinamica are un trend negativ, dar un nivel atât de înalt ca în Bacău nu s-a mai văzut.

Orice comentator al fenomenului poate da vina, în primul rând, pe celebra criză economică prin care am trecut (unii cred că încă mai trecem!). Mulți ar mai spune că nici nu a fost rău, criza fiind ca lupul: un sanitar al pădurii, pentru că face mare curățenie printre dobitoace. Au și ei dreptate, era nevoie de o deratizare severă.

Dar, o fi chiar bine, o fi rău să se ajungă la insolvență?

Doar cu un an-doi în urmă am observat că agenții economici lipsiți de noroc în afaceri au început să nu se mai teamă de insolvență, care nu înseamnă automat falimentul unei societăți comerciale cu probleme. Ea poate aduce o cale de reorganizare și de însănătoșire a afacerii, din care toți ar avea de câștigat: acționarul ar scăpa de probleme financiare, salariații ar lucra liniștiți, iar creditorii și-ar recupera banii.

Numai că povestea nu poate fi atât de simplă pe cât pare. În condiții normale, insolvența poate aduce redresarea, dar dacă întreprinderea va fi încolțită permanent de cei care râvnesc la ce mai are în patrimoniu, nimic nu mai poate fi salvat. În Bacău, bunăoară, celebra fabrică de bere, care aproviziona acum câteva zeci de ani până și Litoralul, a trecut prin furcile caudine ale reorganizării judiciare, a reluat chiar producția la un moment dat, avea destule stocuri care, vândute, ar fi tăiat din datorii, dar creditorii nu și nu. Apoi a fost scoasă la vânzare, cu totul, în mai multe etape, până când prețul cerut să fie suficient de mic să convină celor care i-au urmărit sfârșitul. Terenul de acolo făcea mult mai mult decât fabrica în sine. Și, în definitiv, ce nevoie mai avea Bacăul de atâta bere, când vine bere gârlă de la alții, chiar din import?