Ziarele apărute la începutul acestei săptămâni se ocupă, între altele, şi de ajutoarele de stat pe care le-au primit firmele româneşti anul trecut. Subiectul este sensibil pentru noi, având în vedere situaţia în care se găseşte acum cea mai mare întreprindere din judeţ, Rafo Oneşti, care a solicitat de la stat un astfel de ajutor, sub forma unei garanţii de stat în valoare de 280 de milioane de euro, pentru acordarea unui credit bancar de 330 de milioane de euro. Multe voci s-au ridicat împotriva unei astfel de măsuri din partea Guvernului, care tot anul trecut şi-a dat acordul de principiu pentru garanţia solicitată de Rafo. Opozanţii nu spun altceva decât că acţionarii rafinăriei nu sunt români şi invocă situaţia virtuală în care aceştia ar folosi altfel banii din creditul bancar decât pentru investiţii în Programul de modernizare a rafinăriei, iar statul ar rămâne bun de plată la creditori.
În condiţiile economice şi politice actuale, un ajutor de la stat de mărimea celui pentru Rafo nu este uşor de acordat. Dar nici nu este imposibil. Din vistieria statului nu s-ar mişca nici un cent pentru creditul acordat rafinăriei, dar banii ar trebui blocaţi până când rafinorii vor achita tot împrumutul.
Anul trecut, nouă companii au beneficiat de garanţia statului român, între care doar două cu capital românesc. Deci, alte şapte, cu acţionari străini au fost ajutate. Este vorba de fabricanţi de material rulant, de automobile sau anvelope, de echipamente pentru aeronave sau de echipamente petroliere şi de un abator de păsări. De ce ar trebui ca statul român să acorde asemenea ajutoare? Pentru că, astfel, atragerea investitorilor în diferite domenii de activitate ar fi mai mare, de succes. O spun chiar investitorii, care au preferat România pentru investiţiile lor, în defavoarea altor ţări. La Ploieşti, de exemplu, un grup de americani au început o investiţie în sisteme de irigaţii. Ei spun că au ales România pentru că aici au găsit ce le trebuia: apropierea de Marea Neagră şi industria petrochimică, de unde pot lua materiile prime de care au nevoie. Dar, balanţa a înclinat favorabil pentru România prin ajutorul de stat de 8,4 milioane de euro pe care l-au primit. Subliniez: ajutor de stat efectiv, nu doar o garanţie pentru un credit bancar.
Statul mai acordă garanţii firmelor şi prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. În ultimul an de dinaintea crizei economice, 2008, au fost luate în calcul, pe acest Fond, aproximativ 1.800 de credite, iar pe total, în primii opt ani de la înfiinţarea Fondului s-au acordat garanţii pentru peste 5.700 de credite. La sfârşitul anului 2008, Fondul avea în sold peste 2.500 de credite garantate, la care valoarea garanţiilor era de 910 milioane de lei - la o valoare a soldului creditelor de peste 1.700 de lei. Fondul a efectuat, însă, anul trecut plăţi către bănci de circa 95 de milioane de lei (aproape 23 de milioane de euro), în creştere cu peste 35% faţă de 2009, majoritatea pentru creditele care finanţează capitalul de lucru.
Pentru creditul de la Rafo, efortul garanţiei ar fi, evident, mult mai mare, dar şi efectele trebuie luate în calcul, iar de aceasta se ocupă, acum, o comisie interministerială. Speranţele rafinorilor mai stau şi în ajutorul premierului Emil Boc. Însă zvonurile că va fi înlocuit sunt tot mai insistente, iar puterea pe care o are acest premier în faţa preşedintelui Traian Băsescu nu este nici ea încurajatoare. Dar, speranţa moare ultima!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu