marți, 22 martie 2011

Economia - varianta politică: Ieşim din criză? Să trecem de... 1 Aprilie! (1)

Forţele politice încep, de regulă, campaniile electorale cu mult timp înainte ca acestea să fie declanşate oficial. Se întîmplă şi acum, dar momentul este unul specific, pentru că ţara se resimte de pe urma unei crizei economice care durează de mai bine de doi ani. Tendinţele propagandistice nu pot ocoli acest subiect, iar "lupta de idei" începe să se vadă. Evident, Opoziţia se află în contradicţie cu Puterea. Dacă Puterea susţine, de exemplu, că România va ieşi, tehnic, din criza economică la sfîrşitul lunii martie (după două trimestre consecutive de creştere economică), Opoziţia vine să demonstreze că nici nu poate fi vorba de ieşire, iar ziua de 31 martie se confundă, mai degrabă, cu 1 aprilie - considerată prin tradiţie ca Ziua păcălelilor.

Universitarul Cristian Socol, la Bacău (Foto: Petru DONE)
Interesant este, însă, şi modul în care partidele pregătesc populaţia pentru a înţelege în ce perioadă economică ne aflăm, ce efecte au măsurile de austeritate ale Puterii la vreme de criză şi care ar trebui să fie, de fapt, măsurile strategice de aplicat. Pasul cel mai mare l-a făcut, pînă acum, PSD, care a elaborat, deja, "Programul de guvernare Agricultură şi dezvoltare rurală 2010 - 2020", iar la sfîrşitul săptămînii trecute a organizat, la Bacău, o reuniune a reprezentanţilor organizaţiilor sale din toată Moldova, pentru a analiza o variantă a unui program de dezvoltare economică a României. Aceasta a fost, însă, precedată de o dezbatere în mediul academic băcăuan, la care au participat şi profesori universitari, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii economice, oameni de afaceri şi ziarişti, pe tema "Experienţele ajustărilor fiscale largi în Uniunea Europeană şi în România", pe care a făcut un larg expozeu iniţial conf. univ. dr. Cristian Socol, de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Dependenţi de capitalul străinilor

"România - a spus Cristian Socol - a intrat în criza economică într-un cluster de ţări, alături de două state baltice, Lituania şi Letonia, cu o dependenţă puternică, şi în sectorul public şi în cel privat, pe fluxul de capital din străinătate". Ţara noastră avea o puternică astfel de dependenţă în perioada 2007 - 2008. Deficitul de cont curent, legat de dezechilibrul dintre ceea ce producem şi cea ce consumăm, se acoperea foarte mult din fluxurile de capital străine, care după ce am intrat în criză nu au mai venit, pentru că au fost probleme şi în ţările dezvoltate. Deficitul bugetar a ajuns la 5,4% din PIB în 2008, imens pentru o ţară care venea după aproape zece ani de creştere economică. "Decidenţii - a opinat universitarul din Bucureşti - trebuiau să gîndească aşa cum o facem şi în gospodăriile proprii, anume că atunci cînd ne merge bine ar putea urma un moment în care va fi mai rău. Pentru aceasta, ne facem rezerve, provizioane, ne gîndim că există fluctuaţii în situaţia noastră materială. În economie nu s-a gîndit aşa. Noi facem ajustările fiscale în măsurile de austeritate atunci cînd ne merge rău, cînd vedem că am ajuns la fundul sacului, atunci cînd avem recesiune în economie".

Nu ştim să facem ajustări fiscale

Prin urmare, în mod normal, teoria macroeconomică spune că e bine să faci ajustări fiscale cînd este expansiune economică, pentru că dor mai puţin şi se fac mult mai bine, la calm, cu rigoare, cu disciplină. Aşa, s-a turnat gaz peste foc. "Deci - a chnchis Cristian Socol -, supraîncălzim economia atunci cînd nu trebuie, iar cînd economia este în recesiune, cînd nu avem spaţiu fiscal, bani de inevstiţii, surse de finanţare, luăm măsuri de austeritate. Acestea adîncesc recesiunea şi sînt politici prociclice, din care este foarte greu să ieşi, în condiţiile în care de doi ani sîntem în criză, iar pachetele de stimulare a economiei reale, de încurajare a sectorului privat, a bursei nu există. Toate pachetele de stimulare din ultimii doi ani au însemnat doar 0,2% din PIB. Faţă de alte ţări noi nu am avut un spaţiu în care să ne mişcăm. Pentru că politicile macroeconomice au fost proaste".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu