joi, 23 decembrie 2010

Un onestean pune pe GPS obiective turistice rare

Sorin Ifrim, cu un grup de "montaniarzi", pe Ceahlau
• profesorul Sorin Ifrim a infiintat Clubul de Turism Montan "Nemiram", dedicat educatiei ecologiste si turistice, in zone mai putin cunoscute


L-am cunoscut la Colegiul National "Dimitrie Cantemir" din Onesti, acolo unde preda notiuni de informatica. Are alura de alpinist: nici prea inalt, nici prea voinic, dar vioi si dedicat pasiunii pe care o are. El este Sorin Ifrim, omul care, din 1997, si-a dedicat timpul liber muntelui. Zece ani mai tirziu avea sa infiinteze, in Onesti, Clubul de Turism Montan "Nemiram", al carui nume vine de la cel al muntilor din zona noastra, dar si de la credinta lui Sorin ca in tara noastra sint sute de locuri in natura prea putin cunoscute, de care ai de ce sa te miri. Deviza clubului suna chiar asa: "Noi uimim, nu ne miram!", pentru ca membrii clubului si-au propus sa scoata la lumina aceste locuri. Coordonatele lor si a traseelor pina la ele vor fi puse si pe GPS.

Sorin Ifrim nu apare, cu membrii clublui pe carte il conduce, in federatiile de profil sau in concursurile din domeniu. El crede ca un concurs te dedica mai mult punctajului decit spiritului sportiv. "Am inceput sa merg pe munte cind am devenit sofer si mi-am dat seama ca fac prea putina miscare - spune Sorin. In plus, si meseria de informatician ma obliga la destul sedentarism. La inceput mergeam pe munte doar cu citiva colegi, profesori, apoi au venit cu noi si elevii.
In anul 2007, am aplicat insa un proiect, pe o linie de granturi dedicate dezvoltarii scolare, prin Ministerul Educatiei. Asa am infiintat, la Colegiul Cantemir, clubul de turism montan si pe care l-am dotat cu unele lucruri necesare intr-o expeditie montana."

Turism si ecologizare

La inceput, "montaniarzii" onesteni au facut expeditii mai rar si mai mult prin zona. Acum merg in toata tara. Numai in vara trecuta, au fost in Maramures, in Muntii Rodnei, pe cel mai inalt virf din Carpatii Orientali, au fost pe Ceahlau, in Fagaras - pe Moldoveanu sau pe Piatra Mare, in Bucegi. "Eu vad rolul unui astfel de club pentru ca elevii sa-si petreaca altfel timpul liber decit cu tentatiile vremii - spune profesorul de la Cantemir. Membrii clubului sint elevi ai colegiului, de la toate clasele, dar si fosti elevi. Numarul lor este variabil, de la an la an. Dar circa 30 de membri merg constant in expeditiile noastre".
In toamna aceasta au aplicat un nou proiect, pe o tema de ecologie, la Administratia Fondului pentru Mediu. Este un program de constientizare a publicului privind necesitatea protectiei mediului, iar proiectul se numeste "Nu lasa urme!". "Vrem - ne-a explicat Sorin Ifrim - sa ecologizam zonele de pe drmulul Onesti-Brasov, in zona montana, in locurile in care lumea vine, de regula, la picnik-uri si unde ramin in urma tot felul de gunoaie. Am identificat zece zone acolo, localizate pe GPS, zone in care vom ecologiza, dar vom imparti si saci menajeri. Vrem sa instalam panouri prin care sa atragem atentia asupra protectiei mediului, sa facem si o activitate de educare a turistului. Acolo sint cosuri de gunoi instalate, dar ciinii vagabonzi au invatat sa le rastoarne, cautind hrana". Proiectul are o valoare de circa 65.000 de lei si este in curs de evaluare.

Minunile naturii pe GPS

Clubul onestean nu s-a oprit, insa, aici. In luna noiembrie a mai aplicat un proiect, in programul ecologist administrat de Petrom, "Tara lui Andrei". "Pe siteul acestuia - a precizat Sorin -, apare si proiectul nostru, care se numeste «Minunile de linga noi», prin care vrem sa identificam cel putin zece obiective naturale din bazinul Vaii Trotusului, pe care sa le si popularizam. Am plecat de la ideea ca la o cautare pe internet poti gasi tot felul de obiective turistice, mai putin dintre cele create de natura. {i sint foarte multe. Am vazut zonele Vrancei, Ciucului, Berzuntilor, Muntii Vrancei (partea bacauana a lor), in care sint cascade, pesteri, zone cu trovanti, cetatea Racotzy, din Covasna, de linga drumul Onesti-Brasov. Foarte putini onesteni, de exemplu, au fost la Cascada Bucias (de circa 15 metri), mai frumoasa ca Duruitoarea, dar ultima mult mai cunoscuta. Noi vrem sa marcam cu GPS-ul aceste obiective, pentru care colaboram cu cei de la Romania Digitala. Ei au facut o harta digitala a Romaniei, ROAD, foarte complexa, pe care vor sa puna toate punctele de interes. Pe versiunea 2008 a ei avem si noi o contributie". Onestenii vor sa marcheze GPS traseele catre obiective, sa le incarce pe WikiLook si sa punem fotografii pe siteul Panoramio, care face jonctiunea cu Google Earth. "Ceea ce ne trebuie acum - a mai spus Sorin Ifrim -, sint voturile iubitorilor de natura. Se voteaza o singura data, pe siteul Tara lui Andrei, unde trebuie sa te loghezi. Sintem pe locul al doilea, acum, dar la distanta cam mare de primul clasat. Daca am cistiga, am primi o finantare de 5.000 de euro, de la Petrom."

Un comentariu:

  1. Laudabila initiativa celor din Onesti! Daca cineva ar generaliza aceasta idee , totul ar fi doar in folosul turismului. Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere