Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
luni, 26 iulie 2010
PS Ioachim Bacauanul a sfintit troita din Orbeni
Sute de locuitori ai comunei Orbeni au participat, duminica, 25 iulie, la slujba de sfintire a troitei ridicate cu efortul comunitatii la rascrucea de drumuri din fata casei parohiale a Parohiei Orbeni 1. Slujba, la care au participat si autoritatile locale si reprezentanti ai mediului politic, fii ai satului veniti din toate colturile tarii si din multe zone ale lumii, dar si ziaristi, a fost savirsita de un sobor de preoti in frunte cu Prea Sfintitul Episcop Ioachim Bacauanul.
Montata pe un soclu inalt, chiar in parcul din fata casei parohiale, troita este reprezentata de o cruce impozanta, placata cu gresie, miezul careia a fost decupat si acoperit, pe ambele parti, cu icoane reprezentind Sfinta Treime, pe partea din fata fiind chipul Mintuitorului rastignit pe cruce, pictat pe stica. Un ingenios aranjament de lampi electrice fac ca aceste imagini sa fie vizibile, de la departare si pe timp de noapte. Credinciosii din Orbeni spun ca simbolul Sfintei Treimi este foarte important a fi reprezentat in acel loc, unde drumurile sint in panta si unde, mai ales la vreme de iarna, pe ghetus, multi cad prada ispitelor lumesti si pacatuiesc injurind. Crucea pe care o vad le aduce, insa, aminte de cele sfinte. De asemenea, locul pe care a fost ridicata troita este dorit a fi unul de intilnire a comunitatii din Orbeni la zile de sarbatoare, ziua de Sf. Treime fiind, prin lege, o zi de sarbatoare si odihna in toata Romania.
"Viata noastra se focalizeaza in jurul sfintei si de viata facatoarei Cruci - a spus, asistentei, PS Ioachim. A fost impresionant pentru mine, ca ierarh al locului, sa vad atita lume in jurul unei cruci, ca la o sfintire de biserica. Locul in care s-a ridicat troita este, acum, loc binecuvintat. Am inteles ca viata tuturor celor prezenti la eveniment este o cruce. Toti ducem o cruce in spate, intr-un timp anume al vietii, pusa acolo de insusi Hristos, si nu pe aceea pe care si-a dorit-o fiecare. Aceasta troita s-a ridicat ca un altar sfint, la care sa vina oricine sa afle alinare".
Efortul ridicarii troitei a durat nu mai putin de doi ani. "Proiectul - a spus preotul paroh George-Daniel Nadejde - a fost un vis al parintelui Adrian Ghinea, o perioada preot paroh in Orbeni. Cu efotul comunitatii am ajuns sa ne bucuram, acum, de Sfinta Treime pe care o avem pe soclu, de Crucea Mintuitorului Iisus Hristos, dar si de rugaciunea in comuniune pe care am savirsit-o duminica. E un an plin de evenimente pentru noi. ~n Orbeni, acum 50 de ani, a fost prima sfintire, a bisericii cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil. Acum zece ani, insa, parintele Adrian Ghinea, cu toti cei care s-au implicat, a sfintit biserica de patrimoniu Sf. Nicolae, o bijuterie a zonei noastre. In 1990 a trecut la cele vesnice parintele Constantin Ungureanu, care s-a ingrijit de parcul din fata casei parohiale, in care a fost pusa si troita sfintita duminica, dar unde se afla si muzeul, care, din pacate, nu se aflaeste intr-o stare buna. Multi au spus ca investitia in aceasta troita putea fi folosita altfel. Eu cred, insa, ca avem nevoie de troite, pentru ca avem nevoie sa facem des semnul crucii."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu