Se afișează postările cu eticheta permis de conducere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta permis de conducere. Afișați toate postările

joi, 3 ianuarie 2019

Tinerii din medii defavorizate pot face gratuit școala de șoferi


  • mai sunt trei săptămâni pentru înscrieri
  • din Bacău doi tineri au obținut permis de conducere și un beneficiar se pregătește de examen.

Tinerii din mediile defavorizate, cu vârste între 18 și 25 de ani, care îți doresc un permis de conducere se mai pot înscrie numai până pe 2 ianuarie în Programul „Permis pentru viitor” organizat de Fundația Pentru Comunitate (FPC). Programul este susținut financiar de compania MOL România și acoperă costurile școlii de șoferi urmată de tinerii pentru care permisul de conducere este un avantaj sau o condiție la angajare ori în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu. Din Bacău, doi tineri au obținut până acum un astfel de permis de conducere, iar un beneficiar se pregătește de examen.

Programul FPC a ajuns la ediția a patra, iar cursurile se fac pentru categoriile B, C, D, tractoare agricole și forestiere, tramvai și troleibuz.
Iată și condițiile cerute tinerilor la înscriere:
– Sunt la începutul carierei profesionale, și/sau doresc să ocupe un loc de muncă, iar la angajare este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere;
– Au un loc de muncă / se află în activitate și permisul de conducere ar fi un instrument benefic în îndeplinirea și/sau extinderea atribuțiilor de serviciu;
– Au permis de conducere, dar pentru ocuparea unui loc de muncă sau îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere categoriile C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze sau tramvaie;
– Doresc din alte motive să obțină permis de conducere, dar nu au posibilități materiale pentru acoperirea cheltuielilor aferente.
La primele trei ediții ale programului, 51 de tineri au obținut permis de conducere și alți 38 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.
Detalii și formularul de înscriere pot fi obținute la http://pentrucomunitate.ro/web/index.php?option=com_content&view=article&id=733&Itemid=141&lang=ro.

joi, 7 ianuarie 2016

Permis de conducere pentru viitor, de la MOL



Tinerii din medii defavorizate (elevi sau absolvenți de liceu, de școli profesionale sau de școală generală), născuți între anii 1991 și 1999, inclusiv, se mai pot înscrie până pe 19 ianuarie în Programul MOL „Permis pentru viitor”. Acest program de responsabilitate socială oferă acoperirea cheltuielilor necesare obținerii permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente) pentru 25 de tineri din medii defavorizate, pentru care a deține un permis de conducere este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Se pot obține permise de conducere categoriile B, C, D, pentru tractoare agricole sau forestiere, pentru troleibuz și tramvai.
Organizatorul programului este Fundația Pentru Comunitate, în parteneriat cu Asociația de Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, cu Fundația Principesa Margareta a României, cu Fundația „Sfântul Francisc” și cu asociația Salvați Copiii României, iar sponsor este compania MOL Romania Petroleum Products. Valoarea totală a sponsorizărilor este de 50.000 de lei, iar un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 3.000 de lei.
Ghidul programului și formularele de aplicare se găsesc pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.