Tinerii
din medii defavorizate (elevi sau absolvenți de liceu, de școli profesionale sau de școală generală), născuți între anii 1991 și 1999, inclusiv, se mai pot înscrie
până pe 19 ianuarie în Programul MOL „Permis pentru viitor”. Acest program de
responsabilitate socială oferă acoperirea cheltuielilor necesare obținerii
permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente) pentru 25 de
tineri din medii defavorizate, pentru care a deține un permis de conducere este
o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă ori un instrument
benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Se pot obține permise de conducere categoriile B, C, D, pentru tractoare agricole sau forestiere, pentru troleibuz și tramvai.
Se pot obține permise de conducere categoriile B, C, D, pentru tractoare agricole sau forestiere, pentru troleibuz și tramvai.
Organizatorul
programului este Fundația Pentru Comunitate, în parteneriat cu Asociația de
Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, cu Fundația Principesa Margareta a
României, cu Fundația „Sfântul Francisc” și cu asociația Salvați Copiii României,
iar sponsor este compania MOL Romania
Petroleum Products. Valoarea totală a sponsorizărilor este de 50.000 de lei,
iar un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 3.000
de lei.
Ghidul programului și formularele de aplicare se găsesc pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu