Se afișează postările cu eticheta Vlad Ochiros. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vlad Ochiros. Afișați toate postările

luni, 18 decembrie 2017

Primul Târg de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane la Ghimeș-Făget




Ionela Paliștan în standul familiei
Comuna Ghimeș-Făget și întreaga Vale a Muntelui au fost, timp de două zile (16 – 17 decembrie), în sărbătoare, odată cu derularea evenimentelor din programul primei ediții a „Târgului de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane”. Târgul a fost organizat de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Muntelui, în parteneriat cu Primăria Ghimeș-Făget și firma locală Degustarium. Târgul a coincis cu Forumul Montan din România, organizat pe 16 decembrie la Vatra Dornei

La deschiderea evenimentului de la Ghimeș au venit Ionuț George Diaconeasa, consilierul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Simona Barzaghideanu, directoarea Direcției Agricole a județului Bacău, directorul Oficiului Județean al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Andrei Seto, primarii comunelor Ghimeș-Făget, Brusturoasa și Agăș, reprezentanți ai altor GAL-uri din județ, dar și al GAL Răsăritul Țării Făgărașului și ai Forumului Montan din România.
„Am vrut să arătăm produsele cu care se identifică zona noastră – a spus managerul GAL Valea Muntelui, Vlad Ochiroș. Târgul e important pentru noi, pentru că s-au putut aduna oamenii care mai produc ceva pe Valea Muntelui și că am reușit să pornim povestea priceperii lor în a valorifica ceea ce ne oferă natura”. Din GAL Valea Muntelui fac parte opt comune - Agăș, Asău, Brusturoasa, Dofteana, Ghimeș-Făget, Palanca, Poduri și orașul Dărmănești.
În perimetrul destinat Târgului au fost amenajate standuri pentru producători din toate comunele de pe Valea Trotușului, care au prezentat produse tradiționale obținute în propriile gospodării: cârnați, salam, diferite sortimente de brânzeturi, păstrăv afumat și cârnați din carne de păstrăv etc. Nu au lipsit nici gulașul tradițional, nici porcul la proțap, dar nici palinca specifică zonei, vinul fiert și plăcintele.
Într-un perimetru special amenajat a avut loc concursul de împodibit brazii de Crăciun, la care au participat zeci de concurenți.
Manifestarea a cuprins și un bogat program artistic de colinde, cântece și dansuri, susținut de Ansamblul de copii din Coșnea (Agăș) și de Ansamblul „Mugurașii Agășeni”. Iar în seara zilei de sâmbătă s-a aprins focul de tabără.
Primul eveniment din programul Târgului a fost, însă, un seminar pe tema „Autorizarea și comercializarea produselor locale în contextul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Valea Muntelui”, la care au participat, alături de invitații lor, producători din zonă. Seminarul a fost o manifestare foarte animată, în care reprezentanții Ministerului Agriculturii și instituțiilor agricoe le-au dat producătorilor garanția că vor fi ajtați să-și ateste produsele lor, dar și producătorii și-au spus păsul și au arătat care sunt o parte dintre problemele cu care se confruntă. În seminar a fost prezentat și exemplul de succes în autorizarea de produse locale tradiționale ale familiei Ionela și Mihai Paliștan din comuna Palanca. De asemenea, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Direcției Agricole au prezentat procedura și condițiile de autorizare pentru comercializarea produselor locale montane obținute în gospodăriile populației.

„Cunosc bine zona de munte a județului Bacău. Aici se întâmplă lucruri care devin constructive. Produsele tradiționale și mai ales cele din zona montană sunt o prioritate a Ministerului Agriculturii în promovare și atestarea lor, atât ca produs tradițional atestat, cât și pentru etichetarea facultativă ca produse montane. Mesajul ministrului Petre Daia este unul ferm, de susținere, de colaborare.”
Ionuț George Diaconeasa, consilierul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

duminică, 16 octombrie 2016

S-a constituit filiala județeană a Forumului Montan din România




Reprezentanți ai 15 unități administrativ-teritoriale din Zona Montană a județului nostru, dar și trei învecinate, au constituit, joi, 13 octombrie, la Dărmănești, filiala Bacău a Forumului Montan din România (FMR). La reuniune au participat Lazăr Latu - directorul Agenției Naționale a Zonei Montane (ANZM) din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), subprefectul de Bacău, Sorin Ailenei, Marius Gheorghiță – vicepreședinte al Consiliului Județean, academicianul Radu Rey - președintele FRM și șefi ai unor instituții și organizații băcăuane, dar și ai unor Grupuri de Acțiune Locală GAL) băcăuane.

Inițiativa constituirii filialei FMR aparține lui Radu Antohe - expert al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală din MADR, profesorului Dumitru Cojocaru, antreprenorului Petru Pal - din Ghimeș-Făget și lui Vlad Mihai Ochiroș, managerul GAL „Valea Muntelui”, din Asău. Cele 16 localități băcăuane care au fost așteptate să se înscrie în Forum sunt Agăș, Asău, Balcani, Berzunți, Brusturoasa, Comănești, Dărmănești, Dofteana, Ghimeș-Făget, Mănăstirea Cașin, Oituz, Palanca, Slănic-Moldova, Solonț, Târgu Ocna și Zemeș. Comuna Berzunți nu a fost reprezentată la reuniune, dar la eveniment au venit și cei din Onești, Moinești și Poduri.
Și Consiliul Județean susține crearea filialei Bacău a FMR. „Am fost în administrația unei comune de munte, deci știu ce înseamnă viața acolo a spus Marius Gheorghiță. De aceea mă bucur că putem face astăzi un lucru durabil pentru zona de munte. Vom fi alături de tot ce face acest Forum”.
Subprefectul Sorin Ailenei crede că statul trebuie să fie un arbitru în astfel de iniăiative la înființarea unei filiale a FRM. „Avem încredere în grupul de inițiativă al filialei FMR - a precizat subprefectul. Înființarea filialei trebuie să răspundă la întrebarea dacă suntem sau nu în stare și la un astfel de demers. Statul nu ne mai ajută ca altădată, deci să ne bazăm pe propriile forțe, iar FFMR este un exemplu”.

De ce o filială FRM în județul Bacău

Inițiativa înființării filialei Bacău a FRM vizează o zonă specială a județului, zona montană, care reprezintă circa. „Scopul filialei Bacău a FMR – a spus Radu Antohe - va fi promovarea produselor montane tradiționale, pe baza calității și a valorii adăugate, precum și identificarea legislației și a mijloacelor pentru valorificarea acestuia, organizarea micilor producători agricoli în vederea deschiderii de magazine de degustare locale și la nivelul orașelor mari și identificarea resurselor și a condițiilor pentru organizarea periodică a unor piețe volante în zona montană a județului Bacău și în orașele mari din țară. De asemenea, vrem realizarea de parteneriate cu autoritățile publice și entitățile private interesate, în vederea organizării a diferitelor alte evenimente specifice zonei muntelui”.
La reuniunea de joi, vorbitorii s-au referit la necesitatea valorificării culturale a zonelor montane, a tuturor resurselor de care dispun. „Am crezul că aceste resurse pot fi bine valorificate” – a spus primarul din Dărmănești, Constantin Toma.

Ce este Forumul Montan din România

FMR – a spus Lazăr Latu - activează ca structură de legătură și de colaborare partenerială principală cu ANZM și cu alte instituții guvernamentale, centrale și locale, cu responsabilități în zona  montană, pe teritoriul județelor care au localități în zona de munte la o altitudine de peste 1.000 m.
Forumul este organizație neguvernamentală, de nivel național, membru activ în Parteneriatul Montan Internațional și Euromontana, care reunește peste reprezentanți din opt de județe - producători agricoli, lucrători forestieri, comunități montane și organizații neguvernamentale, personalități din sferele științifică, academică și universitară, specialiști ai dezvoltării rurale și protecției mediului precum și factori din administrație și politică - senatori și deputați în Parlamentul României. Alte filiale sunt în curs de constituire.

La finalul evenimentului, în comuna Ghimeș-Făget a fost inaugurat primul magazin cu degustare de produse locale tradiționale, „Degustarium”, deschis de omul de afaceri Petru Pal. Astfel de magazine sunt planificate în toată zona de munte.

„România s-a obișnuit de prea mult timp să trateze muntele ca pe o colonie internă, luându-i-se tot ce i se poate lua și restituindu-i-se prea puțin față de nevoile populației și mediului. Comuniștii au marginalizat muntele, ocupându-se exclusiv de agricultură de câmpie. Din păcate, situația se menține și în prezent. De aceea eforturile pe carele depune FMR, pentru modalităţi complexe prin care se poate ameliora situaţia actuală din satele de munte. Sunt necesare inițiative de ordin legislativ, eforturi ce devin urgent necesare în cadrul unei „politici montane distincte“ şi, de aici, rolul societăţii civile montane în colaborarea cu Guvernul”.
Academician Radu Rey

marți, 11 octombrie 2016

Se constituie filiala județeană a Forumului Montan din România


Primul magazin de produse tradiționale, cu degustare „pe loc”,

Reprezentanții a 16 unități administrativ-teritoriale din zona montană a județului Bacău se vor întruni, joi, 13 octombrie, pentru a constitui filiala Bacău a Forumului Montan din România (FMR). Inițiativa – ne-a informat managerul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Valea Muntelui”, din Asău, Vlad Ochiroș - se bucură de sprijinul Agenției Zonei Montane, din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), dar și de al Consiliului Județean.

Inițiativa constituirii filialei FMR aparține lui Radu Antohe - expert al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală din MADR, profesorului Dumitru Cojocaru, antreprenorului Petru Pal - din Ghimeș-Făget și lui Vlad Mihai Ochiroș. La eveniment au fost invitați Lazăr Latu - directorul Agenției Naționale a Zonei Montane (ANZM) din MADR, Radu Rey - președintele FRM și Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean.
Cele 16 localități care se vor înscrie în Forum sunt Agăș, Asău, Balcani, Berzunți, Brusturoasa, Comănești, Dărmănești, Dofteana, Ghimeș-Făget, Mănăstirea Cașin, Oituz, Palanca, Slănic-Moldova, Solonț, Târgu Ocna și Zemeș.
„Scopul filialei Bacău a FMR – spune Vlad Ochiroș - va fi promovarea produselor montane tradiționale, pe baza calității și a valorii adăugate, precum și identificarea legislației și a mijloacelor pentru valorificarea acestuia, organizarea micilor producători agricoli în vederea deschiderii de magazine de degustare locale și la nivelul orașelor mari și identificarea resurselor și a condițiilor pentru organizarea periodică a unor piețe volante în zona montană a județului Bacău și în orașele mari din țară. De asemenea, vrem realizarea de parteneriate cu autoritățile publice și entitățile private interesate, în vederea organizării a diferitelor alte evenimente specifice zonei muntelui”.
FMR activează ca structură de legătură și de colaborare partenerială principală cu ANZM și cu alte instituții guvernamentale, centrale și locale, cu responsabilități în zona montană. FMR acoperă teritoriul județelor care au localități în zona de munte la o altitudine de peste 1.000 m.
La finalul evenimentului, în comuna Ghimeș-Făget va fi inaugurat primul magazin cu degustare de produse locale tradiționale, „Degustarium”, deschis de Petru Pal.