Se afișează postările cu eticheta UGIR 1903. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UGIR 1903. Afișați toate postările

luni, 14 ianuarie 2019

Salariații Rafo cer amânarea cu trei luni a intrării în faliment


  • falimentul a fost cerut instanței de judecată de ANAF, dar salariații spun că ar mai fi speranțe să vină un investitor
  • administratorul judiciar a lansat o nouă ofertă de vânzare

Tribunalul Bacău ar trebui să se pronunțe pe 17 ianuarie asupra cererii de intrare în faliment a debitoarei Rafo Onești, dar reprezentantul legal al salariaților rafinăriei, Ion Marian, a depus o cerere pentru respingerea solicitării formulată, în octombrie trecut, de Direcția Generală Regională Iași a Finatelor Publice. Salariații vin cu argumente că rafinăria este încă dorită de mai mulți investitori și cer, după verificarea de către instanță a stadiului îndeplinirii planului de reorganizare și a motivelor pentru care nu a fost realizat acest plan până la acest termen, o păsuire de trei luni până la declararea falimentului.

Cererea a fost depusă și pe fondul reluării licitației de vânzare a rafinăriei, pentru care Casa de Insolvență Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Rafo, păstrează prețul de pornire de 44,625 de milioane de dolari, fără TVA, ca în luna mai a anului trecut la al treilea termen. Solicitările sunt așteptate până pe 18 februarie. La vânzare sunt instalațiile de rafinare perfect conservate (capacitate de 3,5 milioane de tone de țiței pe an) și terenul aferent, de 265 ha.
Foștii salariați ai Rafo sunt reprezentați la masa credală de Sindicatul Rafinorul și de Ion Marian. Ei consideră că cererea de intrare în faliment este justificată, pentru că statul urmărește recuperarea datoriilor pe care le are rafinăria la bugetul statului, dar consideră că preluarea înrtreprinderii de un investitor ar aduce și statului și tuturor creditorilor mai mulți bani decât în cazul unui faliment.
În cererea adresată de salariați Tribunalului Bacău sunt aduse și argumente în favoarea acestei opinii. Primul argument este păstrarea instalațiilor în perfectă stare, conservate, gata oricând să intre într-un proces de reparații, modernizări, investiții și repunerea în exploatare. „Rafo – se arată în cerere - a fost vizitata de peste 16 delagații oficiale cu intentia de a cumpara activele și de a dezvolta și reporni unitatea, delegații însoțite de experți în domeniu, care au fost plăcut surprinși. După aceste vizite, unele firme au rămas în continuare interesate de achiziția Rafo, dar au aparut și altele”. Iar în cerere se dau exemple concrete.

La reactivarea Rafo pun umărul mai mulți

La jumătatea lunii decembrie, reprezentații CITR s-a întâlnit din nou cu conducerea executiva a rafinăriei. „M-am angajat, cum am făcut-o mereu din 1997 – spune Ion Marian - să mă implic total, în numele salariaților, în atragerea unui cumpărător/investitor pentru Rafo. Acum, împreună cu toți factorii responsabili care administrează tehnic și juridic societatea vrem să aducem, în maxim trei luni, un astfel de investitor”.
La solicitarea sindicatului salariaților, și Confederația Națională Patronală Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR 1903 a transmis documentația pentru vânzarea activelor Rafo către partenerii săi internaționali și către mari grupuri de afaceri din domeniu.
De asemenea, un grup de ingineri oneșteni și partenerii lor interesați de reactivarea platformei industriale de la Onești au plecat deja în China pentru definitivarea finanțării proiectului lor.
Iar pentru amplificarea prezentării Rafo pe plan extern, prin Ministerul Afacerilor Externe s-a solicitat ca Rafo să fie prezentată prin ambasadele și ambasadorii României în diverse țări. În mod direct, a fost transmisă documentația Rafo pentru vânzarea activelor ambasadelor din Kuwait, Quatar, Egipt, Iran, Franța, Marea Britanie, Polonia, Irak, Arabia Saudita, Israel, Turcia, Germania, Italia, Spania și Irlanda.

„În condițiile în care în intervalul următoarelor 2-3 luni pentru Rafo nu va apărea un cumpărător / investitor, salariații vor înțelege că alte interese sunt mai mari decât cele sociale și economice zonale din partea de Nord-Est a României, iar în locul Rafo și al Platformei Borzești trebuie să apară, cum se spunea, «lanuri de grâu, de porumb și de alte culturi agricole» și vor accepta falimentul cu toate consecințele lui.”
Ion Marian, lider sindical, reprentantul salariaților Rafo

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Parteneriat între organizațiile patronale și asociațiile profesionale



Șapte filiale băcăuane ale unor uniuni și confederații patronale, dar și ale unor asociații și organizații profesionale, au semnat, la sfârșitul acestei săptămâni, „Acordul de Parteneriat” cu Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR). Uniunea Națională a fost reprezentată de președintele ei, Ioan Lucian, și de vicepreședintele Corneliu Pricope. Județul Bacău este al 16-lea în care a avut loc o astfel de reuniune.

Cei șase semnatari din județ sunt Filiala Bacău a Uniunii Generale a Industriașilor din România 1903, Filiala Bacău a Confederației Patronatului Român, Sucursala Bacău a Asociației Generale a Inginerilor din România, Asociația Consilierilor Juridici Bacău, Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Baroul Avocaților Bacău și Asociația Învățătorilor din Județul Bacău.
La eveniment au fost prezenți, ca observatori, reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.
Cu acest prilej s-a convenit stabilirea unor direcții comune pentru eficientizarea sprijinului acordat firmelor private din județ, dar și informarea reciprocă prind acțiunile de interes județean ale semnatarilor Acordului. De asemenea, au fost desemnați reprezentanții semnatarilor la dezbaterile din comisiile de specialitate ale Consiliului Local și Consiliului Județean care privesc mediul de afaceri. S-a mai convenit și realizarea de acțiuni comune pentru dezvoltarea mișcării patronale din județ și a unor întâlniri trimestriale între reprezentanții mediului de afaceri și organizațiile profesionale.
Toți participanții au apreciat inițierea unui parteneriat între asociațiile profesionale și uniunile patronale și au reclamat lipsa de interes a unor autorități și instituții publice față de astfel de organizații. Ei s-au pronunțat, de asemenea, și pentru evitarea politizării noului parteneriat.
„Reuniunea noastră de acum – a opinat băcăuanul Corneliu Pricope – e o dovadă a unei schimbări de mentalitate. Vrem alt fel de relații între organizații și instituții și la nivel local și central, iar o astfel de unire a intereselor noastre vreau să se regăsească în idealuri comune. Și sper să contribuim și noi la creșterea numărului de salariați în toată Moldova, dar și a nivelului lor de trai”.

„Suntem preocupați de coagularea și dinamizarea mișcării patronale din România, conștienți că acest lucru se poate realiza doar prin voința tuturor celor care reprezintă interesele întreprinzătorilor. Am semnat, astfel, Acordul de Parteneriat cu organizațiile patronale și asociațiile profesionale din județul Bacău care doresc să-și unească eforturile în apărarea și reprezentarea intereselor membrilor.”
Ioan Lucian, președintele UNPR

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Majorarea prețurilor energiei va scumpi totul



  • patronatele cred că ar trebui să analizăm și efectele , dar mai ales cauzele acestei situații

De la 1 octombrie, preţul energiei electrice va creşte pentru populaţie cu 3,45 lei pe lună (la un consum de 100 kWh) - a anunţat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). A rezultat o creștere medie, la nivel național, a tarifelor de tip CPC (Componenta de piață concurențială) cu 0,03 lei/kWh, față de creșterea medie cu 0,10 lei/kWh care ar fi rezultat conform propunerilor Furnizorilor de Ultimă Instanță (FUI). Pentru gazele naturale, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a anunţat o majorare de 6%. Se apreciază că pentru firme scumpirile înseamnă 2 - 3%, la care se adaugă și scumpirea carburanților.

Energia, gazele și carburanții sunt însă folosite în masă și duc la scumpiri în lanț pentru aproape toate produsele și serviciile din economie, deoarece influențează atât costurile de producție, cât și segmentul de transport și comercializare. Cum s-a ajuns aici și care vor fi efectele scumpirilor?

De ce se scumpește energia

Majorarea prețurilor – spun furnizorii de energie - vine ca urmare a fluctuațiilor pieței și reprezintă diferența între costul prognozat și realitățile din ultimele luni. „La bursă – preciza Emil Calotă -, tranzacţiile desfăşurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. La energie electrică de 72 lei pe MWh. Au fost tranzacţii şi la 68 de lei, şi la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanţa 64 (privind liberalizarea preţului de producţie al gazelor - n.r.), ar fi trebuit să respectăm calendarul unde preţul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preţ care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import”.
În prezent – spune ANRE -, energia electrică furnizată la tarife CPC reprezintă 90% din consumul clienților casnici și este achiziționată de FUI exclusiv din piața concurențială, unde prețul energiei electrice a înregistrat creșteri semnificative ȋn anul 2017.
Unii comentatori ai fenomenului cred că totul s-a declanșat în luna ianuarie, când ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunțat că nu mai avem cărbune disponibil. Atunci s-a scumpit energia, iar unele firme au intrat în insovență.

Care vor fi efectele scumpirii
Dragoș Frumosu

Cele mai grave efecte ale scumpirii energiei electrice sunt creşterea costurilor la utilităţi pentru consumatorul casnic şi întreprinderile mici şi mijlocii (industriile primare cele mai afectate sunt procesarea laptelui, cărnii şi a pâinii), inflaţia, diminuarea competitivităţii producătorilor locali și scăderea încrederii investitorilor. Dragoș Frumosu, președintele federațiilor sidicale din industria alimentară crede că alimentele s-ar putea scumpi cu 5 – 6%.
„Ne afectează și scumpirea carburanților, prin impactul creșterii accizelor – ne-a declarat Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola. Și scumpirea energiei va avea un impact direct, dar indirect vom resimți cu toții efectele în tot ceea ce vom cumpăra. Vom fi, ca toată lumea, într-un impas. Chiar zilele trecute am negociat cu furnizorul tariful la energie pentru perioada următoare, până la sfârșitul anului și chiar pentru anul următor. Însă eu sunt convins că furnizorul nostru nu va ține prețul negociat dacă piața va evolua în noile condiții. Prețurile finale sunt influențate de mulți factori. La noi și instalarea sezonului rece are efecte: scade consumul de carne și de ouă, deci scad și prețurile. Avem, deci, un dublu impact”.
De la societatea Pambac, cel mai mare producător de produse de panificație și paste făinoase din Moldova, nu am putut obține o opinie. Dar, Cătălin Grigoriu, fostul director general al Pambac, acum pe o funcție similară la compania Moldova Farming, a opinat că o creștere a prețurilor la energie va avea sigur efect negativ asupra firmelor. Ca și în alte situații similare, prețul pâinii este așteptat să crească.

Cine este de vină

Marin Mironeasa
Marin Mironeasa, președintele Filialei Bacău a Uniunii Generale a Industriașilor din România, UGIR 1903, crede că întâi ar trebuie să analizăm de ce sa ajuns la această situație. „S-a ajuns – a opinat Marin Mironeasa - pentru că s-a depășit anvelopa salarială la bugetari. Să nu ne uităm la efecte, ci la cauze, să atragem atenția celor care nu ar trebui să-și bată joc de noi, dar și de pensionari și chiar de bugetari, pentru că leul se devalorizează, inflația devine mare. Creșterea de prețuri se datorează pomenilor sociale, plătind lipsa de credibilitate pe care o dau guvernanții vizavi de predictibilitatea taxelor și impozitelor. Nu despre creșterea cu câțiva bănuți a prețurilor la energia electrică sau la gazele naturale trebuie să vorbim, ci despre cauzele a ceea ce se întâmplă. Altfel se cheamă că țipăm după ce ne tăiem la deget”.
Președintele Filialei UGIR 1903 crede că prețurile trebuiau majorate pentru că anterior s-a promis marea cu sarea: majorarea salariilor și pensiilor unor loturi importante de votanți. „E nevoie de bani și se umblă la majorări de prețuri și de taxe – a mai spous președintele Filialei Bacău. Aici s-a ajuns în urma unei strategii păgubitoare pentru populație. Patronatele trebuie să solicite ferm echilibrarea anvelopei salariale bugetare cu PIB-ul României. Dar, guvernanții au făcut intenționat promisiuni, iar aceasta se cheamă escrocherie. Pai, ei au pus creșterile încasărilor la buget pe baza impozitelor pe salariile mai mari. În cocnluzie, a fost o strategie bine pusă la punct, dar care nu avea nimic comun cu interesul cetățenilor. Un populism, dar de data aceasta promisiunile au depășit limita. Și s-a mai creat o falie: între bugetari și salariații din mediul privat”.

„Prețul crescut al energiei nu are totdeauna un impact simultan în prețurile produselor. Prețurile acestora este reglat de piață. Înainte de anul 2000, când se anunțau creșteri de prețuri la materiile folosite de noi, imediat făceam calculația și efectele se vedeau în piața produselor noastre. Însă acum piața nu mai reacționează în acest fel. În concluzie, aceste presiuni, atât pe partea de energie, cât și de carburanți, fie vor fi transferate în prețurile finale, dar nu mai repede de trei luni, fie vor consuma din marja producătorului. Deci, până la urmă efectele ajung în portofelul consumatorului”.
Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola