- falimentul a fost cerut instanței de judecată de ANAF, dar salariații spun că ar mai fi speranțe să vină un investitor
- administratorul judiciar a lansat o nouă ofertă de vânzare
Tribunalul Bacău ar trebui să se pronunțe pe 17 ianuarie asupra cererii de
intrare în faliment a debitoarei Rafo Onești, dar reprezentantul legal al salariaților
rafinăriei, Ion Marian, a depus o cerere pentru respingerea solicitării
formulată, în octombrie trecut, de Direcția Generală Regională Iași a Finatelor
Publice. Salariații vin cu argumente că rafinăria este încă dorită de mai mulți
investitori și cer, după verificarea de către instanță a stadiului îndeplinirii
planului de reorganizare și a motivelor pentru care nu a fost realizat acest
plan până la acest termen, o păsuire de trei luni până la declararea
falimentului.
Cererea a fost depusă și pe fondul reluării licitației de
vânzare a rafinăriei, pentru care Casa de Insolvență Transilvania (CITR),
administratorul judiciar al Rafo, păstrează prețul de pornire de 44,625 de
milioane de dolari, fără TVA, ca în luna mai a anului trecut la al treilea termen.
Solicitările sunt așteptate până pe 18 februarie. La vânzare sunt instalațiile
de rafinare perfect conservate (capacitate de 3,5 milioane de tone de țiței pe
an) și terenul aferent, de 265 ha.
Foștii salariați ai Rafo sunt reprezentați la masa
credală de Sindicatul Rafinorul și de Ion Marian. Ei consideră că cererea de
intrare în faliment este justificată, pentru că statul urmărește recuperarea
datoriilor pe care le are rafinăria la bugetul statului, dar consideră că
preluarea înrtreprinderii de un investitor ar aduce și statului și tuturor
creditorilor mai mulți bani decât în cazul unui faliment.
În cererea adresată de salariați Tribunalului Bacău sunt
aduse și argumente în favoarea acestei opinii. Primul argument este păstrarea
instalațiilor în perfectă stare, conservate, gata oricând să intre într-un
proces de reparații, modernizări, investiții și repunerea în exploatare. „Rafo
– se arată în cerere - a fost vizitata de peste 16 delagații oficiale cu
intentia de a cumpara activele și de a dezvolta și reporni unitatea, delegații însoțite
de experți în domeniu, care au fost plăcut surprinși. După aceste vizite, unele
firme au rămas în continuare interesate de achiziția Rafo, dar au aparut și
altele”. Iar în cerere se dau exemple concrete.
La reactivarea Rafo pun umărul mai mulți
La jumătatea lunii decembrie, reprezentații CITR s-a
întâlnit din nou cu conducerea executiva a rafinăriei. „M-am angajat, cum am făcut-o
mereu din 1997 – spune Ion Marian - să mă implic total, în numele salariaților,
în atragerea unui cumpărător/investitor pentru Rafo. Acum, împreună cu toți
factorii responsabili care administrează tehnic și juridic societatea vrem să
aducem, în maxim trei luni, un astfel de investitor”.
La solicitarea sindicatului salariaților, și Confederația
Națională Patronală Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR 1903 a
transmis documentația pentru vânzarea activelor Rafo către partenerii săi
internaționali și către mari grupuri de afaceri din domeniu.
De asemenea, un grup de ingineri oneșteni și partenerii
lor interesați de reactivarea platformei industriale de la Onești au plecat
deja în China pentru definitivarea finanțării proiectului lor.
Iar pentru amplificarea prezentării Rafo pe plan extern,
prin Ministerul Afacerilor Externe s-a solicitat ca Rafo să fie prezentată prin
ambasadele și ambasadorii României în diverse țări. În mod direct, a fost
transmisă documentația Rafo pentru vânzarea activelor ambasadelor din Kuwait, Quatar,
Egipt, Iran, Franța, Marea Britanie, Polonia, Irak, Arabia Saudita, Israel,
Turcia, Germania, Italia, Spania și Irlanda.
„În condițiile în care în intervalul următoarelor 2-3 luni pentru Rafo nu
va apărea un cumpărător / investitor, salariații vor înțelege că alte interese sunt
mai mari decât cele sociale și economice zonale din partea de Nord-Est a României,
iar în locul Rafo și al Platformei Borzești trebuie să apară, cum se spunea, «lanuri de grâu, de porumb și de alte culturi agricole» și vor accepta falimentul cu toate consecințele lui.”
Ion Marian, lider sindical, reprentantul salariaților Rafo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu