Se afișează postările cu eticheta Suinprod Siret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suinprod Siret. Afișați toate postările

miercuri, 9 mai 2018

S-a aprobat preluarea firmei Integra de un investitor din comuna Nicolae Bălcescu

Integra Chitila

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care societatea Nicbac Prod și Mădălin Ionuț Farcaș, din comuna Nicolae Bălcescu, au preluat companiile Integra și Integra Trading Meat, din Chitila (Ilfov).

Nicbac este o societate care face producție și comercializare de carne și este acționarul majoritar al mai multor societăți din acest domeniu, printre care Snid și Suinprod Siret. Ultima din acest grup, Suinprod Siret, a fost până de curând subsidiară a Grupului Agricola din Bacău, pentru reproducţia şi îngrăşarea porcinelor, cu o capacitate anuală de 15.000 de porci.
„Autoritatea de Concurență – a precizat instituția - a analizat această operațiune și a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante”.
Integra a intrat în insolvență în ianuarie 2015 la propria cerere, dar în 2016 apărea în datele Fiscului cu o cifră de afaceri de aproape 38,5 milioane de lei, cu un profit de peste 17,5 milioane de lei și 102 salariați. Din 2012, compania era controlată de Amir Krenzia (fondatorul Alka) și Shachar Shaine (șeful Tuborg în România), an în care firma a avut o cifră de afaceri netă de peste 94,5 milioane de lei, dar o pierdere de peste 19 milioane de lei și 223 de salariați. Acum un an, Mădălin Farcaş, un antreprenor băcăuan de 24 de ani, a cumpărat 50% din producătorul de carne Integra de la HKD Global Industry Ventures Limited, compania prin care israelienii Amir Krenzia și Shachar Shaine controlau afacerea din domeniul abatorizării și procesării cărnii.
Integra, unul dintre principalii furnizori de carne de porc, vită şi oaie din România, a fost fondata în anul 1991 și din 2007 este beneficiara unei fabrici moderne de procesare a cărnii. Integra deţine o fabrică de 3.800 de metri pătraţi la Chitila, cu o capacitate de producţie de circa 1.500 de tone pe lună.
Mădălin Farcaș mai deține și firma Carnnew, din Nicolae Bălcescu, de creștere a bovinelr, care în 2016 (ultimele date făcute publice) a avut o cifră de afa­ceri de 617.667 de lei, pier­dere de 302.146 de lei și 6 angajați. Nicbac a avut, în anul 2016 (ultimul an pentru care Fiscul are date publice) un profit de peste 2,8 milioane de lei, realizat cu 50 de salariați.

vineri, 30 octombrie 2015

Vânzări mai mari la Agricola în primele nouă luni


Grigore Horoi

Rezultatul cumulat după primele nouă luni ale acestui an al Grupului Agricola Bacău arată o creștere a cifrei de afaceri de 4,5%, față de primele trei trimestre ale anului 2014, și a ajuns la 482,859 de milioane de lei. Pentru compoarație, în prima jumătate a anului 2015 Grupul de firme înregistra o creștere a cifrei de afaceri de 3,4%.

Accelerarea ritmului de creștere se datorează în special vânzărilor crescute la principalele categorii de produse ale companiilor din Grup: carne de pasăre, salamuri crud-uscate, semipreparate din carne și ready-meals. Pe de altă parte, unele companii din grup și-au calibrat activitatea în funcție de contextul de piață și prețul de valorificare a produselor, înregistrând cifre de afaceri în scădere față de anul trecut, respectiv: Aicbac SA (creșterea vacilor pentru lapte și culturi agricole) – 18%, Suinprod Siret SRL (creșterea porcinelor) – 4,3% și Agricola Magazine SRL (rețeaua de magazine Agricola) – 16%. Agricola Internațional, cea mai importantă companie a Grupul, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre și operatorul logistic, a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri similară celei din primele trei trimestre ale anului trecut, ajungând în prezent la circa 269 de milioane de lei.
“Firmele din Grupul Aagricola – spune Grigore Horoi, președintele Agricola - continuă trendul ascendent la care s-au angajat acum câțiva ani. În cazul Agricola Internațional, cifra de afaceri se menține la nivelul anului trecut, situație cauzată în principal de diminuarea vânzărilor de nutrețuri combinate la terți. Cumulat la data de 30 septembrie, vânzările de carne de pui înregistrează o creștere cantitativă cu 4,1% (29.180 tone), comparativ cu perioada similară din 2014, cu un preț mediu mai mic cu 1% față de anul trecut, respectiv o creștere valorică de 3%. în contextul unei scăderi a prețului mediu al pieței la carnea de pasăre, tendință manifestată atât în piața internă cât și pe piața europeană”.

Creșteri și la Salbac, Eurprod și Avicola Limina

Cifra de afaceri a companiei Salbac a crescut, în primele nouă luni, cu 20% și a ajuns la 82,580 mil. lei (față de 68,397 mil lei în 2014). „Cea mai spectaculoasă creștere a precizat Grigore Horoi - o înregistrăm la grupa salamurilor crud-uscate, de 29% în volume, respectiv 28,2% în valoare. Pe total  categorie mezeluri, creșterea volumelor este de 15%, în contextul în care am diminuat controlat vânzările de preparate fiert-afumate”.   
La categoria semipreparate și produse de tip ready-meal, obținute la Europrod,  afost o creștere cantitativă de 7% și o creștere a cifrei de afaceri cu 13% față de cea din primele nouă luni ale anului trecut (24,247 mil. lei față de 21,372 mil lei). Iar la categoria ouă pentru consum, produse la Avicola Lumina-Constanța, vânzările au înregistrat o creștere de 7% (46,602 mil. ouă în 9 luni 2015), respectiv o creștere de 20% a cifrei de afaceri (25,045 mil. lei în S1 2015). „Deschiderea pentru livrările pe piețele externe, introducerea în portofoliu a produselor inovatoare, produse cu valoare adăugată mare, cum ar fi Puiul Fericit, gama «Ușor de gătit» sau Nuggets și Stripsuri din piept de pui fără E-uri și, mai nou, carnea de prepeliță, ne-au ajutat să susținem efortul de creștere la care ne-am angajat” – a mai spus Grigore Horoi.
Agricola a exportat, în primele nouă luni, aproape 3.400 de tone de carne de pasăre, adică 11,6% din totalul volumelor comercializate, în creștere cu 12% față de anul trecut. Salbac a crescut volumele de mezeluri exportate cu 4,6% și a ajuns la circa 650 de tone, iar Europrod a exportat cu 25% mai multe semipreparate, respectiv 354 de tone.