![]() |
Paftaua de la Curtea de Arges |
Aversul prezintă Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, unde a fost descoperită paftaua, valoarea nominală a monedei "10 LEI" şi stema României; dedesubt, anul de emisiune "2011" şi inscripţia în arc de cerc "ROMANIA". Reversul prezintă imaginea paftalei şi inscripţia "PAFTAUA DE LA CURTEA DE ARGES".
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul emisiunii este de 500 de bucăţi, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 390 de lei. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, se face prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.